Cartieru’ meu

Sa ma ierte cei care inca mai iubesc Cotroceniul, dar eu una… m-am saturat. Noaptea nu se poate dormi pentru ca vecinul de la casa de peste drum are “mosafiri” si urla “Pa! Pa-a!”, gutural si puternic, sa-l afle strada. Sau pentru ca fii-su, baiat politicos si simpatic altminteri, vine tarziu acasa si tranteste portiera masinii, iar manevrele de parcare lumineaza toata strada si, haotic, si prin case – dupa cum tinteste cu farurile. Dimineata iar nu se poate dormi, pentru ca pe la patru, cinci, hodorogesc aia cu gunoiul. Daca poti totusi sa atipesti la loc, pana la sase, sapte, te scoala si din morti ADP-ul, care nu toaleteaza copacii uscati, ci ii tund la comanda pe cei verzi si isi fac asiduu de lucru prin parcul ala cat o batista unde au chelit deja toata verdeata. Nici la munca nu poti sa dormi. Vecinii de pe cealalta parte a strazii s-au apucat sa isi taie soacra sa puna gresie si fiindca baba e tare si atoasa, se chinuie taie la ea cu flexul de trei zile si nu le iese, iar mie imi crapa creierul deja. Adineauri, pe langa hidosul imobil construit de Locic langa benzinarie, a claxonat un acerebrat timp de vreo cinci minute… sau poate nu era el acerebrat, era doar semicerebrat, ca lobotom a fost ala care l-a blocat si The Claxonator nu mai putea sa iasa cu masina.

Care mai sunteti controcenisti… hai, tata, sa facem o campanie de recivilizare a zonei, ca ne-au umplut ghioalbele!

%d bloggers like this: