Pepeni, ia la pepeeeni!!!

In urma cu cateva zile eram cu Mogre si dezbateam ceva la firma, dupa program. Nu era ceva tensionat, era doar genul de polemica in care ne antrenam adesea si in felul asta amandoi argumentam si judecam diverse chestii pana in panzele albe si ne clarificam in principiu amical punctele de vedere. Doar ca toata ziua urlasera aia cu fiare vechi, unii bazaiau cu un flex in cladirea de alaturi, nu e usor sa dezbati ceva cu Mogre, eram cam nedormita, asa ca nervii mei erau intinsi la maxim. Si aud: “Pepeni, ia la pepeeeeni!“. Strig reflex: “Pleaca bah d’aci, nu mai urla!

Ajunsa acasa, mi-a venit in minte faza si brusc ceva mi-a spus ca m-am luat de bietul om degeaba.

Adica omul ala care striga “Pepeni, ia la pepeeeeni!” in primul rand imi facea un serviciu – imi aducea la nas un produs, la pret mai mic decat in piata, cel mai probabil romanesc, crescut in pamant si soare, scutindu-ma de efortul de a cara 10 kile de purcel vargat pana acasa tocmai din inghesuiala vreunei piete.

In al doilea rand, eu refuz sa sustin dezvoltarea comertului cu legume si fructe importate, cata vreme avem sezon de fructe si legume in tara. E stupid sa cumpar in Romania, in miezul lui august rosii turcesti, ardei grecesti si mere olandeze. Eu vreau sa mananc fructe si legume crescute in pamant si soare, (eventual si preferabil, desi in practica nu se prea poate) fertilizate cu balegar si produse local. Avem pamant o gramada, Romania e catai tara, avem tarani, avem soare, de ce sa nu avem roadele acestui pamant, muncit de taranii nostri, coapte sub soare? De ce sa mananc din pamantul altora, legume si fructe incarcate de crude si coapte in container, stropite cu cacaturi ca sa nu se flescaie, cand pot cumpara azi fructul sau leguma culese ieri sau alaltaieri, gata coapte, la lumina si caldura naturii? Omul asta imi aducea la nas un fruct crescut aici, copt la soare, recoltat cu maxim doua zile inainte.

In al treilea rand omul care striga “Pepeni, ia la pepeeeeni!” s-a incumetat sa isi ia productia cu el si sa incerce sa o vanda direct, fara intermediari, asta si pentru ca exista o mafie a pietelor de care am aflat cu totii si producatorii sunt jefuiti la intrarea catre tarabe. Omul a gasit o metoda de a evita mafia pietelor si s-a hotarat sa isi vanda marfa activ, zbatandu-se cu strigatul lui “Pepeni, ia la pepeeeeni!“, in loc sa vanda pasiv intr-o gramada de alti vanzatori pasivi, stand in fund pe un taburet in piata. Si-a asumat un risc si este evident ca munceste ca sa vanda, pe langa faptul ca a muncit ca sa produca. In caz ca se indoieste cineva si zice ca pepenii au nevoie numai de apa, pamant si soare ca sa creasca, vreau sa va spun ca numai sa irigi un camp cu pepeni este o munca titanica; trebuie sa stii cand s-o faci ca sa nu paleasca soarele frunzele ude, cum s-o faci ca apa sa patrunda bine la radacini si sa nu o risipesti, trebuie sa intretii instalatia de irigat, fie ca e una sofisticata, fie ca e una empirica, din santuri si un furtun care trage apa din fantana cu un hidrofor. Si mai e insamantarea, plivirea… dar cate nu sunt de facut pentru ca in final sa poti incarca cateva bene de dacie papuc cu numar de Giurgiu si sa pornesti sa strigi prin orase “Pepeni, ia la pepeeeeni!“.

Asa ca mi-a parut rau ca am tipat la el.

Si mi-am promis ca, daca mai vine, sa ma duc sa cumpar un pepene.

E bine, astazi, adica adineauri, am auzit “Pepeni, ia la pepeeeeni!“. Aceeasi voce, acelasi papuc prafuit cu bena ruginita, cu numar de Giurgiu. Pe om il cheama Vasile, de fel din “Bolentin“, dar care are rubedenii la Braila, care produc legume si fructe pe care le duce el la vanzare. Erau el si fii-su, cu bena plina de pepeni vargati, dulci ca mierea, pepeni galbeni cu mireasma lor inconfundabila si… cartofi de gradina, frumosi, potriviti de marime, nici barabule cat bolovanii de rau, nici tuberculi meschini, ci numa’ buni de tinut in mana si de curatat repede, fara noduri si fara verzeala aia pe care trebuie uneori sa o cureti pana arunci juma’ de cartof. Si mai avea nea’ Vasile in bena lui si ceapa buna, uscata cat trebuie, cu foite aurii, tare in mijloc si potrivita si ea, asa cum trebuie sa fie ceapa de care ai nevoie si la salata, si la mancare, si la ciorba. Si mai cresc rubedeniile de la Braila si animale – gaini, porci, vite, asa ca, dupa ce am cumparat cu numai 30 RON 5 kile de ceapa, 10 kile de cartoafe, un pepene verde de 10 kile si unul galben de un kil, am aranjat sa ma cheme cand au un vitel bun de taiat, de vreo 70 de kile, la 500 de RON, cu tot cu taiere, transare si preparare de bunatati afumate la afumatoare, in curte, fierte la ceaun si umplute cum trebuie.

Asa ca, daca vreti sa cumparati fructe si legume crescute in pamant si coapte la soare si carne fara nitriti, dati un semn si va trimit pe e-mail numarul de telefon al lui nea’ Vasile.

6 Responses

  1. bunica-miu le zicea la pepenii aia vargati “puscariasi”! nu-i asa ca sunt foarte dulci?

  2. Ca mierea!

  3. Alooooooo, si eu vreau. Si pepeni, si cartofi, si ceapa si vitel. Le vreau pe toate! Data viitoare da si tu un telefon, nu mai sta ca intelectuala numa pe blog si mess.

  4. Poi am numaru’ omului – ceri ce vrei si iti aduce.

  5. 😀

  6. Citindu-ti povestea, am dat cautare pe mosh-gugal cu “olteni cu cobilite” si-am dat peste alta poveste, din care reproduc un fragment:

    “Cartierul era extrem de bine aprovizionat, aşa că bunica, responsabilă cu toată gospodăria, nu avea nevoie să meargă la piaţă pentru cumpărături, deoarece avea posibilitatea să procure totul din zonă.
    Măcelăria era alături, pâinea o aducea omul cu căruţa de pâine de la brutărie, zarzavaturile le lua de la Blegeanu sau de la oltenii cu cobiliţa.
    Laptele şi brânza dulce erau aduse de lăptăresele din satele învecinate care veneau zilnic, articolele de băcănie le lua de la Nae sau Sandu, iaurtul şi brânza le aducea tot un oltean, iar păsări creştea dânsa în curte ca să avem ouă proaspete.
    Fructele, care de care mai proaspete şi frumoase erau aduse tot de oltenii cu cobiliţa.
    Gheaţa era adusă de omul cu gheaţa, care băga singur două blocuri în spatele răcitorului care avea două lăcaşuri speciale de mărimea unui bloc de gheaţă cu robinete de scurgere a apei jos.
    Pepenii erau aduşi în căruţe, dar ambalaţi cu mare atenţie, un strat de paie, unul de pepeni, iară paie, iară pepeni. Bunica cumpăra câte 6-7 pepeni verzi mari, care erau depozitaţi în beci, aşa că nu era nevoie să mai fie răcoriţi prea mult când erau serviţi.”

    Povestea intreaga este savuroasa si o gasiti aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: