De ce s-a transformat Cotroceniul intr-o zona antirezidentiala

Spuneam acum cateva zile ca mult-laudatul cartier Cotroceni este din ce in ce mai departe de a fi un deziderat rezidential, transformandu-se destul de rapid intr-o zona fitzo-snobo-comerciala, in care zgomotul zilnic creste de la un an la altul din cauza traficului in crestere si a construirii alandala, totul dublat de abominatiile arhitectonice care zgarie retina dar hranesc orgoliul imbecil al “neo-elitei”, demarcata de restul muritorilor nu prin noblete si inteligenta ci prin caramizile de euroi depuse in bancile care, pentru a-i deservi, au rasarit la tot pasul chiar si aici. (Alaturi de farmacii, dar asta e alta poveste, destinata unei postari viitoare)

Ca o paranteza, nimeni nu opreste omul inteligent si nobil sa faca bani, si multi au destui bani, dar acestia nu fac obiectul discutiei de fata, pentru ca ei vor incerca sa nu-i deranjeze pe cei din jur si nici sa rupa gura targului cu etalarea de Q7 si termopane. Ei vor renova discret, vor avea gust si il for folosi pentru a nu ucide arhitectura si trecutul casei cumparate, asta daca nu vor fugi cat vor putea de departe pentru a-si face locuintele visate in alte locuri, dupa o simpla vizita de prospectare pe strazile actuale ale Cotroceniului, unde nesimtirea si prostul gust urla din toti rarunchii.

Am facut paranteza ca nu cumva sa se gaseasca vreunul care sa zica “da, ai dreptate, eu inteligentul nobil si cult, n-am avut sansa sa am cu ce sa-mi iau o casa, si stau inca, la 30 de ani, cu parintii, intr-un apartament de bloc… uite cum astia, care nu merita, au, in vreme ce noi, cei care meritam, trage mitza de coada“. Cei care ati fi tentati sa ganditi asa, abtineti-va sa-mi dati dreptate – m-as simti cuprinsa de rusine la gandul ca am alimentat lamentarile unor loaze lenese care se vaita ca n-au oportunitati, in timp ce citesc clasici stand pe buda sau tarsiti pe canapea, fara a face insa nimic concret pentru a-si asigura confortul material pe care un om inteligent, ca si prostul, de altfel, si-l poate face exclusiv daca pune mana si munceste. Daca gandesti asa, esti doar un parazit cu pretentii, deci poti foarte bine sa dai foc bibliotecii, ca nu ti-a flosit la nimic si mai rau te deprima, si sa strigi pe strada “Muieti is posmagii?”. Eu n-am sa te aud. Nu de alta, dar la mine, in Cotroceni, e destul zgomot pe care o voce in plus nu-l acopera.

Revenind la stana si oile cotroceniste, sau, mai bine zis, la ciobanii care au ales sa faca popas din transhumanta aici, am sa incerc sa explic de ce Cotroceniul a devenit un vacarm infernal. Cotroceniul este subiectul meu pentru ca il cunosc, stau aici de cand m-am nascut, dar cred ca putem extrapola – situatia trebuie ca e aceeasi in majoritatea cartierelor etichetate ca “selecte”, catre care a tins cu bale la gura bizonul rapid imbogatit.

Acum cativa ani, datorita faptului ca acest cartier, alaturi de cateva altele, era considerat elitist, intreprinzatorii au amusinat oportunitatea de a-si muta “bisnisul” in zona. Primele au fst agentiile de publicitate, “vanzatorii de vrajeala” (expresie (C) Sandu Calinescu – Prospero, Promotions Special Events, satelitul BTL al Grafitti/BBDO) simtind ca “da bine” sa iti chemi clientii, spre a le lua fata, in Cotroceni. Grafitti, Icon, Tempo, Prospero – sunt doar cateva exemple de agentii de publicitate care s-au incuibat aici. Treaba asta nu a avut cine stie ce impact vizibil, pentru ca acum cativa ani (vreo 9, poate 10) inca numarul de hardauri Dacia Baboon depasea de departe numarul de masini straine, iar Dacia Baboon erau putine. Estimez ca era cam una la 3-5 familii. Daca aveai bafta sa ai un Ford Sierra din ‘89 puteai spune ca faci un statement si ca esti un instarit. Asadar, 3-4 masini in plus, cate aduceau fiecare din cele cateva firme cantonate aici, nu se simteau mai deloc.

Romanul se plange de nivelul de trai si de faptul ca e sarac, dar minte si e ipocrit. Daca era intr-adevar asa cum se vaita romanul, numarul de hardaie pe roti ar fi ramas constant sau s-ar fi inlocuit “parcul auto” initial cu un numar aproximativ comparabil de masini, pe masura ce omul sia-r fi permis sa-si schimbe vehiculul vechi si stricat cu ceva care se poate numi totusi masina. Dar, nu! Toti am prosperat, fara deosebire, inclusiv o mare parte a pensionarilor care se zgarie acum pe ochi de invidie ca ei si-au luat Logan si eu de ce mi-am luat Chevrolet, ce nenorocita sunt, cu aceeasi bani pe care i-as fi dat pe un cazan Logan. Asadar, in prezent, nu mai avem o masina la 3-5 familii, ci cate 1-2 masini la o familie. Exponential.

Nici asta n-ar fi fost asa o tragedie, intrucat oamenii cu creier care au proiectat cartierul (generic – ma refer a casele din cartier, la bloculetele numite “blocuri-vila”, cum e si al meu, din cartier, la strazile de aici etc) au prevazut parcari si garaje acoperitor; excedentul putea fi preluat fara prea multe probleme de trotuarele suficient de late incat sa-ti poti parca masina cu o parte pe strada si o parte pe trotuar, lasand si loc de trecere pentru pietonii care, pe vremuri, preferau oricum sa mearga pe strada (pentru ca nu treceau asa multe masini si nu era necesar sa mergi neaparat pe trotuar), dar si doua benzi aproape intregi pe fiecare strada, cu mici exceptii.

Dar, in combinatie cu cele ale firmelor, din ce in ce mai multe, “campate” de-a lungul timpului in cartier, inclusiv a mea (da, mea culpa; am sa povestesc, poate, la un moment dat, impreuna cu Mogre, circumstantele hilare care ne-au adus in situatia de a avea firma aici, desi nu asta ne doream de fapt – si lucrul asta speram cat de curand, cand ne vom permite, sa se schimbe) numarul mare de masini ale rezidentilor a dus la o situatie aproape de sufocare congestiva a strazilor si trotuarelor din Cotroceni.

Si, oricat de imposibil ar parea, cartierul inca ar fi dus-o relativ bine. Daca stau si ma gandesc, in inca vreo 5 ani s-ar fi cumparat tot ce era de cumparat, s-ar fi renovat tot ce era de renovat, oamenii s-ar fi calmat si s-ar fi bucurat de casele lor, de prost sau bun gust, dar ma rog, fara zgomot de constructie si praful aferent si cu asta, basta. Ne cresteam, fericiti si imprieteniti prin cine stie ce circumstante create de proximitatea fizica, impreuna, copiii, care s-ar fi jucat in parcurile colorate oribil de Vanghelie si ai lui si ar fi invatat sa nu mearga cu bicicletele pe strada decat seara, dupa ce fluxul de masini de firma s-ar fi indreptat catre cuca macaii de unde vin in fiecare dimineata, si in weekend, cand cartierul arata aaaaproape cum arata pe vremuri.

Dar a aparut situatia in care, cum spun atat de plastic americanii, the shit hit the fan. Daca n-ati mancat nimic pana la ora asta cred ca nu e acum timpul s-o faceti, pentru ca voi ilustra ceva care poate fi folosit ca adjuvant intr-o cura de slabire drastica, mai ales daca aveti o imaginatie la fel de senzoriala ca a mea. Asadar, daca nu cunoasteti expresia the shit hit the fan, desi ma indoiesc, asta se intampla atunci cand, la figurat si uneori si la propriu, un dobitoc face un rahat si, ca sa fie dobitoc pana la capat, il mai si arunca spre palele in miscare ale unui ventilator care imprastie apoi totul in cele patru zari, inclusiv pe fata imbecilului in cauza. Dar imbecilul, in situatia asta, rade, pentru ca nu realizeaza ce a facut decat atunci cand gustul de rahat ii inunda gura. Si, adesea, nici atunci, caz in care da vina pe Stat, pe situatie, pe alti nesimtiti si asa mai departe. A! Mai e si cazul in care se sterge firesc la gura si ignora total situatia, in vreme ce restul lumii isi varsa matzele cu oroare. Daca ce am spus mai sus v-a provocat cat de cat o reactie organica, este bine – pentru ca ceva similar simt eu cand vad ce se intampla aici, si voi descrie mai jos.

Niste baieti destepti au pus mana pe niste terenuri in zona. Terenurile pe aici costa mult. Euroi cu cate 3 zerouri / mp. Evident ca in cartier de P+2+mansarda, cu exceptia strazilor care marginesc cartierul, unde, datorita prezentei bulevardelor, s-a admis si P+4, pentru ca se putea prelua traficul, este neplacut sa dai 400000 de euro pe 200 mp si sa faci o casa in care sa poti adaposti doua familii, revanzand cu 400000 de euro apartamentul, ca sa scoti profit de 200000 de euro, scazand cheltuielile de constructie termopanata si sticlata, si ele de vreo 200000 de euro (estimativ, grosier). Putin! N-ar fi mai rentabil, a gandit bizonul, sa construiesc eu un P+4 lux, ca sa fac profit de 400000 de euro, adica practic sa nu investesc NIMIC, dar sa-mi iasa 400000 de euro curati, cu care sa mai cumpar 200 de mp si sa fac la fel si tot asa? Eiiii!

Si ajungem la trafic si parcare. Logic, cata vreme strazile sunt concepute sa preia trafic de la imobile de LOCUINTE (deci cca 1-4 persoane/familie, 2-3 familii/casa, 6-12 familii / bloc-vila, blocurile-vila fiind toate, cele vechi, concepute cu garaje incorporate), insemnand si locuri de parcare aferente deschiderii catre strada (2 / imobil + 2, poate 3 in curtea fiecarui imobil de acest gen), cand un nesimtit construieste un cub abominant din punct de vedere arhitectonic, fara locuri de parcare/garaje prevazute in proiect (omul nu vrea sa iroseasca spatiul lui, metrii lui patrati cumparati cu multi euro/mp, asa ca se gandeste ca se va parca pe domeniul public, care e public, deci e si al lu’ ma-sa si al lu’ ta-su, prin urmare, si al lui, uitand ca e in aceeasi masura si al meu) totul incepe sa se duca dracului.

Si asa am ajuns ca in cativa ani de acum (vreo 5) Cotroceniul sa se transforme, de la un cartier rezidential in care trecea o masina la ora pe fiecare strada si in care mi-as fi putut lasa copila sa bantuie ore in sir cu bicicleta fara pericole majore, la un conglomerat de cauciucuri si spoilere parcate in diagonala pe ambele parti ale strazii, printre care masinile care trec o data la 5 minute minim se strecoara cu grija si maxim de turatie de dimineata pana seara tarziu, si totul presarat cu oribile insertii din betoane, sticla si termopane, din care noii proprietari se vor putea uita, in jos, fara prea mare efort, la vecinii lor care au obiceiul sa faca amor salbatic exact in camera care da spre balcoanele turnuletului de alaturi, pe care o folosesc inconstient, de 30-40 de ani, pe post de dormitor.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca strazile prea inguste pentru P+4 si P+5 nu vor mai primi lumina solara, ci doar pe cea a zilei, iar amaratul care avea pana acum soare toata ziua in sufragerie la P+2 va avea de acum inainte o penumbra perpetua si, in consecinta, o factura la lumina corespunzatoare. (Daca as vrea sa continui lantul, la infinit, as ajunge la faptul ca este antiecologic sa consumi atata energie electrica, apoi as da-o in efectul de sera si in apocalipsa ce va sa vie, dar ma rezum la atat, fara sa despic in 20 firul efectului generat de fluture).

Am sa dau acum o raita prin zona, ca sa fac si cateva poze care sa ilustreze ceea ce am scris pana acum.