Cand (nu) incetam sa ne iubim barbatii

Ma amuza rapoartele oficiale, statisticile. De ce se despart in zilele noastre atatea cupluri care si-au intemeiat legatura pe iubire, cata vreme pana mai acum 100 de ani rezistau pana la moarte casniciile aranjate de parinti? De ce acum, cand avem in sfarsit dreptul sa alegem cu cine sa impartim patul si viata, zi de zi, creste rata divorturilor… zic statisticile “ingrjorator”?

Pentru ca femeile devin din ce in ce mai putin femei, de-asta.

E si nu e vina noastra, adica a mea si a ta, pentru ca o vina colectiva exista. Dar poti sa condamni jumatate din populatie ca si-a dorit recunoasterea posturii umane, cata vreme mii de ani societatea masculinitatii, cu puterea muschiului, a pus femeia in randul vitelor? Problema este ca egalitatea vine cu enorma suferinta a orgoliului, atat pentru femei, cat si pentru barbatii de langa ele.

Mi-o amintesc pe mama. Era radios de frumoasa si era mereu aranjata, incat atunci cand eram mica eram convinsa ca doarme pe un umeras, plutind in aer, sa nu i se tulbure machiajul, sa nu-i iasa suvite din perfectiunea coafurii, sa nu ii apara vreo cuta pe bluza impecabila. Eu sunt o toroapa neglijenta, arunc pe mine ce nimeresc de prin dulap sau direct de pe sarma dimineata, dupa ce inghit o cafea pe fuga. Ruj? Poate, cand trebuie neaparat. Coafura? Uneori, daca am zece minute, intamplator, caz in care, de obicei, stau si citesc vreo stire. Rochie, fusta? Nu-mi amintesc cand am pus asa ceva pe mine ultima oara. Sunt aproape barbat.

Si nu ar fi atat de rau, daca alcatuirea mea n-ar fi una de femeie.

Vreau sa ma simt protejata de un umar zdravan, dar sunt atat de adesea obligata sa imi arat eu insami coltii, pentru ca eu petrec peste 12 ore in afara casei. Doar acasa regasesc, pentru cateva ore, barbatul, dar pe cine sa protejeze? Cand toata ziua, zi de zi, trebuie sa fii un bloc de granit care striveste si inlatura orice obstacol, care nu se smiorcaie si isi indura lupta in fiecare ora de lumina, cum sa topesti carapacea asta seara? Cum sa nu comazi, ordonezi, ierarhizezi, rastorni totul in casa? Este cum vreau eu, cand vreau eu, ce vreau eu, hic et nunc, invariabil. Cum sa protejezi o avalansa?

Fail.

Vreau surprize. Dar cu ce sa surprinzi o huiduma pragmatica, pentru care florile sunt bani aruncati, pentru ca mor a doua zi si e preferabil sa legi cu o funda un snop de leustean decat sa-i apari la usa cu un buchet de flori, ca sa te intrebe sec “ce dracu te-a apucat? ai luat lapte?“.

Fail.

Vreau mangaieri si sampanie si vreau sa-mi dea lacrimile de bucurie si emotie. Dar cum sa mi se mai intample asa ceva, cand am invatat sa reprim orice urma de slabiciune, sa trec peste orice si sa ma duc pe drumul meu, drept, fara abatere? Eu nu pierd niciodata, eu nu gresesc niciodata, eu nu intarzii niciodata, pare ca eu nu simt nimic niciodata, eu intotdeauna razbesc, eu sunt tare, eu pot, eu tin minte tot, eu nu mai sunt sub un morman de responsabilitati, probleme care trebuie rezolvate, deadline-uri si presiune.

Fail.

Eu vreau sa fiu femeie pe de-a-ntregul, dar nu pot. Daca as fi femeie 100%, as muri de foame. Daca as fi femeie din cap pana in picioare, as fi nefericita si m-as simti o sclava, cu cratita pe aragaz, mopul in mana si plodul agatat de fusta. Nu mai poti fi femeie cu totul odata ce ai gustat fericirea si imensa povara a libertatii de a fi, de a decide si de a-ti impune mintea.

Si atunci, de ce m-as intreba de ce cuplurile de azi esueaza? Cati barbati pot sa traiasca langa fiinte care si-au ignorat genul si s-au indopat cu o putere pentru care structura fizica nu ne este inca pregatita? Si, cu toate astea, cred ca fiecare astfel de femeie, care se dedubleaza in fiecare clipa pentru a face fata cerintelor egalitatii ei castigate, inauntrul ei, ramane creatura vulnerabila, obligata de hormoni si educatie sa ofere iubire, multa iubire, atat de multa incat isi asuma in ciuda fiintei ei riscul sa piarda tot ce are, de fapt, mai drag.

Femeia trebuie.

Fail.

28 Responses

  1. Sehr richtig. Păcat că nu se dă un laptop şi pentru acest gen de eseuri.

    (Dacă aduceai vorba de Secu, poate ieşea de-un Nobel, ceva…)

  2. M-ai lovit in inima cu fraza asta :
    “Nu mai poti fi femeie cu totul odata ce ai gustat fericirea si imensa povara a libertatii de a fi, de a decide si de a-ti impune mintea.”

    Nu mi-as fi gasit cuvintele sa o zic asa bine.
    Super, mi-a placut mult de tot articolul, m-am regasit pe mine in vorbele tale.

  3. Te-ai gandit oare ca oamenii sunt o specie poligama??

  4. Cred ca sunt atatea divorturi, pentru ca femeile aleg altceva decat ceea ce pretind ca doresc. Orice femeie la intrebarea “Ce fel de barbat ti-ai dori?” da raspuns de genul: “Doresc un barbat care sa fie comunicativ, cu care sa pot discuta orice, care sa ma inteleaga, sa ma iubeasca, sa fie fidel,…”. Dar in momentul cand se iveste un barbat care incearca sa faca lucrurile acestea ii intorc spatele in favoarea unui barbat mai “macho” (mai “smecher”). Bineinteles, efectele pe termen lung se observ, pentru ca acest barbat mai “feroce” isi va arata coltii odata. Cei care nu sunt asa fie trebuie sa devina fiorosi fie raman singur. Altfel sunt putine sanse sa ajunga cu cineva.

    Cred ca fenomenul asta se intampla pentru ca pe parcursul evolutiei alegerea barbatului mai feroce insemna sanse mai mari de supravietuire pentru copii ei, chiar daca avea multe dezavantaje. Problema este ca lucrul asta este imprimat bine in instinct si femeile se iau dupa acest instinct. Azi nu mai traim in padure, nu mai trebuie sa fim fiorosi ca acum cateva mii sau zeci de mii de ani si femeia care alege astfel de barbati pur si simplu face o alegere suboptimala. Poate daca mai multe femei ar alege dupa ratiune (care este mai actualizata la situatia curenta decat instinctul care s-a format pe parcursul a nustiucate milioane de ani, dar care este mai in “urma”) ar fi mai bine.

  5. În sfârşit, şi opinia (şi ea corectă!) a unui bărbat care e probabil păţit! Căci chestiunea e valabilă nu numai cu privire la divorţuri, ci la orice despărţenie.

    Vine unul mai macho şi mai brutal, şi păsărica se umezeşte toată. (Been there, done that, Prozac donations still accepted.)

  6. Uite un amor mare, care transgresează etc. http://www.twitpic.com/fl7qt

  7. Cred c-am spottat-o pe Messa😉
    http://bit.ly/9sJhD

  8. Nu ai dreptate. Acum 100 de ani nu erau divorturi pentru ca societatea nu le admitea. O femeie divortata era un paria. Asa ca , indiferent cat de afemeiat sau violent era sotul, gambler sau betiv, erau nevoite sa taca si sa inghita.
    Odata cu epoca moderna – si n-a fost usor- femeile au descoperit dreptul de a spune nu. “Nu” unui sot violent, nu unei sarcini care te obliga ori sa te casatoresti cu autorul fie ca erati sau nu compatibili fie sa traiesti la marginea societatii, faptului de a fi exclusiv dependenta toata viata (tata, apoi sot).
    Messa, pui problema in mod gresit. Faptul de a alerga 12 ore pe zi si a ne arata coltii in lupta pentru existenta nu ne face mai putin ” femei”.
    De fapt cred ca tu ai o definitie oarecum stranie a “femeii”
    A fi femeie nu inseamna a arata “scoasa din cutie ” 24 din 24, nu inseamna sa fii neconditionat suava si eterica, etc.
    Intr-un cuplu nu exista “femeie” si “barbat” Exista 2 parteneri, 2 oameni, care la un moment dat au realizat ca vor sa fie impreuna pentru tot restul vietii lor.
    Ceea ce spui tu tine mai degraba de prejudecata “cum ar trebui sa fie o femeie” (sis!)

  9. …pentru ca ei au incetat sa ne iubeasca!
    de ce?
    pentru ca in mintea lor, a unora…, am ramas aceleasi menajere (sau “vite”!).
    pentru ca nu vor sa recunoasca, orgoliul lor ar avea de suferit, ca putem face fata oricaror provocari indifirent daca suntem in blugi sau rochie de seara!
    pentru ca viata ne-a schimbat. ne-am schimbat.
    fericita e cea care poate spune:”gresesti. pe mine ma iubeste asa cum sunt”.
    intreb: esti asa cum vrei?

  10. librăria mihai eminescu, subsol, stînga, magazin cu cduri și dvduri. cereți oscarul pentru film străin din 1980.

  11. Aoleu, sunt aici două feministe feroce, undeva între Clémentine Autain şi Ana Pauker (ambele comuniste)!

    Potrivit concepţiei lor, întotdeauna e de vină bărbatul. De ca şi cum toate femeile sunt perfecte, şi întotdeauna bărbatul e de vină (că aşa este el, un prost, o anexă de doi bani la capătul celălalt al unei p*le).

    Femeile macho, ăsta e trendul secolului XXI. (Sigh.)

  12. Москва слезам не верит?

  13. Eu zic că acum 100 de ani nu erau divorțuri și din motivele enumerate de alsta, și pentru că ambii parteneri aveau, cu siguranță, mai mult răgaz. Probabil că la întoarcerea de la locul de muncă, nu adormeau imediat rupți de oboseală în fața televizorului.
    În zilele noastre, și femeile și bărbații sunt plecați 10-12 ore de acasă. Practic partenerii nu se văd decât câteva minute dimineața, vreo 2 ore seara și în weekend. Am ajuns să ni se pară normal, așa ne vrea sistemul.
    Pe de altă parte sunt femei care fac carieră în joburi feminine, nu neaparat în cele care sunt tradițional ale bărbaților, joburi unde poate nu trebuie să împingă așa de tare din coate ci pot să-și folosească mintea și creativitatea într-un mod mai feminin. Sunt domenii în care femeile sunt mai bune, altele în care bărbații-s mai buni, nu-i nici o rușine și nici un handicap. Din fericire suntem egali dar nu la fel.
    Și sunt cazuri în care *femeia alege* să stea acasă, să gătească și să se ocupe de copii sau să lucreze chestii mărunte acasă, iar asta n-o face o vită subjugată, deși mai nou feministele convinse ar desconsidera-o, probabil, pentru alegerea făcută. Dar eu zic: hei, de ce să nu ne trăim viața exact cum ne dorim, independent de ce se dorește de la noi, și să-i lăsăm și pe ceilalți să facă la fel?

  14. Irina, tu traiesti intr-o lume utopica? “Exact cum ne dorim, independent de ce se dorește de la noi, și sa-i lasam și pe ceilalți sa faca la fel?” lol Vorba cantecului: “Visezi prea mult si asta nu-i bine”. Deci orice cretin e liber sa faca ce vrea pana la urma, nu? Asa se si intampla din pacate.

  15. Da, probabil intr-o lume de-aia traiesc. Whatever.

  16. Daaa… e o mare utopie să încetăm a le spune altora cum să trăiască. Ce să zic. Total imposibil.

    (pt Lucisfera)

  17. Era normal sa fii de partea ei, Gab… Hai sa ne aflam in treaba…

  18. :)) Păi normal că-i normal. Dacă ea nu mai continuă, preiau ștafeta eu, nu? Și normal că sunt de acord cu ea în unele chestii, că altfel n-ar prea merge treaba.

    Așadar. După cum zicea marele Robert A. Heinlein, “Political tags – such as royalist, communist, democrat, populist, fascist, liberal, conservative, and so forth – are never basic criteria. The human race divides politically into those who want people to be controlled and those who have no such desire.”

  19. @ Béranger – poza 1: LOL Poza 2: cred ca prefer o munca mai putin colorata, dar, da, e o poza cu mine🙂 Masinaria iadului pe care o invart eu e oarecum intelectuala, dar tot atata jeg se aduna dupa 18 ore. Poza cu animalutze – DA🙂 🙂 🙂

    Oh, da, androginizarea, ce stupid.😦

    @ Bezbojnicul – ei, feministele… eu nu-s feminista. Am facut ce am facut in plus pentru ca asa sunt eu, omul, nu eu, femeia; nebunia mea, de fapt, nu are treaba cu genul. Dar asta e greu de explicat.

    @Gabitza – e un teren alunecos, ne consuma. Nu stiu cum e mai bine, vaca de muls supusa si diafana sau bolovan care rastoarna totul in cale.

    @Lex – Nu. Nu stiu oamenii, dar eu nu-s poligama.

    @TTT – te asigur ca nu e cazul meu. Macho poate fi interesant… in pat. Si asta nu mereu. Dincolo de cearsaf, macho nu ma atrage, dimpotriva. Tocmai de coltii aia ma feresc, pentru ca nu stau dincolo de buze prea mult timp; arama se da pe fata mai devreme sau mai tarziu.

    @alsta – da, sunt de acord; desi Marie Curie a sfidat sistemul si uite, stim inca de ea. N-a fost paria. Iar definitia respectiva nu e a mea, tocmai asta critic – e a altora, a majoritatii. “Kinder, Kuche, Kirche”…😦

    @cristina, dar DE CE au incetat sa ne iubeasca? Eu asta nu pot sa pricep. Cand practic te omori ca totul sa fie ok, nu poti pricepe de ce mesajul real nu mai ajunge la cei dragi. Ei vad doar cearcanele si nervii, praful de pe raft si jegul din chiuveta sau este vorba despre altceva? E uzura? E o cauza reala? E doar un pretext?

    @pierpatrat, te rog fii mai direct… nu am timp sa umblu, iar motivele mele sunt obiective, te asigur.

    @Irina – DA! RAGAZ! Oh, mi-as dori sa merg doar la scoala si sa am grija de copila, dar… RAGAZ!!!

    @Lucisfera – dar ne putem dori atat de multe…

    @Gab – tu ce ai face? Cum ar suporta presiunea asta barbatul din tine?

  20. Ha? Ce presiune? Să nu le mai spun celor din jur cum să trăiască? Nu am nici o dorință să fac asta.

    Sau cum aș suporta să am lângă mine o fată-băiat? Probabil că nu foarte bine. Sunt fericit că nu sunt nevoit să o fac.

  21. 🙂 Exact.

  22. moscova nu crede în lacrimi

  23. Mai ascultati si parazitii, din cand in cand:
    ” Femeia ta e o straina care se f***e la munca,
    Tu n-o mai f***i, n-ai timp, esti obosit, ea nu-i de stanca, inca,
    Va mai iubiti, ce p***a mea, usor de zis,
    A mai ramas doar obisnuinta si umbra unui vis” – citat aproximativ!
    ……….
    ” mergem cu viteaza legala, ducem copiii la scoala,
    Avem ceata pe ochi si mintea goala..”
    E cam vulgar, stiu, dar mi se pare un foarte de sugestiv si concis mod de a caracteriza viata de cuplu in ziua de azi!
    Ce parere aveti?

  24. De ce rezistau mai mult casniciile acum 100 de ani? de ce nu prea vedeai divorturi? Fiindca, dand de-o parte oprobiul public, o femeie fosta mariatata- vaduva, parasita (de obicei barbatul fugea), etc avea rolul de curva satului in societatea arhaica. Suna ca dreacu’, dar gasiti situatia descrisa in multe carti, de la Zorba grecul, pana la ale noastre romane din sec. 19 si inceputul sec. 20. Fara barbat pe langa casa si fara sa imparti dragostea fizica contra foloase la fel de fizice, singura scapare, de fapt nu scapare, ca aia era de fapt pedeapsa, nu scapare, deci singura optiune era sa fii un fel de Fefeleaga!
    Asa ca divortul, parerea mea, este urmarea emanciparii femeilor, inceputul iesirii lor din postura de sub-om! Acuma beleaua e ca orice schimbare in bine aduce cu ea si dezavantaje pe masura; sau, cum se spune, orice lucru bun se plateste scump!😉

  25. Draga mea, zilele trecute m-a intrebat un prieten cu ce femeie as vrea sa fiu, daca s-ar pune problema sa fiu cu o femeie. I-am spus, fara ezitare, Patricia Arquette. Nu asta e important ci ce ascunde asta. M-a intrebat de ce, i-am raspuns ca imi plac femeile docile, submisive, preponderent sexuale, copilaroase, naive atunci cand rad dar mature catre vulgare atunci cand fac sex. A ras baiatul. Mi-a spus ca nici macar el nu indrazneste sa se gandeasca la o astfel de femeie. I-am spus ca nu indrazneste pentru ca i-a fost bagat in cap, subtil sau nu, ca femeia trebuie sa fie inteligenta, curajoasa, partener egal si alte rahaturi. I-am mai spus ca buddhismul, asa emancipat cum e el, spune, daca citesti atent si pe unde trebuie, ca femeia e facuta sa “discharge all business”, adica sa destinda barbatul si sa faca in asa fel incat apasarile pragmatice sa dispara. Sau macar sa se dilueze.

    Concluzia: pana si eu sunt satula de mine ca femeie fara slabiciuni, capabila de orice, strangand din dinti si rezolvandu-le pe toate, singura scapare de mine insami este sa ma imaginez cu o femeie ca cea descrisa. O femeie cu adevarat feminina, cu adevarat dezirabila nu mai pot deveni.

  26. Liebchen, si totusi, ce facem? Eu nu mai stiu sa am slabiciuni… am uitat…

  27. Păi, da. Și dacă e cum zic budiștii și femeia e făcută doar pentru a fi de folos bărbatului, iară, foarte fain e pentru voi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: