Mansarda casei de familie (1) – Mutarea

Ipo mi-a dat o idee, asa ca am sa ma apuc sa povestesc cum e viata la mansarda. Nu pot intr-o singura postare, asa ca probabil o sa fie serial.

Astazi – Mutarea

Acu’ vreo 4 ani s-a mutat una din verisoarele Barbatului din mansarda casei parintilor lui, unde locuise ceva ani – se marita fata si se ducea la casa ei. Noi stateam cu chirie undeva intr-un apartamentel nici prea-prea, nici foarte-foarte, in Drumul Taberei (zona pe care am s-o regret vesnic, pentru piata Moghioros din batatura, verdeata abundenta, terasele verii si LINISTEA incredibila, desi apartamentul in sine avea sub el o matracuca maritata cu un isteric paracios, care avea impresia ca pisicile tropaie si ca treaba asta trebuie raportata la proprietar). Auzind noi ca s-a eliberat masarda, rost de pus chiria la ciorap si locuit pe moca, plus ca mama soacra fremata sa-si mai vada baiatul la fata, ca de cand stateam impreuna il vedea doar saptamanal, am prins oportunitatea din zbor si hai si te muta, cu 3 masini si 4 drumuri, de ma intrebam ce dracu fac si cum de am adunat numa’ intr-un an atatea boarfe.

Acolo sus

Acolo sus

In graba si entuziasm, ne-am mutat inainte sa renovam cuibul de sub cer, chestie care, am aflat ulterior, a fost o idee proasta. Asa ca, in fapt, ne-am mutat o data calabalacul la parterul casei, acolo unde locuiesc socrii mei, si peste o luna (!!!) ne-am mutat sus. La mansarda. Nu voi povesti despre cum e sa stai cu socrii in 3 camere, nici despre concurenta pe loc la buda, care poate aparea cand 4 oameni trebuie sa se imbaieze/duseze si sa faca pipi la ore similare. Cert e ca ziua munceam, seara renovam si noaptea… in liniste.

A venit si ziua cea mare. Ne-am cocotat acolo, sus.

Am carat toate cele venite cu 3 masini in 4 drumuri, pe scara in spirala, pe unde trece un om si atat. Nenumarate scari urcate si coborate, si senzatia ca nu se mai termina boarfele. Am aruncat o gramada. Le aduceam pana langa scari si ma uitam: “Hmmmm, asta parca nu-mi mai trebuie, o s-o arunc.” Numai sa nu le urc pana sus.

Scari in spirala, sa mori urcand. Si sa nu indraznesti sa vii beat, ca-ti rupi gatul.

Scari in spirala, sa mori urcand. Si sa nu indraznesti sa vii beat, ca-ti rupi gatul.

Am avut peste cateva zile surpriza sa regasesc tot ce aruncasem, in pod. Toate carate cu grija de mamaie si tataie, care locuiesc la etajul 1, ca “erau lucruri bune, cum sa le arunci“? Daca stiam, ma faceam ca arunc tot…

Am uitat sa spun ca podul era de fapt o bucata de mansarda, total neizolata si neamenajata, unde se putea intra numai trecand prin hol. Acolo era comoara secreta a lui tataie, alcatuita din gramezi impresionante de suruburi ruginite, cozi de lopata, doua sau trei masini de spalat vechi, doua sau poate patru televizoare, tuburi, tevi, o roata de caruta… si a lui mamaie: lana netoarsa plina de molii, piei de ied, ceapa, cartofi, saci cu pureci de gaina adusi de la tara, de unde mi s-au umplut mitzele care n-au avut niciodata asa ceva si nu intelegeau ce li se intampla, covoare, haine, sumane, caciuli de iepure si de capra, si cate si mai cate. Toate lucruri bune, cum sa le arunci?

Si, ca sa nu tai accesul lui mamaie sau al lui tataie la pretiosul pod, protocolul intern al casei cerea ca nicio usa sa nu stea incuiata pe traseu, astfel incat seara incuiam temporar, apoi faceam dus, ca mansarda nu era dotata cu cada, si descuiam la loc. Doi ani si ceva am trait cu spaima ca am uitat sa incui usa! Mai ales ca mamaie aparea in mijlocul casei fara veste, cu cate o farfurie cu placinte cu dovleac, cu branza sau cu mere. Fara sa bata la usa. Niciodata.

Si, cel mai placut a fost cand, stiindu-i plecati, si stiindu-ma singura acasa intr-o zi torida de vara, cum sunt verile sub acoperisurile de tabla, m-am dus sa fac un dus si am lasat usa deschisa. Tataie cred ca a auzit bine de tot, chit ca e surd ca o doaga de butoi, si n-are sa uite niciodata urletul de spaima si revolta pe care l-am emis cand l-am vazut intrand in timp ce eu nu stiam ce sa pun mai repede pe mine, pentru ca uitasem sa-mi iau prosop dupa mine in baie!

Advertisements

11 Responses

  1. Nasol, prefer cutiutza mea de doua camere! Si acum tot acolo stati? :O

  2. Nuuuu, acum suntem “la casa noastra” 🙂

  3. Ah, bon 😀

  4. Serios, ma tot ameninti ca ne vedem, la Maiden am ratat, totusi, cand?

  5. Hm, saptamina asta am o aniversare si un botez :(( pe bune ca nu stiu…… Vreau concediuuuuuuuuuu!

  6. Hmm, acum mi-am dat seama ca statul la mansard inseamna si urcat/coborat pe scari! 🙂 Si mutatul probabil si mai si. Deja nici nu mai vreau sa ma gandesc cum o sa car patul (180 X 200). Cred ca o sa trebuiasca fie sa fac niste scripeti, ceva, fie sa platesc cativa baieti mai saraci sa faca treaba asta pentru mine.

  7. Nevasta, ma enervezi. Vez ca acu ma eau de icoana lu tata socru, care se uita intrebator si tricst la noi din sufragerie. Sau portretu lu mamica, pus tot in sufragerie, sa se vaza. Mai bine le pui in geamul de la balcon, cu fatza spre lume. Sau de fotoliile mari cat o camarutza, cari stau prin casa. Sau de miile de perne, pe care tot zici ca le faci cado de vreo 5 luni de zile, si care pana la urma au ajuns tot la noi, peste tot prin casa. Sau de alte rachite si masute si bicicleta de slabit, pe care tot o ameninti cu datu in folosinta.

  8. Nah ca da indignare mi sa fracturat gramatica….

  9. Ashea, da din casa… 😀

    Urmeaza episodul cu buha 🙂

  10. Zici ca nu-tz mai trebuie bicicleta aia? 😛

  11. Care bicicleta?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: