crashme din bucuresti

Acu vreo cateva zile, cand a plouat ingrozitor de frumos, dupa vreo 5 zile de 35 de grade, am iesit in oras si la terasa. Am nimerit la terasa “Casa Myt” cam de pe unde incepe drumul taberei.

Locul in sine este superb. Sau cel putin asa simt eu, un bucurestean claustrat printre betoane. OK. Cerem meniul, primim meniul, alegem ce vrem, si vine unu mai jmeker, care zice ca nu au bucataria disponibila, pt ca au de facut 20 de pizze pt ceva botez. Si bere nu are cum sa ne aduca la draft, pt ca berea e in partea cealalta si ploua (localul e format din 2 parti – terasa mare si “inside” + terasa mica). Si nici limonada nu se poate, pe acelasi motiv. Ne-am resemnat, am comandat ce se putea si la final cerem nota, cu bon da casa stampilat. Si in loc sa vina gigi, vine sefu de sala care imi pun in fata restul, cu fisele si fitzele de rigoare, impreuna cu bonul de casa. Well, eu nu ii cerusem fisele, doar era si un bacsisi in pret, dar asta a priceput el. Concluzie: de evitat atunci cand ploua sau au botezuri; in rest ar putea fi ok.

Azi, alta aventura: trecem sa mancam la “la mama” si ne gandim sa ne plimbam in Cismigiu, unde eventual sa ne asezam si sa mai bem o bere. La terasa “Debarcader”, ne asezam la o masa unde nu scrie rezervat, si vine un gogu care zice ca dorim sa mancam? ca altfel e doar pt cei care mananca. Dar langa, ar fi si pt restul lumii. Ok, nu ne mai asezam langa imediat, dar intrebam inainte: se poate sta aici? Si rapunsul sec: doar daca mancati. Dupa mai ceva comentarii suntem indrumati la niste mese care pt mine cel putin semanau cu niste locuri “low-cost” – adica la terasa “debarcader” erau cel mai departe de lac (sau balta). Ok, ne asezam acolo, deja putin nervosi si asteptam sa vina un gigi.

Trece un gigi pe acolo, il chem si imi spune ca nu e treaba lui, dar ca il cehama pe colegu’. Si urla dupa colegu’: “vino ba sa iti iei mesele“. Eventually, vine colegu, C ii cere o limonada fara zahar, eu i spun ca nu vreau nimic, decat eventual sa plec mai repede. Vine ipochimenu si aduce o limonada, bininteles cu zahar si direct cu nota de plata – probabil ca a inteles si el ca nu mai stam. Deja enervat il cer pe seful de sala. Astuia ii spun tot ce am pe suflet, si bou imi explica cum ca ar fi clar scris pe bordura umbrelelelor ca locurile cu pricina sunt doar pentru restaurant (adica pt cine mananca).

Nu e normal, dar mergem mai departe. Ii spun ca am cerut limonada FARA zahar si am primit cu zahar, bou zice ca “asta ar fi trebuit sa va spuna chelnerul”. Eu: ok, nu a spus, deci …. Si el zice “asta este” – doar eram la locurile low cost, nu unde se mananca. Cat de mare ghinion pe noi ca mancaseram la “la mama”!

Bonus de puncte pe minus pentru respectivii: limonada primita nu era facuta din lamai ci din hellas. Chiar daca era la 8 lei bucata (pt 250 ml). De unde trag concluzia ca oricum ii doare fix in pula de clientii lor. 

Deci tot asa ar trebui sa ne doara si pe noi, si sa nu ii mai vizitam. Niciodata la terasa debarcader din cismigu, pt ca e teapa, sau macar asta e parerea mea.

Cotroceni!

Care esti imbecil, snob si ai bani de aruncat pe geamul termopan cu rama eleganta din plastic infect si alb (pus la vila!!!), esti invitat sa-ti iei casa in Cotroceni.

Eu n-am nicio vina, aici m-am nascut si, cand eram eu mica, era treaba altfel. Pana si golanii ziceau sarumana. Incep sa le inteleg pe babe. Dupa ce suporti o viata nesimtirea imbecililor cred si eu ca te paraseste radarea si incepi sa urli pe geam la oricine trece – potentiala sursa de zgomot si nervi. Babele incearca sa previna fenomenul desi, cred ca in sinea lor stiu ca nu le iese, si ca nesimtitul ramane nesimtit indiferent de vocea de baba, de avertismente de la Politie, de lege.

In ultima vreme au tacut si babele. Cu cine sa te lupti? Sau poate au surzit. Ferice de babe.

Eram mica si pe aici nu erau renovate vilele. Era un cartier linistit, pe unde arareori trecea cate o masina. Si sa nu credeti ca nu avea masina fiecare familie! Aveau (in afara de ai mei, desigur), dar cate una. Acum nu s-a schimbat nimic, decat ca are masina fiecare membru al fiecarei familii. Inclusiv cainele. Ala are si sofer, si de obicei e pishon. Rottul sta in fundul curtii, el nu e om, el doar pazeste si urla gutural de fiecare data cand aude ceva.

Fac o paranteza. Daca faci un partz, Rottul din fundul curtii (invechitii au ciobanesc german, asa ca ciobanescul german e surd, poti sa te beshi linistit) aude tot. Pishonul, pe de alta parte, este acel membru al familiei care la 2 ani inca nu stie sa mearga biped desi incearca uneori, cu membrele superioare alipite intr-o rugaminte muta, si o face la comanda “Arata la mama”. Arata ce? Ei, ce. Are el sofer personal, care il duce la vet sa-i taie gherutele? Are.

Dar sa va zic in continuare cum e, mai nou, in Cotroceni. Continue reading

%d bloggers like this: