E oficial

Socrii te pot imbolnavi de inima.

La fel si plozii mici si cred ca si aia mari, dar experienta mea se reduce la aia mici. Treaba e cam asa:

In cazul socrilor, e nasol ca nu poti sa tipi la ei asa cum ai tipa la parintii proprii. De exemplu, daca soacra-mea ma calca vreodata pe nervi, trebuie s-o faca grav de tot ca sa urlu la ea. In rest, ceva din capul meu zice “taci si inghite” si eu tac si inghit si trag un ranjet larg pe post de masca si basta. Chestie care aduna stres iar stresul e de doua feluri, negativ si pozitiv; asta, cu tacutul si inghititul, e negativ si face rau. E foarte stresant sa-ti pui singur un pumn in gura. Pumnul asta in gura, pe care unii l-ar numi “autocontrol”, a ratat o singura data in 4 ani si ceva de cand imi stiu socrii, si atunci nu foarte tare, pentru ca s-a asezat dop dupa obicei, doar ca au suierat nervii pe langa el, ca era presiunea mare. Si asta s-a intamplat pentru ca disputa de idei a avut loc fix cand eu eram in sevraj nicotinic, pentru ca abia ma lasasem de fumat.

Daca traia mama, cred ca as fi tipat la ea o data pe zi cel putin. Ce zic eu, de trei ori, dimineata, la pranz si seara si de patru ori duminica, adica de trei ori ca in fiecare zi si a patra oara inainte sa se duca la Biserica sau pe la cimitire. Ce vreau sa clarific e ca atunci cand tipi la cineva, nu e pentru ca urasti persoana aia. De fapt, cu cat iti permiti mai mult sa tipi la cineva, cu atat inseamna ca acel cineva te cunoaste mai bine si tu stii asta. Stii ca mai rau decat esti nu te poate vedea si stii ca nici socul n-ar fi prea mare, ca doar a mai vazut chestii similare sau tot pe-acolo. Ca stie deja cea mai urata fata pe care poti s-o ai, aia incruntata, cu ochii iesiti din orbite si cu spume si bulbuci in colturile gurii.

Tipatul e si o chestiune de respect. Nu prea tipi la oamenii pe care ii respecti, dar nu poti sa respecti oamenii care nu te respecta. Iar parintii tind sa nu te respecte aproape niciodata, pentru ca au impresia ca ei stiu mai bine. Ei stiau mai bine, dar asta nu mai e valabil de la o varsta si o generatie incolo. E un fel de “Gata, mama, am plodul meu, am un job, platesc intretinere, gaze, masina, benzina, intretinerea ta si medicamentele ca ai o pensie de cacat, deci eu stiu mai bine acum. Tu nu mai stii. Lasa-ma sa traiesc, nu ma mai freca la cap. Respecta-ma. Si, in definitiv, respecta-te pe tine, ca sunt cum m-ai crescut.

Diferenta intre parinti si socri e ca in cazul parintilor respectul e din cel ce se castiga si se pierde in functie de actiuni, si asta din cauza ca ne-au sters la cur si e ca si cum ar fi ramas cu datoria asta pe viata (wrong, se intoarce roata iar pampersii de adult sunt mult mai voluminosi), pe cand respectul socrilor e impus conjugal. “Ai tipat la mama? Te-ai lins pe bot de mancare calda si dat la buci pana-mi trece supararea.

Acuma, depinde si de om. Eu oricum tip foarte rar, pentru ca rar mi se intampla sa nu pot sa discut amiabil o chestiune si la fel de rar se intampla sa aiba careva pretentia sa-mi impuna ceva, chestie care in principiu este un trigger si, stiind asta, am grija sa o fac foarte clara inca de la inceput. Deci, ca eu sa tip, trebuie sa fiu oricum foarte capsata. Prefer sa fac misto. Unii scapa de stres facand misto mai degraba decat sa urle, si printre aia sunt si eu. Dar cu tipat sau cu facut de misto, pe la spate sau de fata cu toata lumea implicata, stresul e stres si biata inima incaseaza.

Cu plozii treaba e si mai incurcata. Cu o palma la cur ai rezolva repede, numai ca obtii urlete, ceea ce nu vrei. Si motz, cu palma la cur ai rezolvat pe termen scurt, dar pe termen lung ala micu’ te tine minte, creste si iti da peste bot cand nu te astepti iar tu stai oricum cu mustrari de constiinta. Si ajungem la faza de mai sus, pentru ca degeaba stergi plodul la cur daca nu il respecti. E mic, neajutorat dar omulet. Are personalitate, chiar daca inca nu stie sa se poarte. Nu e vina lui ca a facut o boacana, e vina ta ca n-ai stiut s-o eviti fie luand afurisitul de obiect din calea plodului, fie prin educatie. Asa ca iti vine sa-i pleznesti una peste buci, dar nu poti. E o mana invizibila care te insfaca si iti opreste palma inca inainte sa zvacneasca arc spre mutrita impertinenta sau fundul obraznicaturii. Asa ca iar ajungi la furie reprimata si iar ajungi la stres. Si tipi la un copac, bombani sau faci misto de tine in timp ce pui la spalat a patra pereche de nadragi mititei cu genunchii patati de iaurt, mancare de pisica si noroi pe ziua de azi, intrebandu-te cum fac economie ecologistii cu copii. Ah, da, aia adevaratii nu fac copii, ca oamenii consuma aerul si produc deseuri si… si asa suntem prea multi.

In schimb, e posibil ca, daca ai socrii in casa in acelasi timp in care ai copii, sa te scoata din minti doar socrii, desi iti iau plozii de pe cap. Nush’ de ce, dar am impresia ca e tot aia. Sau stresul se dubleaza. Dar mai are vreo importanta? Oricum mori de inima.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: