La ce DRACU’ va trebuie biserici?

“Dragi” popoi ortobocsi doritori de casoaie finantate de la bugetul statului in care sa va falfaiti poalele, sa ascultati intimitatile enoriasilor si sa luati pomeni si bir de la cei mai saraci ca voi, si cu duhul si cu punga… la ce DRACU’ va mai trebuie sa construiti biserici, daca Biblia e pe bune, cum pretindeti?

Iote ce zice Pavelica, pretenaru’ lu’ Isus, in cartea numita “Faptele Apostolilor”, si fiti mai cu seama atenti la versetele 24 si 25:

22.     Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbaţi atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi.
23.     Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: “Dumnezeului necunoscut”. Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă.
24.     Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini,
25.     Nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate.
26.     Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor,
27.     Ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi.
28.     Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem.
29.     Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului.

Ups…! V-am prins.

Pai si cu barba unsa si cu sufletu-n Rai nu se poate! Hotarati-va deci care va e Dumnezeul – ala caruia ii sclipesc ochisorii si isi freaca manutele cand va pica voua in punga niste gologani sau ala care “a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini,
nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva
, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate.

Pariez ca ala cu gologanii. Si castig.

Ca altfel ati fi avut farama de bun simt sa iesiti la interval spunand ca nu va trebe bani si biserici din banii tarii, cata vreme economia e varza, educatia e la pamant si cercetarea practic nu exista in Romania, iar oamenii au nevoie de spitale, ca nimeni nu s-a vindecat niciodata cu rugaciuni si matanii. Daca ati fi avut o farama de bun simt si daca v-ar fi pasat o secunda de oameni, asa cum va bateti altfel cu pumnul in piept fara sa faceti nimic altceva, ati fi donat voi bani si terenuri, din alea multe pe care le aveti, sa se faca spitale, scoli, azile de batrani… dar nu! Noi nu avem spitale, scoli, azile de batrani si voi va frecati labele jegoase de bucurie ca vi se construiesc si renoveaza 1114 plus 806 adica un total de 1920, adica aproape 2000 (doua mii!!) de biserici!!! De constructii inutile, deschise cateva ore pe zi si de sarbatori, in care nu se poate incalzi nicun sarac (ca-l dati afara!!!) si pe treptele caruia supravietuiesc si fac profit cersetorii de profesie, ca aia cu adevarat in nevoie sunt goniti si, ceea ce e cel mai trist, in care se vand, pe gologanii pusi de amarati si napastuiti in cutia milei, sperante desarte si, mai rau, frici si angoase si sentimente oribile de vinovatie.

RUSINE!

12 Responses

  1. Sa fii oare Satanist ? sau poponar ?

  2. stai asa ca iar veni un cre(s)tin pacilea

  3. Da, sa’si esprime frica de NeCURatu.
    Vasile, fugi ca te prinde Satana si te fute in cur…vezi ca ai pacatuit cam mult astazi si iadul te mananca, o sa te poshteasca dracii mai ceva ca pe o calugarita posedata de Legiune.

  4. Eu am impresia ca toti crestinoizii se tem in secret sa nu le intre ceva in dos.

  5. Bai, voi stiti vre-un vasile care sa nu fie prostovan (oricum, la ortobocsii rumani-verzi, exponentu’ ie danion, fost roker si yoghin, caruia doar talanga ii lipseste ca sa fie un bou perfect- prost, incornorat si fara coaie!)???

  6. Pai aia cred ca-i chestia, ca i afara de cativa bosorogi prin bloc, nu stiu niciun Vasile!

  7. Pe satanele astea in negru le atingi cel mai rau daca faci misto. Ca injuraturile stiu sa le fandeze, cu umorul in schimb se descurca al dracului (Doamne iarta-ma) de rau.

    Messa: nu se tem sa le intre in dos, isi doresc asta din tot sufletul dar nu au taria sa recunoasca. Cei mai bravi dintre ei apeleaza la calea de mijloc si se duc in manastiri unde pot practica la liber.

  8. Vasile, Messa si toti oamenii de aici sunt satanisti convinsi, i-am vazut eu noaptea in cimitir sodomizand pisici negre, indeletnicire care ii transforma in satanisti homosexuali (Doamne iarta-ma), ca fiecare sodomiza o pisica neagra de acelasi sex.
    (Vand biblie legata in piele argasita de capra)

  9. @lumina/Daniil – nu aţâţa imaginatia si asa prea bogata a credinciosului. Maine-poimaine auzi de el ca a avut viziuni si devine si asta vreun sfant!

  10. Se va ridica la cer unde-l va iubi Iisus. Il va iubi, dar nu-l va respecta dimineata la plecare.

  11. Sunt invidios pe Boc. Pentru ca se autofelationeaza. De ce ? Simplu. Daca anul asta se construiesc 806 magaoi, astea nu pot functiona fara un popa pentru fiecare cladire. Daca esti popa, esti automat platit de stat. 806 biserici noi inseamna 806 noi slujbasi la stat, adica o contradictie flagranta cu ordonanta de urgenta privind restrictiile la noi angajari si la deblocari de posturi in sectorul bugetar. Adica Boc si-o trage singur cacandu-se in acelasi timp pe tot ce el insusi a decretat ca litera de lege. Mueba !

  12. Nu fi. Numai aia fara coloana vertebrala se pot indoi de spate in halul asta. Verticalii nu-si pot atige propria… decat daca e mare si tare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: