Romanul, rupt in cur, da’ demn.

La propriu.

Mi-e ciuda de mor ca n-am avut la mine aparatul foto, sa imortalizez Romanul. Asta e, am sa ma folosesc de metoda descrierii… pana la urma urmei, cuvintele au reusit adesea sa faca ceea ce fac acum instantaneele prinse cu aparatele foto digitale.

Singura diferenta e ca la noi nu sunt ricse.

Calcutta: singura diferenta e ca la noi nu sunt ricse.

Imaginati-va urmatorul cadru. Trafic intens, masini care se tartaie si se taraie in caldura bicisnica a orelor 15 in Bucuresti, pe undeva pe langa Piata Cosbuc, spre Soseaua Viilor. Semafor lenes, cu verde scurt, timp berechet sa dai un ochi roata in jur si sa vezi peisajul care te duce cu gandul la o urbe indepartata, pe numele ei Calcutta. In stanga, teren viran cat vezi cu ochii spre intersectia din care de-abia astepti sa tasnesti, numai sa ajungi odata acolo. Pe terenul viran se cotaie doi maidanezi. Mai incolo, ruinele pitoresti ale unui fost closet public, cu balarii crescand in voie imprejur. Oamenii stiu locul si tot acolo se caca. Pe partea cealalta o cladire spoita intr-un galben care-ti strepezeste dintii, prin ferestrele de la mansarda careia vezi cerul si realizezi ca nu mai are demult acoperis. Mai jos, ferestre fara cercevele, numai sparturi in zidul spoit, captusite cu folie de plastic si cartoane. Mai jos, parterul, la fel, doar ca pe perete sunt asezate simetric, doua antene farfurii, una de la Boom, una de la DigiTV. Locatarii imobilului n-au apa, pesemne. Nici incalzire, nici ferestre, nici nimic, dar au televizoare, asta stim sigur. Si sunt abonati Boom si DigiTV…

Trenul de masini se pune in miscare Continue reading

Pentru toti jurnalistii romani despre articolele carora am scris, scriu si voi scrie vreodata

Scriu postarea asta ca raspuns la commentul Talidei Covaci, dar si ca raspuns general pentru orice jurnalist despre articolele caruia voi scrie vreodata ceva.

In primul rand, vreau sa stiti ca niciodata, niciun comentariu pe care il fac nu inseamna ca am ceva personal cu vreunul dintre voi. Dimpotriva. Inseamna ca articolul in cauza m-a facut sa-l citesc si ca am considerat ca merita sa spun ceea ce nu mi-a placut, in speranta ca un feedback din partea cuiva care citeste ceea ce scrieti poate fi un insight pentru voi, pentru ceea ce veti scrie in continuare. Cine sunt eu, ca sa consider ca un articol merita sau nu sa fie comentat sau ca e bun sau prost? Eu sunt un cititor.

In al doilea rand, trebuie sa stiti ca privesc articolele voastre Continue reading

Obscen

M-a framantat treaba asta inca de cand s-a infiintat una din cele mai inutile institutii din aceasta tara:

De ce un san dezgolit, rotund, tanar, cu sfarcul tare si tresaltand de viata, al unei femei frumoase, este considerat incompatibil cu orele zilei la TV, pe cand o tzatza mustind de lapte cu sfarcul infundat intr-o gura lacoma de bebelus… nu este?

Ce e atat de firesc la alaptat si nu mai e firesc daca nu-i si un bebelus in cadru?

L-au tradus pe Tweety, il interzic pe Popeye

Ce se intampla cand oamenii nu au ce face? Se apuca de cercetare si cerceteaza… eeiiii, leacul pentru cancer, nu! N-ati ghicit! Cerceteaza daca Popeye este sau nu bun spre a fi vizionat de catre copii. Ei, si cand cercetatorii in cauza sunt si cretini, rezulta asta:

Unul dintre cei mai renumiţi profesori americani spune că Popeye nu mai e bun pentru copii. Cercetătorul crede că micuţii imită comportamentul agresiv al lui Popeye. “Cele mai multe episoade din Popeye conţin foarte multă violenţă, o persoană bate o altă persoană pentru tot felul de motive”, spune Craig Anderson, directorul Centrului Pentru Studierea Violenţei.

Lasand la o parte chestia cu violenta Continue reading

%d bloggers like this: