Incep sa ma tem de dentisti

Am plod de aproape doi ani, sunt racita de fiecare data cand e e racita, adica am racit de sase ori in ultimii doi ani, suntem acum fix in mijlocul celei de-a sasea raceli, ma doare capul, nu pot sa respir decat cu picaturi de xilometazolina in nas, nu simt gusturi si nici mirosuri, deci stau obsesiv-compulsiv sub dus si cu deostickul in  mana de cinci zile si mananc din inertie, asadar sunt exasperata de maternitate si boala (:D cum suna expresia asta! 😀 ) asa ca postarea asta o sa fie ceea ce englezii si americanii numesc “a rant”.

In ton cu suferinta mea, pentru care mi-as dori ca ‘Mniezo sa existe ca sa am pe cine sa injur, Arhi se plange de o pardalnica durere de masea, durere care cere, insistent, fie anestezic pentru rezolvare temporara,  fie interventie pe bune pentru rezolvare definitiva. Si zice ca oamenii se bucura de raul altuia… asa o fi; eu i-am comentat asa:

Bai… io zambesc si nu prea. Treaba vine cam asa – am izbutit pana la venerabila varsta cu care ma mandresc si dupa ce am stat si bortzoasa spre decimarea calciului din dinti si oase sa nu am nicio carie si, logic, nicio plomba. Asta e partea care ma face sa ranjesc cu satisfactie. Dar ma gandesc ca la un moment dat tot o sa am o carie macar si asta inseamna ca o sa fac si eu cunostinta cu aparatele alea de scobit in creieri, drujbe de dinti si altele asemenea, si nu stiu cum e, dar banuiesc ca e naspa rau din moment ce toata lumea se ingalbeneste cand aude de dentist. E, la faza asta, ma intristez si ma intreb daca e mai rau sau mai putin rau ca o nastere, ca daca o nastere am suportat si n-am sucombat, oi suporta si o plombare. Dar ceva undeva, in capul meu pervers zice ca trebuie ca e mai rau ca o nastere, ca la o nastere iti umbla doftorii in carne, nu in carne si in oase, cum face dentistu’. Asa ca imi piere zambetul de tot. Si apare compasiunea, de parca maseaua ta ar fi a mea – sanatate, Cetine, trece-ti-ar fara mai mult chin decat ai indurat deja…

Si trebuie sa adaug o chestie la care ma tot cuget de ceva vreme incoace, de care uit, desigur, cata vreme nu-s racita, dar de care imi amintesc cu fiecare suflat de nas si cu fiecare durere de cap mai acatarii.

Imi amintesc cand am fost la un moment dat, acu’ vreo opt ani, sau poate zece, la o cucoana dentista foarte buna, din Arad, care mi-a  examinat si apoi indelung admirat diverse aspecte legate de dintii si maselele mele si apoi a zis, cu un aer usor ingrijorat: “Daca ii ingrijesti si de acuma tot asa, o sa-i ai intregi mult timp, dar sa te fereasca Cel-de-Sus sa trebuiasca sa scoti vreo masea vreodata, ca nici cu dalta nu scapi mai devreme de 4 ore si nu stiu daca ramane si maxilarul intreg!” Normal ca treaba asta m-a ingrijorat si pe mine, si am intrebat de ce – asa am aflat ca am niste dinti atat de bine infipti in maxilar, cu radacini zdravene si incarligate, incat pozele alea cu felceri cu clesti uriasi calare pe bietul pacient pentru o extractie ar putea deveni o cruda realitate in cazul meu, daca s-ar nimeri sa ajung in punctul in care sa fie nevoie sa ma scape vreun dentist de vreo masea.

Ei, fiindca timpul nu se da inapoi si pentru ca suntem creaturi imperfecte, nu functionam decat arareori cu piese de schimb, care se gasesc greu si ne ducem oricum naibii de la o varsta incolo, e logic ca trebuie sa incep sa ma pregatesc totusi sufleteste pentru ochelari, reumatism, tensiune, baston, aia, ailalta si, desigur, si carii, dinti busiti, plombe, metal, dipla, aur, portelan si intr-un final, placa. Asta e fix viitorul, fie ca am, fie ca n-am chef. Simt chestia asta – mai ales de cand s-a nascut fii-mea si racesc de 3, chiar 4 ori pe an iar, cand o merge la gradinita, de vreo 7 (asa zicea ceva statistica!), eu, care raceam maxim o data. E clar ca ceva s-a stricat prin sistemul imunitar, poate atunci cand a zis el, sistemul, ca o lasa mai moale ca sa nu dea afara corpul strain al lu’ fii-mea (ca asa face imunitatea femeilor, isi auto-da un semi shutdown ca sa nu respinga sarcina, expunandu-se, bineinteles, la toate cacaturile, mai ales ca nu ai voie decat patru medicamente cand esti bortoasa). Surda o sa fiu – clar – in curand; oricum eram hipoacuzica de la o otita medie supurata care mi-a spart un timpan acu’ vreo douaj’ de ani, pentru ca de aproape doi ani viata mea se petrece macar o ora, sau chiar doua pe zi in zilele rele si majoritare, la 115 decibeli, adica mult peste limita superioara considerata “safe” (90 de decibeli), din cauza ca ragetele si urletele lu’ fii-mea se petrec cel putin de trei ori pe zi si intotdeauna atunci cand fie am treaba, fie vreau sa dorm, fie ma doare capul. Ceea ce duce si la – invariabil – cresterea tensiunii catre culmi nebanuite, ca altfel as arunca-o peste balcon, si cred ca nici inima nu se bucura de noptile nedormite leganand bestia urlatoare si probabil si creierul coace macar un accident vascular cerebral, macar unul mititel.

Revin la chestia cu dintii, ca are totul legatura. Trecand prin toate aventurile astea, logic ca dorm putin, fragmentat, nu fac miscare si ma alimentez prost. Oamenii care dorm putin si fragmentat se ingrasa si cei care nu fac miscare, cu atat mai mult. Inainte sa ma reapuc de cura de slabire, adica pana acu’ zece zile, inghiteam pe apucate, intre un spalat de biberoane si un schimbat de scutec, cate o felie de ceva cu ceva si basta, asta era masa toata ziua, pana seara cand, al meu venind de la munci, il luam de nou-noutz, ii plasam ploada in poala si fuga la uzina casei spre binefacerea burtilor familiei, intru coacerea de minunatii culinare in cuptor si fierberea de balsam stomacal, pe numele lui Ciorba sau Supa, pe aragaz. Dupa care, iama in potol, cate doua portii, sa se compenseze nemacatul diurn. Ei, acuma nu mai pot sa mananc felia de ceva cu ceva, asa ca rabd pana seara. Cand mananc o portie si basta. E cam totuna, de fapt, cu ce faceam prost inainte, numai ca lipseste painea, zaharul, alcoolul si inghititul pe apucate ziua. Mancand eu aiurea doi ani, stand fara miscare vreo doi jumate (ca se pune si perioada cu burta mare) si fara destul somn, ma mir ca analizele mi-au iesit de fata mare si ma intreb cand o sa inceapa sa se simta diversele carente. Sau creste odata bestia, sa inceteze cu oracaiala oribila de care e capabila si cu umblatul exclusiv in locurile unde stie (ca deja stie!) ca n-are voie, sa pot si eu sa-mi reiau cat de cat viata normala si sa ma dreg? Sau pana creste bestia o sa imbatranesc cu 20 de ani fara sa treaca 20 de ani?

Deja am albit, si – coincidenta! – am albit imediat dupa prima luna de plod. Ce urmeaza? Or sa fie dintii primii, sa ajung la dentist unde n-am fost niciodata decat ca sa imi creasca self-esteemul auzindu-le laudele? O sa fie capul unde o sa plezneasca ceva? O sa fie inima? O sa fie stomacul? Ce urmeazaaaaa???

Advertisements

2 Responses

  1. Bre, dintzara era din Arad sau IN Arad; intreb fiindca vara-mea e dintar si e din Arad, dar profeseaza acia, in Berceni. Si e tare priceputa (si ieftina), asa c-o vizitez si in interes de serviciu, chit ca ma feresc sa fac chestii cu rudele…

  2. Din Arad, in Arad. Dar ma intereseaza o dentista buna aici in Bucuresti 🙂 ca nu se stie cand da caria peste mine. Pana acuma n-am avut nevoie, sa se uite in dinti si sa zica “esti bine” poate orice dentist!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: