Acu vreo 3 luni menajera mea mi-a spus ca nu mai poate sa vina, ca si-a gasit un nou job care nu ii mai permite sa vina saptamanal, cum venea de obicei.
Asa ca, vreau nu vreau a trebuit sa caut o alta tanti, preferabil prin recomandari, ca macar sa am speranta ca nu pleaca cu ceva din casa daca o las singura. O gasim pe una pana la urma, care anuleaza prima vizita, ca ea trebuia sa mearga nush unde, dar vine la a doua vizita stabilita. Se apuca sa faca curat, dar face numai partial, ca vezi doamne la ora 2 trebuia sa fie nu stiu unde. Cand sa ii dea C banii (negociati deja) spune ca nu are cum sa dea rest de la un milion, sa nu se supere dar data viitoare sa ii dam mai putin sa compensam.
In ideea ca e serioasa si vine pe recomandari (asta chiar asa era), C ii da banii si stabileste urmatoarea intalnire. La urmatoarea intalnire, dam totusi un telefon inainte ca sa aflam ca nu mai vine pt ca fiul ei a patit nush ce si e internat in spital. Asta era deja acu o luna. OK, asta este, o intrebam cand anume crede ea ca poate (doar sanatatea fiului ei este totusi mai importanta), ea alege o zi cand stie ca poate, zi in care bineinteles nu apare. Telefonul inchis, pe fix nu raspunde nimeni, dupa vreo 2 zile dam de ea – cica fusese la fiul ei la spital.
Eu incep deja sa marai si zic sa cautam pe altcineva, eventual din ziar si sa stam sa o pazim, C zice ca vaaaaai, saraca femeie, cum pot sa fiu asa rau, ca daca fiul ei e in spital, e normal sa o intelegem. Dar deja era o mare probabilitate ca fiul ei sa nu fi fost in spital, sau eventual sa fi fost pentru un deget scrantit. Whatever, mai incercam.
Din nou stabilim o zi, din nou asteptam ca prostii, sunam din nou dupaia si aflam ca ea retinuse gresit numarul de telefon, ca a fost la fiul ei la spital si ca vroia sa sune dar avea numarul gresit. Pentru mine era deja clar: tzeapa. Stabilim totusi o noua zi, peste aproape iar o saptamana, ca trebuie sa plece la tara. Of, unii oameni au “multe mari probleme” si dau din una in alta. Si mai mult, au intotdeauna o scuza.
Vine din nou ziua mult sperata, adica azi, si bineinteles ca nu vine. Sunam si mobilul inchis. Sunam pe fix si dupa trei apeluri raspunde fiul. Aha, intrebam unde este Lucica, si aflam ca a trebuit sa mearga pana la piata. Of, iar avea o problema pe care TREBUIA sa o rezolve. Si numarul nostru de telefon probabil era tot gresit, chiar daca la alta cifra. Ghinion ca ne-a raspuns fiul, ca altfel pun pariu ca tot in spital era.
Pe alta parte, cu singura ocazie cand a fost la noi s-a vaitat ca vai ce lipsa mare de bani are, ca ce probleme mari tocmai au lovit-o. OK, pai cucoana, atunci, daca ai nevoie de bani, in loc sa ma tzepuiesti pe mine cu 30 roni, adica vreo 8.5 euro, nu mai bine vii tu si muncesti si imi iei bani in fiecare saptamana? Sau macar ma anunti sa nu ma supar, ca poate mai rezist o luna fara menajera si ca revii intr-o luna ca mai repede nu poti?
Eu sunt ferm convins ca orice om normal, interesat de bani (si implicit de munca) asa ar fi facut. Ar fi venit, ar fi muncit sau macar ar fi incercat sa ma tina de client, chiar daca mai incolo. Ca decat sa castigi 8.5 euro cu o tzeapa acum si sa iti bagi pula pe viitor in niste sute (muncite, ce-i drept), mai bine prestezi, te comporti civilizat samd.
Adevarata problema nu era insa ce zicea ea, ci adevarata problema este nesimtirea. Nu e prima oara cand cineva care se vaita de bani, in loc sa se lupte sa ii faca, prefera sa se vaite in fel si chip, sa foloseasca tot soiu de kestii pe post de scuza, numa sa nu presteze. Am avut un agajat odata care a motivat ca nu vine la munca pentru ca a murit un idivid de pe scara unde statea maica-sa (desi el nu statea tot acolo), asta fiind una din multele scuze pe care le-am auzit. Si normal ca se vaita si el de bani. Si mai stiu pe cineva care dupa ce s-a vaitat de ce putini bani are, a plecat la mare, a venit dupa o saptamana, a mai avut niste probleme de rezolvat parca tot pe la piata si a mai dat semne de viata dupa inca o saptamana, cand eu am mai renuntat sa dau un telefon.
Vreau sa spun ca este un pattern – mereu sarac, mereu cu vreo problema stringenta, ca doar doar i-o fi mila cuiva de respectivu’ si mereu unrelialble, chiar daca asta ii aduce tocmai lui(ei) alte probleme financiare, pe care probabil le va spune cu naduf altuia care pune urechea la asa ceva. In timp am invatat si eu sa ma feresc de cei care in permanenta au probleme si se ascund dupa ele, dar se pare ca mai am de lucru putin, ca sa nu ma mai las dus de nas de nesimtirea pre multor romani saraci, dar nesimtiti.
Si mai e ceva: hotie, jmecherie, zi cum vrei. Sunt mai dulci 8 euro facuti pe naspa decat 80 facuti pe bune; asa poti sa te lauzi ca esti smecher, ca “l-ai facut pe fraieru ala”; daca muncesti, poti sa te lauzi eventual in Germania, dar nu aici. Doar nu degeaba, afirmatia “ce hotz eeeeee” are o conotatie pozitiva in limba romana.
Over and out.
LE: Pe langa toate astea, ne-am mai si facut program in jurul menajerei cu pricina, de mai multe ori, iar timpul pierdut din cauza menajerei e de cel putin zece ori mai mult decat cei 8 euro “jmekeriti” de ea. Oricum nu e prima oara cand vad ca unii sunt dispusi sa cauzeze pierderi de zeci de ori mai mari decat mica lor ciupeala, numa sa ciupeasca si ei ceva – vezi service-urile auto, care si acum mai practica kestii dinastea, dar vezi si guvernantii nostri, care arunca 1.000.000 de euro pe geam, numa sa faca si ei 10.000 acolo, de spaga (vezi fantanile si parcurile lui Vanghelie)
Filed under: Diverse, Ma doare-n Romania! | Tagged: atitudine, hotie, nesimtire, romani, saracie
