Pentru toti jurnalistii romani despre articolele carora am scris, scriu si voi scrie vreodata

Scriu postarea asta ca raspuns la commentul Talidei Covaci, dar si ca raspuns general pentru orice jurnalist despre articolele caruia voi scrie vreodata ceva.

In primul rand, vreau sa stiti ca niciodata, niciun comentariu pe care il fac nu inseamna ca am ceva personal cu vreunul dintre voi. Dimpotriva. Inseamna ca articolul in cauza m-a facut sa-l citesc si ca am considerat ca merita sa spun ceea ce nu mi-a placut, in speranta ca un feedback din partea cuiva care citeste ceea ce scrieti poate fi un insight pentru voi, pentru ceea ce veti scrie in continuare. Cine sunt eu, ca sa consider ca un articol merita sau nu sa fie comentat sau ca e bun sau prost? Eu sunt un cititor.

In al doilea rand, trebuie sa stiti ca privesc articolele voastre strict din perspectiva textului pe care l-ati redactat pentru alcatuirea articolului respectiv. Arareori voi face referiri la articole trecute, si asta numai daca voi constata un trend.

In al treilea rand, as vrea sa incercati sa nu va enervati daca ceea ce scriu nu va place. Nu e asta scopul meu. Daca va enervati, nu castiga nimeni nimic, nici eu, ca cititor, nici voi, ca jurnalisti. Eu vreau sa castig si eu, si voi. Eu, citind din ce in ca mai multe articole din ce in ce mai bune. Voi, scriind articole din ce in ce mai bune.

Critica inseamna evolutie. Criticand, imi clarific eu insami ceea ce “consum”; fiind criticati, va priviti munca intr-o oglinda care nu are niciun interes sa minta.

Cateva “chestii” generale

Am sesizat un trend jurnalistic interesant in ceea ce priveste subiectele bune. Subiectele bune nu se “vand” chiar tuturor. Tuturor se “vand” tzatze in general, tzatzele vedetelor in special, viata lor sexuala, mondenitatile seci dar vazute ca “picante”, crimele, sangele, politicienii prinsi cu ocaua mica si “picanta”. Din punctul meu de vedere, care sunt “altfel” de cititor, astea nu sunt story-uri. Sunt umplutura de carnati – nesanatoasa, grasa, plina de potentatori de aroma si coloranti artificiali. Asa ca jurnalistii incearca sa bage niste umplutura de carnati si in story-urile bune. Asta e trendul.

Ai un story, ceea ce e foarte bine. Story-ul e bun, asa ca poti scoate din el un articol cu mai multe implicatii decat simpla asternere a unor fapte pa hartie. Un articol poate da de gandit, poate genera opinii, poate genera dezbateri si poate schimba ceva ce nu merge asa cum trebuie.

Sa luam, de exemplu, story-ul Talidei Covaci, cel cu batranul cersetor care a facut, ca-n Filantropica, multi bani din cersit. Articolul generat de acest story cam asta putea sa spuna – in opinia mea: daca incurajati cersetoria, dand bani celor care cersesc, aflati ca, fara sa vreti, umpleti buzunarele si faceti case si masini celor care nu au chef de munca.

In schimb, desi incepe foarte bine, articolul sufera in final. Trateaza mult prea mult reactiile fiului batranului cersetor. Daca in final s-ar fi ajuns la concluzia ca fiul este cel care isi trimite tatal la cersit, atunci contiunarea era justificata. Dar nu reiese. Poti sa banuiesti ca de fapt fiul e de vina, dar nu e nimic sigur.

Un articol de presa nu e un scenariu de film, in care sa ramai in final cu intrebari fara raspuns, in asteptarea turnarii filmului al doilea din serie.

Un articol trebuie sa-si termine comunicarea si sa-si expuna intreg subiectul inainte de semnatura. Nu mai asteapta nimeni urmarea. Sau nu mai cauta nimeni al doilea episod. Daca al doilea episod exista, va fi citit din intamplare, ca si primul.

Ca jurnalist, in articolul pe care il scrii, daca ai un motiv intemeiat pentru ceva, il expui. Cititiorii sunt un fel de ulii. Ei vor rupe din carnea articolului si nu vor lua in considerare decat ceea ce ai scris. Daca tu, ca jurnalist, ai avut motive intemeiate pentru a face ancheta jurnalistica intr-un anume fel sau pentru a scrie intr-un anume fel, nu intereseaza pe nimeni daca nu exista si o explicatie clara si consistenta.

Nu este datoria cititorului sa analizeze jurnalistul si motivatiile lui. Cititorul, de fapt, nu are nicio datorie… El consuma articolele si, daca i-au placut, vorbeste – benevol – despre ele. Daca nu i-au placut si l-au lasat indiferent, nu vorbeste despre ele. Daca nu i-au placut si ceva l-a si intrigat, enervat, suparat, ofuscat, frustrat (etc) va sfasia articolul in cauza in bucati.

Un jurnalist se expune arenei cu lei de fiecare data cand scrie si publica ceva. Nu numai jurnalistul, ci oricine care scrie si publica, dar jurnalistul este cel mai afectat. Munca lui se tipareste in noaptea asta, se citeste maine dimineata si in general se uita pana a doua zi. Jurnalistul este condamnat la efemer cu fiecare articol pe care il scrie, dar are sansa de a “nimeri” si un story care, scris bine, sa il consacre si sa rupa acest pattern al efemerului cotidian.

Eu imi doresc ca jurnalistii sa scrie bine. Sa ma prinda. Sa imi placa. Sa ma faca sa le caut articolele. Sa ma determine sa fosgai ziarul de maine in cautarea semnaturii lor.

De asta, critic.

Si critic NUMAI articolele acelor jurnalisti despre care cred ca pot mai mult. De la care cred ca pot sa primesc mai mult.

Pana acum, au fost doua persoane carora le-am criticat articolele – Ela Dobre si Talida Covaci.

2 Responses

  1. touche!

  2. […] mai aud acuma pe CTP ca cica sa nu mai aruncam cu gunoi in meseria de gazetar. (vezi aici aici si aici) Pe […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: