Crestini si cretini

Am tot zis ca scriu despre asta, dar fie n-am apucat, fie n-am avut chef. Astazi insa, imi scrie un/o oarecare “Tais” un raspuns crestinesc:

si tu esti atee fa?auzi daca tot esti atee de ce toti astia ca tine atacati crestinismul,cumva sa ne luminezi pe noi”primitivii”tuta proasta?ps.crezi ca daca hulesti pe dumnezeu lui ii pasa de tine?vezi sa nu te loveasca la un moment dat.

Frumos spus, frazat elegant, cu semne de punctuatie corect puse, cu majuscule pe unde trebuie, argumentat si rational, nu-i asa? Mmmm… nu, nu-i asa. E un comentariu mitocanesc, ad hominem, incheiat cu o amenintare. Si atat. Asadar, iata, dat fiind ca am niste timp si “Tais” mi-a trezit si cheful, vor scrie despre diferenta intre crestini si cretini.

Sunt foarte tentata, mai ales in “lumina” (bezna, de fapt) commentului de mai sus, sa scriu ca nu este niciuna. Si, intr-un fel, nici nu este. Depinde ce sau pe cine numim “crestin”.

Pentru mine, apelativul “crestin” (indiferent de religie) a devenit peiorativ, cam de cand apelativul “ateu” a devenit si el la fel. Chit ca nu sunt nici crestina, nici atee, ci un soi de nici carne, nici peste, o fi, n-o fi, noi sa fim sanatosi, adica agnostica. Problema e ca se numesc teoretic crestini si unii si ceilalti dintre cele doua categorii absolut distincte despre care am sa scriu acum. Asa ca simt nevoia de o a treia categorie, intermediara cumva, cea a cre(s)tinilor. Nu stiu de ce simt atata nevoia sa categorisesc tot, pana la urma pot sa spun, simplu, ca unii sunt de-a dreptul oligofreni, altii sunt de cacat, iar ceilalti sunt discreti si neinvazivi si nu deranjeaza pe nimeni. Dar ar fi prea simplu.

Asa ca avem crestinii oligofreni si in mare parte sfertodocti, tarati de crestinism ca de o boala mentala, violenti in exprimare si carora le este imposibil sa rationeze si sa inteleaga argumentele logice. Ei se bazeaza, ca majoritatea fiintelor care apartin de regnul animal, exclusiv pe instinctele de turma si apartenenta la turma precum si pe reflexele conditionate prin religie inca din copilarie si niciodata puse la indoiala. Crestinii oligofreni pun oricand mai degraba mana pe poala popii decat pe o carte serioasa si, daca citesc vreodata ceva, buchisesc fie Libertatea si Click, fie carti de rugaciuni sau publicatii bisericesti redactate de maestrii vrajitoriei institutionalizate, preferabil din secole cat mai indepartate, ca lipsa de informatie stiintifica si bigotismul din textele lor sa fie, daca pot spune asa, impecabile.

Crestinii oligofreni sunt si ei de doua feluri: crestini oligofreni pur si simplu si crestini oligofreni fanatici. Cei din urma sunt, pe deasupra, nationalisti pana in maduva oaselor si vor sa interzica chestii. Chestii care pur si simplu nu se pot interzice intr-un stat de drept, cu o constitutie care respecta drepturile si libertatile individuale precum si dreptul la intimitate. Primii, aia oligofreni pur si simplu, sunt satisfacuti sa te jigneasca daca nu esti de acord cu ei, si gata. No harm done. Ceilalti insa militeaza.  Alcatuiesc Pro-Vite, aliante asa-zis ale “familiilor”, Altermedii si alte chestii similare si, din cadrul organizat pe care si-l tes imprejur, au pretentia sa schimbe lumea catre inapoi. Ori, asa ceva nu se poate. Situatie in care crestinii oligofreni fanatici devin nervosi. Ca o paranteza, imi placea cand inca propovaduiau ca PC-urile si Internetul sunt lucratura diavoleasca, macar nu dadeam de ei la tot pasul online; numai ca acum s-au prins ca netul e media si ca pot sa-si imprastie otrava mai usor catre oitele credule. Si il folosesc… Ma gandesc cu un oarecare amuzament ca la un moment dat or sa se prinda ca cipurile biometrice sunt utile si isi vor dori sa le foloseasca in interesul lor, pardon, al Domnului.

Avem si crestinii de chestie. Adica aia carora li s-a transmis crestinismul ca o raceala, dintr-un fel de stranut continuu al societatii si al rudelor, raceala care, netratata, s-a cronicizat si a ajuns sa fie aproape ignorata, cu exceptia puseelor de Pasti si de Craciun, stropite cu bautura si ostoite cu mancare, ca “asa e obiceiul”, “asa face toata lumea” si “asa e crestineste”.  Astia sunt in principiu oameni normali, cu care ai ce vorbi de obicei si care nu pierd vremea pe net sa-l aduleze pe Cleopa, sa-l respecte pe Puric si sa-l slaveasca pe Tutea, injurand in paralel dihorii fara Dumnezeu. Ii mai apuca din cand in cand sa te frece la cap cu crestinisme desi habar nu au dogma, habar nu au textele la care fac referire, habar nu au in ce cred si care e treaba. Pentru ei Dumnezeul crestin e bun si iertator, si ne-a invatat sa fim morali si sa ne iubim aproapele si ne cere in schimb sa tinem niste post si sa ciocnim oua rosii zicand ca a inviat fi-Su. Cam la asta se reduce crestinismul crestinilor de chestie. Parerea mea e ca astia sunt 90% dintre crestini, cel putin la noi in tara. Sunt convinsa ca, daca ateii ar organiza cateva, bine plasate in an, sarbatori “traditionale” in care se mananca, se bea si se lipseste de la munca, din astia 90% s-ar “deconverti” mai bine de jumate.

Si mai avem si crestinii care isi vad de ale lor, discreti si calmi. Crestinii care nu te sugruma daca le spui ca tu nu esti prea convins ca Hristos a inviat, ci doar dau din umeri ca si cum ar zice “cum crezi tu… eu cred altceva, dar nu-i nimic, avem loc toti”. Crestinii care nu iti impun nimic. Care nu te blesteama daca spui ca avortul nu poate fi interzis si cel mult zic “dar e totusi pacat avortul…”. Care nu vor sa omoare homosexualii cu pietre, desi zic “sa fie la ei, acolo, asta e… oameni sunt”. Care se grabesc sa ajute, dar nu le e frica de Dumnezeu cand fac asta, ci cand fac ceva rau, cand supara pe cineva. Care ezita sa strige, sa jigneasca, sa faca rau. Si cred ei linistiti in Dumnezeul lor.  Ca omul asta, de exemplu – cu care poti discuta daca vrei neaparat chiar daca nu ii impartasesti credinta.

Eu cum sa-i diferentiez cu cate un singur cuvant? Cum sa scriu? Tot ce pot sa fac este sa clarific faptul ca, atunci cand scriu cu suparare, cu amar sau cu greata, ma refer numai si numai la oligofreni si in special la cei fundamentalisti. Cand spun “crestin” si suna ca o insulta in mod sigur vorbesc despre oligofreni si in special despre cei fundamentalisti, despre cei care vor sa isi impuna credinta si ideile prin abuz, constrangere, violenta, amenintare si frica.

Later edit: Mai este si crestinul intelectual, fan Tzutzea si cunoscator al vietii popilor vii si morti pe dinafara. Asta iti spune cat au suferit popii, de parca suferinta indreptateste manarea de oi pastorirea de enoriasi. Si eu am suferit cand am nascut, dar asta nu ma indreptateste sa conduc destinele oamenilor.

Advertisements

19 Responses

  1. Bre, am mai scris-o:

    Sa se gandeasca bine, aia de se dau crestini si sa caute in memoria propirie si personala CAND s-au spovedit ultima oara “de-adevaratelea”, adeca nemintind/ neincercand sa-si caute scuze/ netratand pe Dumnezeu ca pe moshu’ senil pe care poti sa-l pacalesti c-o rugaciune & acatist & pomana de kkt!?!
    Eeee, daca numeri p-aia de chiar au facut-o, din 86% crestini ortodocsi rumani, ramai cu nici 6%. Pe ce pariem ca aia e si cam analfabetzi, si cam subtzirei la mintea lor din capu’ de-l au pe umeri k sa nu le ploaie-n gatzi si sa face amigdalita? 😉

  2. fiecare om face ce doreste… fiecare om are dreptul la libera gandire…daca vrei sa spui ca esti crestin sau ateu e mai bine sa te informezi putin inainte despre religie si spiritualitate…(parerea mea)

  3. pai vezi tocmai aici ii problema,da fiecare face ce doreste adica crede ce vrea in cazul asta .Dar in plm nu veni la mine cu tot felul de pliante sa nu imi spama posta cu ele.O data am primit ceva pliant impreuna cu obisnuita predica ,vorbea ceva de “peniel” ….wtf is that ,cred ca m-a facut nesimtit sau ceva de genul asta dar eram prea torpilat sa spun ceva lucid lol

  4. problema lu’ nenea ala de a lasat comentariul vine de la altceva: cre(s)tinii din tara noastra, in majoritatea lor, confunda crestinismul (mai ales al ortodox) cu moralitatea. cu alte cuvinte, daca nu esti crestin inseamna ca esti mincinpos/hot/criminal/invidios/egoist, etc. (pana una- alta, ar trebui sa se uite in ograda lor. acolo gasesti d’astia mai multi ca oriunde). in “dilema veche” de acu’ vreo 2 saptamani am gasit un articol foarte fain legat de confuzia asta: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=258&cmd=articol&id=9912. in penultima fraza vorbeste o mamaica de 82 de ani. cred ca femeia a pus punctul pe “i” in doar cateva cuvinte, pe intelesul tuturor. gasiti voi acolo citatul.
    din nefericire, o maimuta d’asta manipulata de popi n’o sa inteleaga niciodata ceea ce a vrut sa zica mamaia aia. de fapt, cred ca nu vrea sa inteleaga. el e fericit in prostia lui (ce’i drept si isus zice “fericiti cei saraci cu duhul”…..desi nu la astia s’a referit el)

  5. Dilema tot dilematica si citibila!
    Fain articol!

  6. Dragă Messa, Shrek, TLP, Tizu & restul,

    Observ în toate scrierile voastre un fel de cult naiv pentru ceva ce voi numiți ”raționalitate”. Am mai spus undeva că noi modernii nu ne mai închinăm la acest gen de ”raționalitate” naivă, nu pentru că am abandonat-o, ci pentru că am depășit-o. Cum să spun: voi ați rămas la mecanica newtoniană, în vreme ce noi operăm în mecanica cuantică și relativistă. Pentru noi, două drepte paralele se întâlnesc într-un anumit punct (geometria non-euclidiană a lui Lobacevski), adică am depășit unul dintre postulatele fundamentale ale geometriei, fără a-i nega validitatea pentru un anumit segment al realității. Similar, mecanica lui Newton nu a fost abandonată prin teoria relativității, ci rămâne o bună descriere a mișcării corpurilor la viteze mici.

    Mă cutremur când văd cum vă entuziasmați și cu câtă mândrie proclamați niște descoperiri banale, care încingeau mințile în occident acum 300 de ani:

    1. Credința nu e știință. Dacă știi (inclusiv deduci rațional) că există Dumnezeu atunci nu ți s-ar mai cere să crezi, și nu i-ar mai spune Credință creștină ci Știință creștină.

    2. Biblia este plină de inconsecvențe. De aceea, în marile confesiuni (catolicism și ortodoxie) noi urmăm niște dogme stabilite de niște OAMENI care au avut har, pe care-i numim Sfinți Părinți. Evident, întrucât este vorba de credință, genul de raționalitate cu care se citesc Sfinții Părinți urmărește adevărul coerență și nu adevărul corespondență. E un sistem de referință pe care-l accepți sau îl refuzi.

    În confesiunile protestante unde operează principiul sola scriptura și se neagă ideea de har, se încearcă ce faceți voi, adică interpretarea individuală a Bibliei, fiecare după capul său. Dată fiind inconsecvența și lipsa de claritate a Bibliei, pluralitatea de opinii a condus la o nestăvilită proliferare a orientărilor (sectelor)

    3. Cu cât știința progresează, religia tinde să piardă teren. Aceasta presupune o concepție a credinței ca rest explicativ. Nu poți explica ceva prin cauzalitate naturală și prin urmare crezi că acolo sunt forțe supranaturale. Iarăși un loc comun al secolului XVIII.

    Shrek alege să se înscrie în corul celor ce prezic apunerea religiei. Ceea ce Shrek nu știe, este că de 300 de ani se tot cântă prohodul creștinismului Unul dintre profeți a fost Marx.

    În fine, atitudinea voastră până în acest punct mă amuză, fiindcă nu face decât să reia cu naivitate, punct cu punct, niște concepții uzate și foarte vechi. . Însă dacă există ceva care mă deranjează puternic, este aroganța cu care sugerați că aderența la creștinism este specifică oamenilor fără educație și pe undeva celor fără capacitate intelectuală. Sigur, este o sugestie și nu o afirmație însă ea respiră amplu prin porii scriiturii voastre. Ce pot să spun aici: că această premisă este o TÂMPENIE mai mare decât toate capetele ateilor&agnosticilor la un loc ? Că Pascal era un mistic și că principala preocupare a lui Newton era să dateze Geneza Biblică și nu descoperirea legilor mișcării, că Immanuel Kant era evlavios, că toți empiriștii și raționaliștii erau credincioși, Copernic era călugăr, că Heisenberg era creștin practicant. Nici nu știu de unde să încep și unde să mă opresc. Dacă mă gândesc bine, în lumea științei ateismul este o excepție.

    Eticheta pusă intelectualilor creștini este prin urmare o stupiditate. Petre Țuțea a fost un personaj amuzant, un geniu oral dar incapabil să scrie o pagină coerentă (după cum îl caracterizează Liiceanu). A fi fan Petre Țuțea nu numai că nu este o caracteristică a intelectualilor creștini, ci desemnează cel mult apetența pentru un anumit tip de spectacol și de prezență de spirit. Ca și substanță, Petre Țuțea nu este reprezentativ pentru creștinismul teoretic.

    A judeca ortodoxia (și creștinismul în general) după conduita unor preoți înapoiați este o probă de ignoranță și denotă lipsa de preocupare reală pentru fenomenul analizat. Citiți despre un Andrei Scrima de pildă și încercați să integrați un asemenea om în categoriile voastre. Veți avea mari dificultăți.

    Cât despre popii care au suferit…Vedeți voi, mai există o foarte mare diferență între acești popi înapoiați și voi, atleții ai progresului și ai civismului, una atât de tipică celor ca voi.

    Acești popi au avut CURAJUL să-și asume public (adică cu numele) credința lor într-o vreme în care erau persecutați pentru asta, pe când – guess what -voi nu aveți curajul să vă asumați cu numele critica într-o vreme în care înjurătura și protestul sunt la liber (și este bine că-i așa). Mi-ar fi prin urmare foarte ușor să spun că ceea ce exprimați pe acest blog ca atitudine este nul, fiindcă nu vă declinați identitatea. Asta a propos de curaj civic și protest. Mi-ar fi foarte ușor să trag de aici concluzia că sunteți niște frustrați speriați, marginalizați ai societății, care au găsit un loc de defulare sub pavăza anonimatului. Câtă importanță trebuie dată unor asemenea oameni, vă las pe voi să judecați.

    P.S. Messa, să știi că totuși te iubesc.

  7. PS2. Despre oamenii pe care-i poți găsi printre preoți: Interviu cu un fost rocker de calibru, actualmente slujbaș al Patriarhiei: http://www.youtube.com/watch?v=ML47J5HvQ5k&feature=related

  8. 1- pai acia suntem de acord- exista Dumnezeu, da’ credinta se bazeaza pe incredere, nu pe dovezi, fiindca nu-i stiinta

    2- ce sa interpretezi in asta, spre exemplu:

    “22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…”
    2. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
    4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime. ”

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=3

    O populatie de Dumnezei pasuneaza omenirea, mai dand cu pula, din cand in cand, in pizde pamantence? Sau cum interpreteaza sfintii parinti pasaju’ asta?

    Nu se prea leaga de restu’ povestii, parerea mea, asta n-o fi inconsecventa?

    3- Religia n-a pierdut teren, cum a prezis crestinul reformat Marx?
    Ia vezi cati din cei 86% ortobocsi declarati s-au spovedit in ultimii 10 ani (ca pe vremea cand tataia tinea slujbe la biserica Mamu, se spovedea/impartasea tot satu’!)???

    Alt imbecil inafara de ala de s-o crezut rocker si acu’ se crede crestin, nu gasisi? E fumat si penal de aberant (daca s-ar pedepsi prostia, ala ar lua parnaie k la amoricani, cu sutele de ani!)!!!

  9. 1. As prefera.

    2. Sfintii Parinti? 🙂 Har? Halucinatii, nu har.

    3. A durat 2000 de ani si o sa mai dureze 200. Normal.

    Conceptii vechi? Uzate? Mai vechi si mai uzate ca boala asta mintala care a coplesit si tinut in intuneric o planeta intreaga?

    P.S. Religia pierde teren, si inca repede. Poate ca vine Antichrist.

    In lumea stiintei religia e o exceptie. Credinta e a fiecaruia 🙂 – daca este. Daca nu, e tot ceva personal. Ca si blogurile 🙂

    Iar emisiunea aia… Inspector de specialitate la… Sectorul de comunitati externe al Patriarhiei? WTF??? Cat de securistic poate sa sune pomposenia asta de “slujba” a “slujbasului” Patriarhiei! Si ce ar trebui sa fac eu cu filmuletul ala, in afara de a constata cum se irosesc megi si gigi de spatiu pe serverele YouTube si ca am pierdut cateva minute pretioase din viata mea?

    P.S. Esti cumva Diavolul? (Nu te mai stradui, ai reusit sa ma faci sa-mi fie si mai greata de manifestarea asta ridicola de norme atavice numita crestinism!)

  10. Tizule m-ai prins. Habar n-am cum intepretează Sfinții Părinți pasajul cu pricina. De altfel se pot găsi versete dure în tot Vechiul Testament (inclusiv Cântarea Cântărilor). Cartea Genezei a fost alcătuită undeva între 900 și 500 înaintea erei noastre, dacă nu mă-nșel, de niște triburi semi-sălbatice, cu o presimțire de cultură.

    Sigur că trecând versetul prin teorii hermeneutice poți stoarce varii înțelesuri din el. O interpretare literală ar trebui să țină cont de versiunea (cu variantele ei) originală în ebraică, de versiunea greacă (Septuaginta) folosită de translatorii ortodocși, de semnificația cuvintelor grecești în Koine la momentul la care s-a întocmit Septuaginta, de fidelitatea variantei românești. Și chiar și atunci ai fi în fața unei mari dileme. Nici un text nu poate primi O SINGURĂ INTERPRETARE. E o lege fundamentală a comunicării – uită-te la normele juridice (nu numai la noi, ci oriunde) că oricât de clar ar fi redactate, tot este nevoie de judecători și de bătălii judiciare pentru a le stabili sensul. Un sens care se schimbă apoi (prin precedent judiciar).

    Mai mult, interpretarea VT a fost făcută în sânul bisericii după metoda sistematică. Adică prin prisma Noului Testament. Știu că au existat dezbateri masive în sânul conciliilor ecumenice cu privire la includerea Vechiului Testament în canon. Oricum rolul său fundamental este unul introductiv, iar interpetarea bisericii mizează pe coerența de ansamblu a VT.

    În fine, obscuritatea Vechiului Testament nu anulează în nici un fel validitatea revoluției ontologice fără precedent, din Evanghelii. Ce înseamnă revoluție ontologică ? Înseamnă că Evanghelia avansează, și nici o altă religie n-o face, un model de conduită care contrazice firea și instinctul uman, sau mai bine zis instinctul animal. Exemplu: cineva îți face un rău. Impulsul este răzbunarea. Răzbunarea nu este altceva decât instinctul animal (toate animalele îl au) de reacție la un factor agresiv. Creștinismul însă pretinde întoarcerea obrazului și iertarea. Și în același timp propovăduiește curajul. În mod similar ți se cere să-ți iubești dușmanii, adică să te ridici deasupra iubirii firești (față de rude și prieteni) care nu este decât expresia atașamentului de haită, pe care-l are orice animal sociabil. Ți se cere să renunți la acumulări pământești, adică să contrazici instinctul animal (la bază) de a stoca hrană. Modelul este divin.Creștinismul devine astfel o strategie de umanizare. Adevărată umanizare, cea cu un substrat transcendent. Acest mesaj al Evangheliei este de fapt centrul Creștinismului. Și față de această revoluție ontologică Nietzche cu aforismele sale n-a înțeles nimic.

    A spune că ți se cere să întorci obrazul din nu știu ce motive politice ar fi existat ca o anume populație să fie docilă și manevrabilă mi se pare o PROSTIE atât de mare că nici nu merită să o discut. Totuși dacă ar fi să o fac, mi-ar sări în ochi câteva motive evidente:

    1. majoritatea creștinilor oricum nu urmează și nu au urmat acest nucleu de revelație.

    2. triburile sălbatice care au adoptat creștinismul după căderea romanilor nu trebuiau să se supună nimănui. Nici cetățenii imperiului de altfel în acel context de anarhie.

    3. aș putea să găsesc o mie de motive, însă se face târziu chiar și pentru un insomniac precum sunt eu.

    Cât despre abordarea ta, Tizule, ce pot să spun. Dacă intri la modul ăsta în teologie, cu percuția și cu bâta anti-dogmatică este inevitabil că de cealaltă parte vei întâmpina specimene precum e ăsta http://www.youtube.com/watch?v=LM6ewEKrTZ4&feature=related . De altfel vi-l dedic, ție și lui Shrek(Mogre), întrucât reprezintă echivalentul vostru ca atitudine, doar că în tabăra cealaltă. Evident că pe acești doi poli nu se poate duce o dezbatere despre religie. Nu de alta, dar nucleul de care vorbeam mai sus, care apare în epistolele lui Pavel sau la Sfinții Părinți de pildă, s-ar pierde din prima respirație.

  11. PS: Diferența totuși fiind că asta, Amfilohie,, deși dus, are, spre deosebire de voi, curajul să-și asume cu numele și persoana cele spuse.

    A, și dragă Messa, undeva în Faust parcă despre diavol se spune că este cel care încearcă să facă numai răul și întotdeauna-i iese binele. Cred că la acest gen de diavol te referi (că oricum tu nu crezi în el).

  12. Draga Dinu,

    Nu pot decat sa admir faptul ca esti bine documentat, ca argumentele tale vin insotite de o serie intreaga de date, nume, ceea ce indica o preocupare demna de apreciat. Nu pot decat sa apreciez si modul elevat in care te exprimi.

    Cu toate astea, am senzatia ca iti scapa ceva, si anume esenta celor discutate. Cel mai probabil este vorba de un efect a faptului ca abia (1 an jumate asa se traduce, abia) ai inceput sa descoperi diferite concepte si abordari pe care inca nu le-ai integrat intr-un model explicativ personal si unitar. Altfel spus, vorbesti din carti.

    Nu imi doresc sa fac din acest post un atac la persoana ta, ci e o constatare care rezulta in mod obligatoriu din textele tale – bogate in detalii dar fara un filon central vizibil.

    Totusi, faptul ca inchizi multele paranteze de argumentare pe care le deschzi sugereaza existenta inteligentei, motiv pentru care imi permit sa iti dau un sfat, in special in situatia in care se pare ca esti bombardat cu informatie: incearca din cand in cand sa faci un pas in spate, sa procesezi si sa integrezi ceea ce citesti / inveti si nu inghiti niciodata pe nemestecate!

  13. @Dinu Herescu- “Cartea Genezei a fost alcătuită undeva între 900 și 500 înaintea erei noastre, dacă nu mă-nșel, de niște triburi semi-sălbatice, cu o presimțire de cultură.”

    …si pe baza ei, fomeia jucaria lui Adam e condamnata la mii de ani dicstanta, k fiind unealta diavolului si, printre multe altele, ortodoxe ele, k dogme, fomeia n-are voie in altar, etc

    ASTA sune tontul despre popi & religie; un kkt primitiv pe care, orice-ar scrie aparatorii alfabetizati ai crestinismului, majoritatea creștinilor il urmează și il considera nucleu de revelație!!!

    Restul sunt bla-bla-bla-uri, parerea mea!

  14. Sfintii Parinti despre femei:

    Fiecare femeie ar trebui să fie acoperită în ruşine la gândul că e femeie.
    – Clement din Alexandria

    Femeia este fiica falsităţii, santinela iadului, duşmanul păcii.
    – Sf. Ioan al Damascului

    Femeia este poarta diavolului, drumul spre păcat, acul scorpionului, într-un cuvant, o specie periculoasă.
    – Sf. Ieronim

    Mda. Nu-i nimic sfant la misoginii astia. Bine ca au crapat demult, dar, vorba lui Moromete, “da-ne noua Doamne […] cat mai multe proaste la biserica”…

  15. Bre, ce faza, cand ii pune Moromete piedica Caterinei, care se grabea la beserica! :-)))

  16. Ca să răspund unui comentariu al Messei: și eu m-am plictisit de acest blog, așa că nu-l voi mai citi.

    Tizule tati, uite care-i problema cu abordarea ta (ca și a Messei și a celuilalt). Dacă tu-ți bagi pula de principiu în tot și-n toate, rezultatul este că vei reuși să-i radicalizezi pe cei care în mod normal au o poziție tolerantă. Pe ”creștinii de chestie” adică (din care fac și eu parte). Arsenalul vostru taie din fașă orice posibilitate de dialog și conduce în mod evident la adoptarea bâtei ca metodă de tranșare a litigiului. Ceea ce s-a mai întâmplat în Europa (Spania 1936). Doar că elita (militară, intelectuală) așezându-se de regulă în zona conservatoare ghici cine a încasat-o ? După care tot voi apăreți, cu clonțu mare, cu placa cu dogmatismu și cu intoleranța. Spre norocul vostru însă, în România sunteți o minoritate atât de nesemnificativă și de fricoasă (de aia nici nu vă declinați identitatea) încât riscul de război civil, deci de prelungire în politică a celor două extreme, este practic nul.

    Problema e că voi nu oferiți majorității credincioșilor o alternativă tolerabilă. Nu v-a luat nimeni cu forța să vă bage în biserică și nu a urinat nimeni în public pe extrasul blogurilor voastre, și în general nu te forțează nimeni să participi la biserică & credință. Dacă tu vrei însă să ți se dea voie să urinezi pe icoane în față la Patriarhie, c-așa ai înțeles tu de la televizor că funcționează libertatea de exprimare, asta nu se poate.

    Problema este că ceea ce ne cereți voi să tolerăm nu este ateismul sau agnosticismul. Am cunoscut un agnostic adevărat acum doi ani în America. Ăsta, în detașarea lui, înțelegea credințele religioase ca pe un hobby ușor ciudat,și le respecta ca opțiune personală a celor din jur (iar Biserica o înțelegea ca pe un cerc, ca pe o society a practicanților acelui hobby). Nu l-am auzit cu rafale contra Bisericii sau a religiei (și America slavă Domnului are mult mai mulți fundamentaliști creștini și militanți decât România – după cum știți, interzicerea avortului acolo este chiar o temă politică încinsă). Ceea ce ne cereți voi să tolerăm este o PROVOCARE.

    Voi nu exprimați un conținut spiritual disident, voi nu ați luat-o pe altă potecă decât mulțimea. Voi v-ați așezat lângă drum și v-ați apucat să-i faceți pe restul vite. Rezultatul acestui tip de atitudine este că noi ceilalți (care nu credem că Biserica este infailibilă, care urâm popii turnători, care nu credem că femeia e sclava bărbatului) ne vom solidariza, din cauza prostiei voastre, eventual cu ăia: ultra-naționaliștii și fundamentaliștii. Pentru că nu numai pentru cei de mai sus, Țara și Credința sunt Valori.

    Păi mă Messa mă. Dacă tu vii și te apuci să înjuri Romania, și tu însuți îți pui revolta (zisă lucidă) pe seama proporției de sânge evreiesc pe care o ai, normal că-mi pun problema dacă te duce capul. Ce încerci să faci, să demonstrezi teoriile legionarilor ? Astea sunt mingi servite la fileu ălora, ultra-naționaliștilor și fundamentaliștilor și mă îndreptățesc pe mine să-mi revizuiesc atitudinea față de ceea ce-mi păreau până acum niște teorii oligofrene. Cât despre faza cu plecatul. Placa asta am auzit-o de atâtea ori că m-am plictisit. Dacă erai competitivă în afară, plecai de mult. Nu e ridicol să stai în România să înjuri să te exasperezi, când poți trăi bine mersi în curățenie și toleranță în Occident. Plecați fraților! Lăsați-ne aicea în noroi, mocirlă și înnapoiere. De genul de înțelepciune afișată pe acest blog, chiar n-avem nevoie.

    Cât despre Tizu & Mogre, nu ai dreptul să faci ce vrei tu în public cu straiul monahal sau cu icoanele pentru simplul fapt că alea reprezintă valori pentru un grup uman numeros. Și legile alea care ne conduc pe toți, ele deși se aplică tuturor fără excepție, nu sunt adoptate de către cei cărora li se aplică în unanimitate. Ci de o parte a lor. Prin urmare atâta timp cât populația acestei țări, statistic, alege să acorde statutul de valoare creștinismului, libertatea de exprimare, o valoare adoptată tot de către populație prin cvorum majoritar, va fi limitată. E chiar foarte simplu. Și ține de logica constituțională elementară.

    Nu vă obosiți să răspundeți, că oricum nu citesc.

  17. Ete-te ca nu te cred, sunt CONVIS ca vei ceti (sa-ti coaca dac-o faci! :-)))
    Io, personal si accelerat mi-o bag in faptu’ ca ortodoxia e proclamata religie NATIONALA si-n faptu’ ca pruncii mei sunt OBLIGATI sa participe la indoctrinare, ca religia nu-i doar un hobby, cum zici tu ci un kkt care incearca sa-si impuie dogmele in viata societatii romanesti, pe scurt, ca MA AGRESEAZA CONTINUU.
    Eu NU atac, eu ma apar de agresiunea si incercarea de imbecilizare a celor la care tin!

  18. Cat despre tzoalele de ninja, nu vad de ce ar fi permis ca amicul Mugur sa de-a show-ri in tzoale de Garcea, ridiculizand mentalitatile celor ce poarta uniforma statului si n-ar avea voie sa dea show-ri in tzoale de popa Tanda, ridiculizand mentalitatile mult mai jegoase si duplicitare ale celor ce poarta uniforma misticismului de stat?

  19. Dinule, te inteleg. Dar asta nu inseamna ca ai dreptate. Daca ai avea, tara asta ar avea o sansa iar eu as fi o idioata. Din pacate pentru tara asta, nu are nicio sansa; din fericire pentru mine, nu-s o idioata. Plus ca am imbatranit – de la o varsta incolo preferi sa-ti canalizezi pasiunile in alt mod. Mai amar. Si, paradoxal, mai detasat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: