Mutatul de la umbra la soare si de la soare la umbra

Sa fiu nehotarata.

Chestia asta nu mi s-a intamplat niciodata in viata. Orice decizii am luat, bune, proaste, au fost rapide si clare.

Am stiut din prima ca vreau in tabara cu cel mai nasol grup: eu, tocilara, printre fetele “populare”. Mi-am luat-o greu si marunt timp de sapte zile in care am invatat multe, dar mi-am asumat papara. Fusese decizia mea.

Am stiut clar ca eu vreau sa fac mate-fizica-franceza, pentru ca le uram pe toate trei, dar umbla cliseul ca aia de la mate-fizica sunt destepti si aia de la uman sunt niste verze, iar franceza era o rafuiala a mea mai veche si am vrut sa vad daca imi place dupa ce schimb profesoara. De la mate-fizica am iesit cu chiu, cu vai, cu note mari, ca proasta nu-s si n-am fost, dar fara pic de profunzime a cunostintelor, nici de real, nici de uman. Sa mor de rusine azi cand o profa de varsta cu mine care imi place ca e foarte serioasa de felul ei a intrebat cand a fost Revolutia Franceza (uite ce ironica e viata!) si eu n-am stiut ca raspunsul e unu-sapte-opt-noua. La naiba, nu stiam nici secolul. Penibil, dar imi asum si asta, plus ca acum stiu.

Am stiut clar ca nu mai vreau sa fiu tocilara in liceu, asa ca mi-am calcat creierul si felul si am urcat pe scena in clasa a 9-a si am cantat brichetelor aprinse. Prima si ultima data in viata, 5 minute fix de glorie. Mi-am asumat si asta si ma bucur ca am facut-o. A fost inceputul supravietuirii mele in lumea asta asa cum e.

Am stiut fara sa clipesc pe cine vreau, cand vreau si de ce vreau si am luptat ca un jaguar pentru ei. Cativa au fost javre, dar mi-i asum, pe ei si esecul meu de a-i simti de la inceput. Cativa au fost prosti, dar mi-i asum, pe ei si mezalianta data de spaima de a fi singura. Cativa au fost abuzivi, si mi-i asum, desi ii detest. Unul a fost prea puternic, dar si prea slab, si mi-l asum, pe el si rezistenta mea, pe el si nestiinta mea; mi-a ramas prieten. Majoritatea au fost nehotarati si goi, fara subtilitati si fara decizie; mi-i asum si pe ei, si greseala de a crede ca se puteau schimba.

Am stiut inca din 96 ca vreau sa fac ce fac acum si fac. Imi asum si asta. Mi-am asumat si orele nedormite, si durerile de cap, si stresul, si alergatura, si slalomul printre date stabilite, fixate, flexibile sau nu. Si le-am integrat. Le FAC.

Daca as fi vreun dumnezeu, as desemna nehotararea ca primul si cel mai mare pacat. Nehotararea consuma timp, iar timpul pierdut altora e crima si cel pierdut siesi e sinucidere. Nehotararea e pasiva, iar lipsa actiunii din indecizie e mai grava ca zacutul de lene. Nehotararea e lasa, iar lipsa curajului cuiva de a-si asuma o responsabilitate si o decizie e tortura pentru cei din jur, dar si autoflagelare fara sens. Nehotararea e iresponsabila, iar deciziile amanate devin, odata si in sfarsit luate, tardive. Nehotararea e imatura, iar copiii nu au niciodata sansa se decida, pentru ca mereu se va gasi cineva matur sa decida pentru ei.

Cred ca si o decizie proasta e mai buna decat indecizia. Desi mie imi plac situatiile win-win.

_________

Si, nu, chestia asta NU e scrisa pentru vreun concurs oarecare. Iar decizia mea de a participa e tot o decizie. Pe care mi-o asum si sunt hotarata sa o duc pana la capat, fie ca intelege cineva de ce sau nu.

Advertisements

2 Responses

  1. iti admir curajul si-ti doresc mult succes!

  2. Multumesc, Tzucu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: