Frica

Fictiuni de care scapi cand cresti, fictiuni de care nu scapi...

Fictiuni de care scapi cand cresti, fictiuni de care nu scapi...

M-am gandit la chestia asta azi, toata ziua. Am sa scriu asadar repede, cum imi vine in taste, ideea – fara s-o periez. Azi m-am gandit la fii-mea si cum s-o apar de temeri fara sens, gen frica de iad sau frica de intuneric.

Ma uit la ea si realizez ca inca nu are nicio teama nejustificata. Pur si simplu, singurele ei temeri sunt legate de obiecte/situatii noi si de faptul ca, daca nu e atenta, ar putea sa cada si sa se loveasca. Temerile legate de obiecte/situatii noi se manifesta destul de moderat, adica sta “low profile” si studiaza situatia inainte sa puna mana pe obiectul nou sau sa se avante in noul peisaj/mediu – dar asta zic eu ca nu e tocmai teama, e, mai degraba, prudenţă. Faptul ca ii e frica sa nu cada se manifesta tot moderat, adica are mare grija sa paseasca asa cum trebuie si sa se tina de diverse obiecte, preventiv; chestia asta cred ca are legatura cu strabismul ei care deocamdata nu e suficient de ameliorat incat sa ii permita sa perceapa adancimile asa cum trebuie, asa ca e foarte grijulie la praguri, pentru ca nu vede daca exista sau nu diferente de nivel si prefera sa se tina de ceva ca sa treaca.Tot un fel de prudenţă.

Blink-blink

Alte spaime nu are. Intunericul e ceva normal care aduce somnul. Zgomotele ii starnesc curiozitatea, dar nu teama. Drept e ca a crescut cu pisici in casa iar pisicile fac zgomot si ziua si noaptea – daca pocneste ceva in intuneric nu e ceva necunoscut, care sa provoace teama, ci e sigur o pisica, adica ceva familiar, moale, caldut si docil. Chiar si zgomotele puternice sunt mai degraba enervante, dar nu ii produc spaima. Experimenteaza singura diverse lucruri si nu cere ajutor. Prefera chiar sa descopere singura diverse lucruri si e destul de refractara daca incerc sa “grabesc” invatarea unei chestii sau daca incerc sa o ajut cand ea nu a cerut ajutorul.

O prietena spunea ca citise pe undeva ca “bebelusii nu au nicio teama cand se nasc dar pana la trei ani reusesc adultii sa ii invete sa le fie frica de cel putin 300 de situatii/chestii“.

Mai am un an in care sa o invat sa ii fie teama numai de lucruri reale, care reprezinta pericole reale. In anul asta o sa am misiunea complicata de a balansa dezvoltarea sanatoasa a imaginatiei cu eliminarea temerilor irationale posibile. Grea misiune.

Copilul meu trebuie sa stie ca Bau-Bau nu exista, si ca e o scorneala de babe si, daca are careva proasta inspiratie sa o ameninte cu Bau-bau, ea sa stie ca nu e real si sa-i rada aluia in nas. De asemenea, trebuie sa stie ca in intuneric nu exista nicio faptura care nu exista si pe lumina si ca sub pat nu sta nimic rau care sa vrea sa ii faca cine stie ce. La fel, trebuie sa stie ca nu exista draci/diavoli/satane si nici strigoi si ca, daca vreun imbecil ii spune ceva de rugaciuni ca sa o fereasca de draci sa stie ca ala bate campii.

Cu toate astea, trebuie sa fac in asa fel incat sa nu-i rapesc magia copilariei, cea in care exista zane, spiridusi, povesti cu feti frumosi si zmei si printese, vrajitoare si magi.

Cum fac?

Night Terror

Night Terror

Vreau sa nu se teama de prostii, gen draci, strigoi si bau-bau dar, in acelasi timp, vreau sa nu-i ingradesc imaginatia explicandu-i din start ca toate basmele, inclusiv cele crestine (hm, mai ales alea) sunt inventii si nimic de acolo nu e adevarat si nici posibil. Vreau totusi sa se bucure de Mos Craciun. Cat am crezut ca Mos Craciun exista, Craciunul avea ceva magic iar sentimentul a ramas placut si acum cand am un brad, fie si artificial, decorat, in casa si cand vad sub el frumos impachetatele cadouri – chiar daca acum sunt un adult dotat cu ratiune, pe care o mai si folosesc, spre deosebire de multi, prea multi adulti. Vreau ca fii-mea sa vada cu incantare Polar Express-ul si sa “intre in poveste”, de exemplu, dar nu vreau sa se trezeasca noaptea urland ca are un bau-bau sub pat care vrea sa o manance. Vreau sa isi imagineze povesti si sa le traiasca pe cele pe care i le voi citi si povesti si pe cele pe care le va vedea (The Golden Compass, Neverending Story, Harry Potter etc.) dar nu vreau sa ii fie teama  de cine stie ce personaj negativ de pe acolo.

Cand eram mica citeam Legendele Olimpului si zeii de acolo mi se pareau destul de interesanti; suficient de interesanti incat le facusem “altar” din cuburi de lemn si le jertfeam zilnic cate un bivol de plastic. Intre timp, desigur, pentru ca ma invatase mama, ma culcam seara spunand cate o rugaciune in care ceream lui Doamne-Doamne sa… nu lase sa iasa de sub pat sarpele despre care, naiba stie de ce, credeam eu ca locuia acolo si ca voia sa ma pape. Cred ca sarpele ala de la povestea cu Adam si Eva era, ca sarpele era Diavolul, Satana, ala care momise biata femeie cu un mar si era o creatura spurcata. Din acelasi motiv nu sufeream merele. Oricare mar putea fi unul din cele din care nu aveam voie sa mananc! Si ma mai culcam cu o frica, adica zaceam plina de spaima in pat pana adormeam de epuizare, dupa efortul de a nu adormi, si asta in fiecare noapte, mai bine de un an – intr-o carte veche de rugaciuni a mamei gasisem o rugaciune care sa fereasca pe cel care o spunea de “moartea de naprazna” si cel mai frica mi-era dupa aia sa nu mor “de naprazna“, fara veste, in somn, si sa nu apuc sa-mi iau la revedere de la ai mei. Un soi de Freddy Krueger, varianta in care, in loc sa incantezi aia cu “One, two, Freddy’s coming for you“, zici “Tatal nostru” si faci cruci pe sub plapuma.

Incredibil, nu-i asa, cate spaime se pot cuibari in capul unui copil atunci cand are imaginatie bogata, incurajata si de povesti cu ingeri, draci, dumnezei si rugaciuni si lecturi din Biblie in paralel cu zane, zmei, feti frumosi si mituri olimpiene cu zei si ofrande si protectie si pedepse si creaturi diverse si nu neaparat bine intentionate.

Cum fac, asadar, sa imi feresc copila de teama de supranatural pastrand totusi magia povestilor? Are cineva vreo idee?

Advertisements

10 Responses

  1. Simplu. Renunta la povesti, adica genul asta de povesti. Ce incerci tu sa faci e o ruptura culturala majora – deci va trebui sa iti gasesti reperele altundeva decat in povestile “clasice”, din mainstreamul cultural, care promoveaza povestile binecunoscute.

    Poate “povestile” lui Tolkien se apropie de idee. Oricum, raman curios, ca doar e un experiment din care poti invata multe …

  2. Povestile lui Tolkien sunt tot un fel de mitologie. Silmarillion e un fel de Biblie, de exemplu (si la fel de greu de citit, dar am dovedit-o eu… in cam un an de lectura chinuita si intrerupta de alte lecturi).

    Acuma, mai e o problema. Gandeste-te ca nu am cum sa fac o ruptura culturala – biata copila va merge la scoala unde va “beneficia” de aceleasi povesti de care e atat de imbacsita cultura noastra. In acelasi timp, nu e legal sa ii fac educatie privata acasa. Tot in acelasi timp, si chiar daca ar fi legal, nu e “customarily”, deci ar fi un gest antisocial pe care eu l-as face fara sa clipesc, pentru ca stii ca sunt o felie de mizantrop amestecata cu mult “self-sufficience” – dar copilei nu-i pot face asta, ar fi un dezastru pentru ea. Ca sa ajungi la mizantropie trebuie intai sa dobandesti abilitati sociale si apoi abia sa ti se faca lehamite de societate 🙂

    In orice caz, va trebui sa gasesc acel echilibru prin care sa pastrez magia dar sa elimin teama si sa educ rationalul. Inca nu stiu cum voi face… probabil ma voi adapta pe parcurs si va trebui sa fac compromisuri…

  3. Sau sa ma apuc sa concep povesti noi. Ceea ce cred ca as putea face…

  4. Pai sa faci o ruptura totala nu merge, ca daia traim in societate. Dar poti sa ii dai altenrative, eventual intermediare intre ce vrei tu si societate (nu am zis degeaba Tolkien) si da, poti sa inventezi.

    Si sa te pregatesti cand o sa iti scuipe povesti despre baubaul de care va auzi oricum la gradinita sa o linistesti si sa “schimbi vorba”

  5. Sa schimb vorba? Sau sa-i zic scurt NU EXISTA! Si sa incerc sa ii explic pe cat de rational posibil de ce e imposibil sa existe un bau-bau?

  6. o ruptura totala nu ai cum sa faci. legat de biserica si craciun e mai simplu, mihnea s-a prins: mos craciun exista pentru ca ii gaseste darurile sub brad, dar e suficient de abil incit sa nu se lase vazut iar dumnezeu nu exista pentru ca atunci cind l-a dus bunica-sa in biserica nu l-a salutat la intrare, asa cum face orice om normal cind ii intra cineva in casa. l-am intrebat daca e sigur ca nu exista si mi-a spus ca daca exista atunci e nesimtit ca nu l-a salutat. si cu asta a cam incheiat discutia, ca lui nu-i plac nesimtitii.

    intrebarea mea e alta: cum faci un copil sa-l tii departe de “efectul miorita”?

  7. Poti te rog sa detaliezi “efectul miorita?” Cam presupun ce ar putea fi, dar mult prea vag.

  8. Pentru mine dezintoxicarea de religie a venit sub forma Tratatului de Istorie a Religiilor de Eliade.Am fost uimita,de exemplu, cand am citit de potopul lui Puluga din Asia,sau Africa,nu mai stiu exact de unde era tribul.Dar pentru un copil e o carte prea dificila,presupun…

    Pe de alta parte Epopeea lui Ghiligames si Legendele Olimpului au fost povestile mele preferate in copilarie,am fost atat de uimita cand tata mi-a zis ca nu exista zeii incat imi aduc aminte si acum scena de parca as fi visat-o.Mi-i imaginam ca pe membrii unei curti regesti,domnind peste un popor de departe,deci prea departe pentru a ma afecta pe mine.

    Silmarilion mi-a placut foarte tare pe la 13 ani tocmai pentru ca prezenta o noua versiune a genezei,si biblia pentru copii era alta carte cu povesti draga mie pe la vreo 9 ani pentru ca avea desene cu copii cu barba care zburau…

    Eu una detestam cand ma obliga bunica sa spun Inger ingerasul meu,in copilarie,inainte de culcare si credinta intr-un Dumnezeu am capatat-o treptat,mai tarziu,in absenta presiunii religioaso-folclorica.

    In orice caz,pe scurt,cred ca cel mai bun mod ar fi tocmai sa-i prezinti mai multe mitologii,sa intre in contact cu mai multe forme religioase,sa vada ca religia nu e decat o poveste de speriat/adormit oameni mari.Din punctul meu de vedere asa ii stimulezi si imaginatia dar ii dai si mai multe optiuni tentante pentru ca in final sa nu se simta obligata sa aleaga optiunea crestinismului,cea nu atat de incantatoare,dar totusi atat de populara.Cam asa s-a manifestat puterea Tratatului asupra mea,sub forma posibilitatii compararii mai multor forme religioase pentru ca la sfarsit sa nu imi mai fie frica sa nu ma leg de una singura doar pentru ca e impusa de societate,de scoala,de bunici etc.

    In alta ordine de idei,iti admir preocuparea sincera pentru fetita.Sincera in sensul ca o depaseste de departe pe cea mediocra a altor parinti pe care i-am cunoscut,atenti la sanatatea fizica si aspectul copilului,dar cam atat.

  9. Stef, dar e normal 🙂 Practic, fara persoana copilului, maternitatea e ca un joc cu papusi cu care te joci cand trebuie, nu cand vrei iar pipi, caca, mucii, plansul sunt reale. Ori, cand faci un copil, te poti bucura de jocul cu papusi, dar ai responsabilitatea de a fi alcatuit in lumea asta inca o persoana. Si daca lasi persoana la vrerea intamplarii…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: