Dumnezeu e liberal. Religia e totalitarism.

Sa presupunem ca Dumnezeu exista. Eu imi doresc sa existe si il caut de fiecare data cand ceva ma duce la concluzia ca n-ar fi, incercand sa-mi aduc argumente mie insami, argumente care sa aiba macar acea urma de bun simt care sa nu-mi sparga in bucati intregul sistem de gadire logica pe care mi l-am format. Sunt (si recunosc) genul ala de lasa orgolioasa care nu poate concepe ca, la finalul vietii in carne si oase, sa dispara in neant. Argumentele mele pentru a-mi dovedi mie existenta divinitatii sunt din cele cu “si totusi trebuie sa fie Ceva acolo, din moment ce…” si umplu punctele cu ceva in mod evident adevarat. Si o dau din ce inteleg si stiu in ce nu mai inteleg si nu mai stiu, pana cand aflu mai mult, pricep ca nu stiu mai nimic si o iau de la capat, si ajung tot la ceva ce nu stiu…

Probabil ca Dumnezeu va exista fix pana in momentul in care omenirea va fi stiut tot. Si mai e cale lunga. Dar asta e deja filosofie si nu asta era scopul meu acum.

Scopul meu e sa folosesc ca axioma existenta, nu inexistenta divinitatii, pe care o numim, conventional, Dumnezeu.

Si, pornind de la asta si de la cele cateva principii – culmea! – crestine, ajung la o concluzie clara.

Principiile sunt:

Dumnezeu a creeat omul => ca orice creator, trebuie ca-si iubeste creatia, o contempla cu atentie si in amanunt si vrea sa o perfectioneze, ciocanind ici, lipind colo – in niciun caz, daca n-a facut-o pana acuma, nu vrea sa o distruga sau sa o strice. Daca ii iesea teribil de urat creatia asta, o arunca oricand intr-un colt de galaxie si nu-si batea capul cu ea, nici s-o perfectioneze, nici s-o pedepseasca. Sau o distrugea din start, cum mototolesc eu hartiile cu desene care nu-mi ies cum vreau.

Omul a fost creeat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu => Omul trebuie ca e inteligent, creativ, liber, puternic, voluntar, ambitios, constructiv, constiincios, nu perfect inteligent, creativ, liber, puternic, voluntar, ambitios, constructiv, constiincios, dar asemanator, tinzand catre perfectiunea chipului, adica a caracteristicilor divine. Omul beneficiaza de prezumtia de asemanare, nu de cea de indepartare de Creator. Dumnezeu nu ar fi plecat din start cu ideea ca omul e rau (altminteri l-ar fi distrus), ci ca e bun, asemenea lui, si ca e perfectibil; nu este din start pervers, desi e pervertibil.

Omul este copilul lui Dumezeu si ne referim la el ca fiind Dumezeu-Tatal => relatia intre om si Dumnezeu este relatia directa intre progenitura si genitor. Am un copil, sunt om facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, deci stau si cuget ca, daca fii-mea face o tampenie, desi o cert, o iubesc; desi o pedepsesc, o iubesc; cand o cert si o pedepsesc este spre binele ei, ea nu intelege inca, dar va intelege. Asta e unul dintre modurile in care justifica popii multe lucruri, desi o fac intr-un mod mult mai putin logic. DAR (si este un mare DAR) NICIODATA nu voi voi ca fii-mea sa se teama de mine, sa actioneze corect din frica de pedeapsa – pentru ca actiunile ei, obtinute asa, ar fi fals-pozitive.

Asadar Dumnezeu trebuie ca vrea sa actionam pozitiv, sa ne perfectionam, din convingere, NU DIN FRICA.

Dumnezeu trebuie ca vrea respectul fiintei umane datorat genitorului, celui care a inzestrat progenitura cu darurile constiintei si abilitatii de a gandi autonom si de alua decizii corecte in urma propriilor rationamente si nu sa-i fie linse talpile in genunchi.

Eu cred ca Dumnezeu vrea ca progeniturile sale sa-i intalneasca privirea, ceea ce nu poti face fata de un parinte decat daca ai constiinta curata si stii ca va fi mandru de tine, si nu sa si-o plece – nu sa stai cu capul plecat in tarana, ca un vinovat, plin de cainta ipocrita, decat daca esti si te simti vinovat.

Dumnezeu a dat omului liberul arbitru => Dumnezeu a vrut ca progenitura lui sa fie autonoma, sa isi ia propriile decizii si sa-si faca propriul destin, asumat, constient. Dumnezeu nu a vrut progenituri care sa i se supuna fara cracnire, ci intelegand de ce binele e bine si raul e rau si ce este bine si ce este rau. Dumnezeu a vrut progenituri care sa prefere binele in detrimentul raului, cunoscandu-le si experimentandu-le pe amandoua.

Pe de alta parte, religiile crestine spun ca Dumnezeu vrea sa i te rogi, sa fii umil, sa te caiesti si sa te pocaiesti, sa te prosterni si sa-l adulezi fara cracnire, sa crezi si sa nu cercetezi, fara a analiza si a rationa de ce e sau nu indicat un anumit comportament. Femeia nu e om, din punctul de vedere al religiei.

Religia spune ca-s femeie pacatoasa si murdara. Eu nu sunt murdara, murdar era barbosul nespalat, cu par incleiat la axile si o carpa jegoasa in loc de chiloti care a scris chestia asta misogina in Carte acum ceva sute de ani si a avut tupeul sa pretinda ca l-a inspirat Dumnezeu, pentru ca prostii si mai ales proastele sa-l creada. Iar de pacatoasa – e treaba divinitatii sa judece si sa-mi dea inspiratia de a nu mai fi. Educatia ti-o face Dumnezeu prin suflet, constiinta si gandire, nu cu patrafirul, matania si prescura. De pacate ma curata faptele mele ulterioare constientizarii lor, nu marturisirile sub patrafirul unui necunoscut barbos si aghiasma.

Religia spune sa fii umil, dar umilinta inseamna sclavie, supunere oarba, plecarea capului chiar si in fata nedreptatii, si asta se contrazice grav cu liberul arbitru ce mi s-a dat.

Religia spune sa te caiesti cu matanii, post, rugaciuni si altele asemenea, in loc sa isiste sa NU MAI FACI. “Sa nu mai pacatuiesti” e asa, o completare la post, rugaciuni si taratul in genunchi prin biserici si pupat icoane si mana popii si cantatul cronofag de osanale.

Religa spune sa te rogi zilnic, de cateva ori pe zi chiar. Eu nu ma rog decat arareori, si atunci cand o fac imi doresc puterea de a merge inainte, inspiratia de a gasi solutiile bune… Altmiteri, eu MULTUMESC. Multumesc divinului ca mi-a dat urechi si cap sa aud si gandesc si maini si picioare, ochi si gura, ca sa duc la ideplinire si sa vad si sa spun. Una din cele 10 porunci spune sa nu iei numele lui Dumnezeu in desert… dar rugaciunea zilnica si de trei ori pe zi ce este? Ce ai avea atat de important de comunicat atat de des? Sa te rogi ritualic, ca si cum ai merge la serviciu, nu inseamna sa iei numele lui Dumnezeu in desert? Sa-l deranjezi pentru ca ti s-a facut sau pentru ca esti obligat de regulament sa-i zici ca-l iubesti cand, daca e adevarat, el, Omniscientul, STIE asta?

Nu, pentru ca religiile cer adulare. Osanale. Imnuri. Ritualuri de adoratie si supunere. Eu nu ridic osanale nimanui in public. Cand iubesc, fie ca e vorba de barbat, copil, parinti, frati, o fac in mine insami si numai in fata lor si cu ei. Nu adun intreg orasul sa le arat ca uite ce-mi iubesc eu barbatul, copilul, fratele… La imnuri au pretentia totalitarii. Cand a dat omului liberul arbitru dumnezeu a aratat clar ca e liberal. Daca Dumnezeu era totalitar, nici nu am fi avut capacitatea de a actiona de unii singuri, am fi fost spectatorii neputinciosi ai propriilor noastre existente.

Religiile instituie popi, pastori, mullahi si alti reprezentanti ai lui Dumnezeu. Ca niste tutori. Ortodocsii, dar si catolicii, si nu doar ei, au si pretentia sa le spunem respectuos “Parinte”. Sunt un fel de tutori, care suplinesc divinitatea si isi asuma rolul de a ne educa in spiritul Tatalui Ceresc.

Eu nu am nevoie de tutori. Daca mi-ar fi necesari tutorii, ar insemna ca Dumnezeu a murit.

Iar Dumnezeul meu traieste.

Si, nu, bai crestinule, nu-i vorba de Satan. E tot ala la care te inchini tu si pe care il faci sa roseasca divin cu fiecare moment in care te lasi spalat pe creier si te obstinezi in a-ti refuza liberul arbitru. Ca un sclav ce esti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: