Ştefănel are putere

Scriam deunazi despre babonele care urla din toate puterile la Ştefănel sa arunce un betigas din manute, pentru ca betigasul in cauza era “câh! caca!!!” si prin urmare, periculos. Urmatoarea zi Ştefănel si-a luat revansa.

Babonele omniprezent cu Ştefănel in parc. Stefanel, ca de obicei, infofolit pana in gat la 20 de grade, caciula in cap, fular, manusi atarnand din maneci, sa fie in caz ca da un inghet. Infofolit si cam plictisit. Vede alt baietel si se duce la el, timid. Baietelul ii zambeste si ii intinde lopatica pe care o tinea in manuta. Ştefănel da sa ia lopatica. Racnet:

“Ştefănel!!! De ce-i iei lopetica?

Ştefănel ezita si isi retrage mana, babonele se apropie intr-un suflet, lopatica pica pe nisip.

“Ce-ai? De cate ori ti-am zis ca nu ai voie sa iei jucariile altor copii!!!”

Celalalt baietel se uita mirat la babone. Mama lui, pe banca; i-e mila de Ştefănel:

“Nu-i nimic, Tudor i-a dat lopatica. Se pot juca amandoi, frumos…”

“Nu, doamnă! L-am invatat bine, sa nu puna mana pe ce nu-i al lui!”

Tudor se apleaca, Ştefănel e trist si incurcat, Tudor ii intinde iar lopatica, babone urlase ca n-are voie, mama lui Tudor zicea frumos ca da, fii-mea se pitise dupa piciorul meu si se uita la babone, eu ma uitam la Ştefănel si Ştefănel, brusc, incepe sa urle. Dar nu era urletul ala de copil cu o frustrare, nu era deloc frustrare sau macar o dilema, acolo, nicidecum; era modulat, ascutit si patrunzator, din adancul plamanilor si in toata puterea corzilor vocale, ca un bat infipt in timpan si rasucit acolo. Era un urlet-pedeapsa. Si a functionat. In vreme ce eu si mama lui Tudor pufnisem in ras (vazuse si ea “razbunarea”), fii-mea disparuse de-a dreptul dupa piciorul meu, uitandu-se cu un ochi iar Tudor se uita cu amandoi, curios si nedumerit, la Ştefănel, babone se inrosise la fata si pufaia crunt, printre dinti, redusa la frica primordiala a romanului:

“Ştefănel!… Mmmpfffmmm… O sa ma stie tot parcul! Ştefănel! Taci! Te pocnesc, auzi? MA FACI DE RUSINE LA OAMENI!

3 Responses

  1. Vezi?
    D-aia-i bine sa-ti cresti singur copilul!
    Cat sunt eu de cretin, cel mai bine mi-a iesit ala pe care l-am lasat cel mai putin cu bunicii; ie buni si ei, ca roata de rezerva, da’, doar cand n-ai alternativa; cel mai bine-i sa-ti cari copilul peste tot; pe mine, ai mei copii m-or invatat o chestie- SUNT MULT MAI ISTETI SI RECEPTIVI DECAT CREDEM NOI!

    PS_ bravo lui Stefanel; sper, cand mere acasa la babone, sa-i sparga toate bibilourile, cum i-am invatat io pe ai mei (si au ramas bunicile fara balerine, betivi, pesti si catei de caolin sau sticla rosie- mai stii minte, rubinele?!! :-))))

  2. Mama avea doar pescarii aia chinezesti, in rest n-avea bibiloaie🙂 🙂 🙂 Nici bunica lu’ fii-mea n-are bibiloaie, deci suntem pe calea cea buna (si nici nu face de-astea grave, are doar mania s-o imbrace bine sa nu raceasca, atat).

    Da’ e geniala ideea cu spartul!

  3. Bestial de bun!!! Bravo Stefanel! Off topic, da’ voi ati inceput: chestia cu spartul pestilor de sticla am regretat-o: veneau niste rude din Germania in vizita, adusesera un pretin jerman care, cand vazuse pestele, era in extaz, ca vasazica ce opera de arta, ce teazur care noi o tinem numa asa pe noptiera, nu ne e frica ca se sparge, samd. La care tatal meu zice ironic, ca eh, valoreaza numa 400 de marci germane(n.a. de west). Tipul scoate 500 pune pe masa si incepe sa impacheteze pestele si pleaca. Inca ma apuca rasul cand vad un asemenea “teazur” pe la rude.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: