Facutul de copii ingrasa. Pe bune.

Citesc azi o chestie despre care stiu ca e pe bune inca de acum doi ani, de cand ma lupt sa scap de cele 20 de kile pe care le-am pus pe mine cand m-am apucat, in totala necunostinta de cauza, sa ma reproduc:

Incidenta sindromului metabolic este cu 33% mai mare in randul femeilor care au nascut un singur copil, compartiv cu cele care nu au nascut niciodata, respectiv cu 62% mai mare in randul celor care au dat nastere de mai multe ori.

Sursa: Gandul

Sindromul metabolic e porcaria care, printre altele, ne face sa nu mai putem da jos slanina de pe fund, burta si şale, pe care organismul asta tampit (fara designer inteligent, sa fie clar!) o aduna ca haplea in timpul graviditatii, chit ca de mancat, mancam la fel ca inainte.

Treaba e asa: daca intentionezi sa faci un copil si vreo vaca incaltata iti spune ca o sa dai jos usor kilele dupa sarcina, zi-i vreo doua, pentru ca e fie rau intentionata si mincinoasa, fie proasta de bubuie, fie face parte din alea 1% care au bafta si nu pun pe ele, fie e vreo sclifosita la mancare si se satura cu un mar si-o frunza de salata pe zi. Poate reusesti sa slabesti dupa sarcina daca treaba cu facutul de copii se intampla pana in 25 de ani; daca  insa te apuci sa te inmultesti dupa 30, mai dai jos sufletu’. Sunt putine femei care au bafta sa slabeasca repede si bine dupa ce fac pui. Iar dintre cele care au impresia ca au scapat pentru ca au nascut inainte de 25 de ani o foarte mare parte (majoritatea) se va ingrasa iremediabil dupa 30-35 de ani si rezultatul va fi tot pe acolo: chin mare cu ~1000 de calorii pe zi, sport degeaba si frustrare cat incape.

Imi pare rau ca nu exista Mniezo, ca aveam pe cine sa injur cu foc pentru rebutul asta de organism pe care l-ar fi creat.

A, si alaptatul nu ajuta la slabire decat daca nu mananci mare lucru,  caz in care de fapt ajuta dieta, ceea ce e o idiotenie, ca daca te-ai hotarat sa fii rezervor de mancare instant pe doua picioare pentru copilul tau, macar mananca bine (NB: nu gras si nu mult, ci bine!), ca sa ai din ce hrani plodul. Laptele de ţâţă nu-i ca ala din cutie, mereu la fel, cu aceeasi compozitie si gust;  ca sa ai lapte bun in Milka si Fulga de sub bluza iti trebuie nutrienti pe care nu-i poti lua decat din mancare calumea. Daca faci foamea, face foamea si ala micu’. Deci fara cura de slabire cand alaptezi. O sa ai timp zece ani dupa ce intarci copilul sa incerci toate dietele si, in functie de cati prunci ai prin casa, ai sanse care cresc cu fiecare copil  pe care l-ai facut sa ramai grasa, frustrata si condamnata sa porti vesnic nadragi luati de la magazinele alea pe care scrie “Haine MAAAARI! Masuri MAAAARI!”. Dar lasa, ca o sa arate fii-ta bine pana cand o sa-ti toarne un nepot sau doi.

Puer

Dimineaţa, fără fiţă
facem pipi la oliţă;
înainte de-a ieşi
facem pipi iar, deşi
se lasă c-un pic de sfadă.
Dacă tot ieşim pe stradă,
doar n-om face piş pe noi
fix când e plimbarea-n toi!
Nu riscăm să ne apuce
când e umbletul mai dulce!
“Ai umplut oliţa? Bine!
Aşa n-ai să faci pe tine!”

Ne încumetăm afară.
E frumos şi e şi vară,
ne plimbăm pe strada mare
printre oameni, în plin soare:
albinuţă, fluturaş
la plimbare prin oraş!

Dar, vai, frângerea aripii
cu un strigăt: “Mamiiii!!! Pipiiiii!!!”
şi chiar în secunda doi
pipi curge în şuvoi.
Totu-i ud. Şi te gândeşti
c-ai putea să creşti şi peşti
În băltoaca de pe jos.
N-ai ce face, nu poţi şterge,
aşadar începi a merge
cu micuţul ud la piele
care-ti face doar belele.
Lumea zice: “Nu-i frumos!“;
păi nu e, până nu ştii
care-i viaţa cu copii.

Scrisa azi, 22.09.2009, ca raspuns la un mic poem talcuit ironic de Aurora Georgescu pe blogul lui Krossfire, la subiectul “Quintiliane, hai la mama!“, in care se vorbeste despre nume bizare si mame care isi lasa copiii sa faca pipi pe strada (sau, ma rog, pe dupa tufe, la colt de bloc, pe unde-i apuca).

Booby Nazis sau cum sa faci din alaptat o dogma – II

Eram acum cateva zile la Budimex cu fii-mea (vesnicele picaturi in ochi, cica ii punem ochelari de la 3 ani, crape-i-ar capul aleia care mi-a sufocat-o) si aveam de asteptat. Nimic deosebit in asta, pentru ca m-am obisnuit de doi ani sa astept pe holul ala. Dar a aparut un afis nou (sau nu l-am vazut eu, ca era dosit dupa un stalp, deci plasat mai discret, asa), si instantaneu mi-a crescut tensiunea. Asociatia “Secretul Evolutiei”, “Crimson Era” si dr. Ana Culcer au defecat chestia asta:

Este deosebit de imbecil primul paragraf, menit sa sperie crestineste femeile (nu sa le educe! N.B.!)

Cei doi copii sunt gemeni! Cel din stanga (cel cu biberonul in gura) a fost hranit artificial iar cel din dreapta a fost hranit natural (a supt la sanul mamei). In cele din urma copilul hranit artificial a murit.

Desigur ca povestea asta e o minciuna de la un capat la altul. Precis, nu-i asa, ca o femeie si-a lasat copilul sa moara intr-un experiment idiot numai ca sa faca deliciul nazistelor alaptatoare si ca sa aiba madam Culcer cum sa endorseze un poster penibil pentru propaganda pro-alaptat! Plus ca autoritatile se autosesizeaza in cazuri insignifiante, cum ar fi faptul ca Mircea Toma a facut plaja la nudisti de fata cu copilul de pana in 3 ani, deci ar fi iesit mare tambalau daca o mama de gemeni ar fi fost cu adevarat capabila sa faca astfel de experimente cu copilul ei ca bietul sugar distrofic sa dea coltu’. Sa-ti lasi copilul sa moara de foame nu tine de  penal? S-o faci cu buna stiinta nu e crima? Deci, bullshit propagandistic pentru speriat proaste fricoase si probabil crestine.

Povestea reala din spatele pozei? Cel mai probabil femeia, care vizibil nu e romanca (si nu-i nici tiganca, desi e tuciurie), provine dintr-o tara saraca lipita, probabil africana. Copilul distrofic este un biet subnutrit nascut in vreo tara in care contraceptia e considerata o crima desi foametea e un fapt, si probabil ca poza e facuta pe cand vreun ONG se straduia sa salveze pruncul alimentandu-l cu biberonul plin de lapte praf saturat de vitamine si nutrimente. Copilul se afla in bratele femeii in asemenea contrast cu celalalt, pentru ca probabil este vorba de o mama de imprumut care avea si ea un copil al ei sau femeia chiar a nascut doi copii gemeni, dintre care unul cu probleme grave de sanatate, pe care s-a chinuit sa-l salveze alimentandu-l cu biberonul, pentru ca din ţâţă nu avea forta sa traga.  Oricum ţâţa nu-ti salveaza un copil distrofic decat daca gasesti o metoda sa injectezi in ea (sic) vitamine si alte substante nutritive in concentratie mare si o storci (lol) sa curga laptele direct in gura plodului. Altfel, dimpotriva, risti sa ajungi cu copilul subalimentat la spital, sa te balacareasca asistentele si sa se uite medicul la tine cu suveran repros (asta dupa ce tot ei te-au indoctrinat sa alaptezi copilul cu orice pret!).

“Concluzia” din al doilea paragraf e un fel de “ploua afara, deci e toamna”, desi desigur cand ploua poate sa fie si primavara, vara sau iarna.

Realitatea? Fiecare mama alege ceea ce simte ca este mai bine pentru copilul ei si pentru ea. Cine simte ca poate alapta si vrea s-o faca, face foarte bine. Cine simte ca nu e ok sa alapteze si nu vrea s-o faca, face la fel de bine. Din fericire, laptele praf care este acum din abundenta pe piata este atat de bine formulat incat poate inlocui cu succes, fara niciun fel de problema, laptele matern. Pe bune. Indiferent ce spun propagandistii.

Vezi si Booby Nazis sau cum sa faci din alaptat o dogma – I.

Booby Nazis sau cum sa faci din alaptat o dogma

Copii

Fiind eu la mare cu burta la soare si cu mai nimic de facut (adica am destule de facut, dar mi-am impus sa nu fac nimic), intr-un loc unde, in afara de ploada mea, mai sunt inca 4, de varste diferite, am stat si am observat.

Concluzia mea, dupa cateva zile de pândă aproape stiintifica, este ca intr-o familie, ala mare (9-11 ani) si-o ia indiferent ce face si daca e sau nu vina lui, iar calitatea de a fi “mai mare” ii aduce dezavantaje clare. Ala mic (3-6 ani), de obicei al dracu‘ si mincinos si plangaret e pupat in dos si cocolosit de adultii care au “pretentii” de la ala mare, indiferent ca, de fapt, piciul provoaca toata cearta.

Aia care trec de 13-14 ani devin zen, pentru ca nu se mai cred copii si au impresia ca trebuie sa stea sa-si controleze toate actiunile (cel putin de fata cu altii), ca nu cumva sa indrazneasca cineva sa creada ca ei mai sunt “mici”.

Aia de pana in 3 ani sunt ciuca inocenta a mistourilor si, cu exceptia celor de 13-14 ani (care se cred adulti si isi iau si rolul de educatori si hranitori) aia trecuti de 3 ani, invariabil, le iau jucariile, ii gonesc sau fug de ei pe unde apuca. Normal, pentru ca aia care au sub 3 ani sunt inca ceva soi de animalute si actioneaza ca atare – iau jucariile, le imprastie, le strica, le rup, iar aia mai mari nu apreciaza treaba asta.

Note personale:

• As bate-o pana i s-ar inrosi dosul si ar ramane fara glas de atata urlat pe rasfatata mica, bocitoare, paracioasa si mincinoasa de 4 ani jumate.
• As sta mai mult de vorba cu neinteleasa de 9 ani, mai ales ca e inteligenta si simpatica.
• As lasa-o in pace, ca se descurca, pe copilita de vreo 4 ani, ca e echilibrata si educata corect.
• N-as lua-o cu mine la mare pe cea de 14 ani, ca s-ar simti mai bine intr-o tabara, cu aia de varsta ei, in Expirat, in Vama.
• As sta mai mult cu a mea, de 2 ani jumate. Asa ca ma duc sa o tin de vorba.

P.S. Nu zic ce cred despre adulti. Inca.

De ce vor popii si statul copii?

Lalala, spor demografic negativ, lalala vrajeala pensii chestii socoteli, lalala, n-are cine sa plateasca nushce daca se nasc prea putini plozi, lalala. NU.

Pensie n-o sa apuc de la stat oricum, ca ne scot astia la 70 de ani din campul muncii si poate crap pana atunci de atata stres si munca, deci nu se justifica ideea ca ar plati-o fii-mea pentru mine si daca eu n-am plozi n-are cine plati. Pensia privata mi-o platesc eu, deci iar nu plateste fii-mea, punct. Pe-a soacra-mii si-a lu’ socru-meu  le platesc de acuma, deci nu conteaza daca fii-mea o sa cotizeze, ca e platit deja ce era de platit. Deci argumentul de baza e “pa”.

Dar azi mi s-a aratat chestia cea mai tare. De ce vrea biserica sa facem multi copii? De ce vrea statul sa incurajeze natalitatea?

M-as duce la Ambasada Americii sa ma amestec si eu prin multimea de rationalisti, alaturi de Remus Cernea si AUR. Dar nu (prea) pot. Am plod si n-are cine sta cu el, ca soacra-mea tocmai ce-a plecat la mare cu celalalt vlastar al clanului. Cu alte cuvinte, cand ai plod, nu mai poti face tu chiar tot ce-ti trece prin devla, nu de alta, dar un copil nu sta dupa tine, stai tu dupa el. Treaba e incurcata. Nu mai poti risca, nu poti sa-l lasi in plata “domnului” si sa te duci unde ai chef, sa stai cat ai chef. Si, daca totusi iti iei inima in dinti si faci ce voiai sa faci, ti-e de vreo 10 ori mai greu decat daca o lasi balta. Ma si vad pe acolo schimband un pampers plin pe capota vreunei masini sub ochii ingroziti ai unui jandarm atent ca fii-mea sa nu fi rahatzit o bomba.

Asa ca de aia vor popii si statul plozi. Multi plozi. Cat mai multi. Cu unul te mai misti, cu doi mai greu si cu zece, adio! esti mancat! Ingropat! In casa, in munca, pa! Cotizeaza boule, munceste si cotizeaza! Tara te vrea prost, ocupat si terminat. Cu cat muncesti mai mult cu atat ai mai putin timp sa gandesti, cu cat ai mai putin timp sa gandesti, cu atat devii mai prost si cu cat esti mai prost cu atat esti mai dispus sa platesti fara sa te intrebi de ce si unde se duc banii munciti de tine. Iar daca ai si plozi, cand vii acasa de la munca nu ai timp sa zaci si sa gandesti, trebe sa duci plozii in parc, sa le dai haleala pe care trebuie sa o faci, sa le faci baie, sa ii piepteni, sa ii imbraci, sa-i socializezi, sa-i duci la bunici, sa te impusti in cap si sa zaci lat pana a doua zi dimineata, cand o iei de la capat.

Asadar, si popii si statul, ca merg mana in mana oricat isi crapa capetele cei de la AUR sa le separe, au tot interesul sa aiba material carne de tun de indoctrinat sa cotizeze in viitor la cutia milei si la ANAFura mamii lui de fisc si sa voteze cum trebuie si sa tina ocupati parintii enoriaso-contribuabili, sa nu se prinda ca sunt jupuiti de bani si prostiti in fata si, chiar daca se prind, sa nu prea aiba ce face. Plozii sunt bila de fier agatata de piciorul omului tanar si altminteri liber, cu idei si (inca) dor de viata. Iar daca ai mama sau soacra sa stea cu copchilu’, platesti oricum cu varf si indesat, ca astea sunt de obicei (cu mici exceptii, adica soacra-mea, care e agnostica discreta) credincioase nevoie-mare si au cotizat o viata la stat si te toaca marunt ca ce te intereseaza pe tine subiectele astea umaniste, ce, fiecare pentru el e mai bine, sa stai in banca ta e perfect!

Nu zic ca n-ar fi misto fii-mea, ca e misto si o sa iasa o afurisita dracoasa ca si mine, dar e greu si cu ea, si cu diverse chestii din astea care ma preocupa pe mine.

Poate ma enervez si o iau si pe ea. Sa protesteze de mica. Pana la urma, peste 15 ani voteaza! Ce-s 15 ani? Mai nimic. Si macar n-am sapte plozi, deci ma pot misca inca relativ liber.

Spital

Marti seara fii-mea ne-a speriat cu 41 cu ceva, asa ca am ajuns la spital. Am intrat la consult, totul incredibil de ok, rapid, profesionist chiar. Diagnostic incert insa: infectie, probabil bacteriana, suspect ITU (adica infectie pe undeva in tractul urinar); din pacate, doar cu febra ca simptom si leucocite usor peste normal, cam greu sa pui un diagnostic sigur si te bazezi pe statistica – si eu ma gandisem tot la o infectie urinara, la halul ala de temperatura. Asa ca, de comun acord cu doctorita, stabilim ca mergem acasa si revenim dimineata, la ora 7 fix, sa ne internam pentru investigatii. Respectiv sumar de urina, urocultura si inca o hemoleucograma. Bun, toate ok, asa facem.

De la acel 7 dimineata miercuri pana joi la 12 am trait un calvar. Spitalul romanesc, casa surprizelor neplacute, a disconfortului si a hartogariei, locul de unde iesi la aer si la soare ca dintr-un lagar de concentrare. Incredibil.

In recipientele astea se aducea ratia de lapte pentru sugarii internati. Ceausescu traieste!

Primul pas la internare este “sala de igienizare”. Suna pompos, si de fapt e o camaruta meschina in care o tanti – de obicei corpolenta (cred ca e in fisa postului) te pune sa te dezbraci, desigur de fata cu ea, si sa te intolesti in zeghe pijama. Normal (!?) ca nu ai voie sa tii in rucsac hainele “de strada” (oare… ca sa nu poti sa fugi?), ci trebuie musai sa le lasi la “apartinator”. “Dar, stiti, bolnava nu sunt eu… e asta mica!” Sec: “Asa e procedura!“. Copilul are febra mare, banuim ITU, adica naspa, nu e timp de facut valuri, deci… fie. Dau din umeri si ii explic ca eu nu pot sa ma dezbrac de fata cu ea. Zice acru: “Nu ma uit!“. Are de facut hartii. O cred. Ma imbrac in pijama. Ma simt brusc prizoniera. “Haideti!“, zice. Cu pijamaluta in mana – “Pai, n-am schimbat-o pe asta mica!” – ma mir. “Pe ea o lasam asa“. A, bun, asadar doar mama trebuie sa fie in pijama, copilul poate sa stea in blugi. De tinut minte.

Salteaua gaurita si plina de galme asezata pe un cadru din platbanda metalica indoita, ruginita, rupta, totul fixat cu arcuri vechi de un cadru din metal cu vopseaua sarita.

Ajungem la etajul la care trebuie (am aflat abia pe urma care) si suntem duse intr-o camera cu suporti de metal cu vopseaua sarita peste care sunt asezate niste plapumi vechi, pe post de saltele, cu gauri si galme. Au cate o perna mica si un cearsaf care pare totusi curat in ciuda urmelor de iod ramas de la tratamente de mult trecute. Iod sau sange. Cred ca, totusi, iod. Sau sper. Nu s-a mai investit NIMIC aici de douazeci de ani si mai bine. De cand a donat BUDIMEX-ul bani sa se faca spitalul, cred. Acum se aduna tot asa, bani din donatii, sa se refaca macar putin spitalul. Sa intinda pe jos o pardoseala din PVC special, din ala antiderapant, sa se vopseasca peretii, sa se scoata infectia aia de faianta numai buna de decor pentru o urmare la cosmarul cu Freddy Krueger. Sa nu dormi niciodata in spital!

Ma uit in jur sa-mi vad colegele de suferinta si copiii, mai ales copiii – prefer sa stiu daca e vreunul cu vreo bolesnita care s-ar putea lua; n-am chef sa internez fata cu una si s-o scot cu alta de acolo. In jurul meu se vorbeste o limba pe care nu o inteleg, dar din care prind franturi: “dom“, “pizdă”, “nasol“, “sokeres“, “ja!“.  Vine doctorita; uneia (copil, dar de 15 ani, adica probabil si maritata!) ii zice ca are vulvovaginita bacteriana si infectie urinara si ca trebuie sa vada ce creste in vasele petri. Shrug. Cata vreme nu se transmite prin aer, pot sa ma relaxez. Mai tarziu mi se confeseaza una cu hepatita B si HPV (ala, de nu vor imbecilii antivaccinalisti sa se vaccineze fetitele impotriva lui, foarte bine, ca si asa suntem multi!) care, cu boalele astea cu tot, s-a reprodus pentru ca ea si-a dorit mult copilul. Vai. Nici astea nu se iau prin aer, deci ok. Rezist. Rezistam.

Icoana cea inutila in salonul-abator.

Peretii, de abator. Faianta alba, ciobita, peste tot. La loc de cinste, inutila si penibila, o icoana. Calendar ortodox in lift. Calendar ortodox in cabinetul asistentelor. Cald. Oribil de cald, simt ca ma sufoc si realizez ca febra fetei n-are cum sa treaca in caldura aia. Ma duc plina de speranta catre fereastra, constienta ca va fi nevoie sa explic populatiei ca nu se moare de la curent si ca va trebui sa apar ideea macar pana se aeriseste sandramaua. Stupoare! Ferestrele, desigur, termopane (unica investitie, probabil o fi avut unul un smen cu termopane), nu se pot deschide! Se pot doar “crapa”, iar balamaua este fixata jos, ca deschiderea sa fie pe sus si nici sa nu sara careva pe geam, dar nici fir de aer sa nu patrunda. Simt ca mor. Fii-mea e exasperata si urla. A urlat 24 de ore in sir, cu mici pauze in care am agonizat amandoua, in dorinta de a prinde un pic de somn, in caldura cu miros de puroi, pe salteaua umpluta cu vata facuta gheme, in urletele altor plozi si in tarsaitul continuu de papuci de pe holuri.

In fine. Am aflat ca pot supravietui fara sa beau apa, fara sa mananc si fara sa fac pipi 24 de ore. Pe la 8 dimineata mi-am impus sa ma duc totusi la buda. Buda. Normal ca vasul de WC nu avea capac, dar nici nu ma asteptam sa aiba. Dar nici usa la “cabina” de dus… asta a fost prea de tot. Sa te speli stiind ca in orice secunda poate intra peste tine un “copil” de 15-16-17 ani, asta in conditiile in care numai mamele au voie sa se interneze cu copiii, nu si tatii! Adica orice tanar pana in 18 ani, cu erectii matinale cu tot, poate sta relaxat pe patul de alaturi de mamica de 19 ani internata cu sugarul ei, ca nu-i problema!… dar un tata de 30 de ani nu poate sa stea cu copilul lui, daca mama nu poate sa stea sau nu exista! Pe langa faptul ca e absolut descriminatorie, regula asta mai e si imbecila. Pai ce il opreste pe tanarul de 17 ani sa aiba vise erotice dupa ce contempla bucile materne dar suple ale tinerei de 19, daca asta e marea problema a spitalului? Ce-i opreste sa se distreze nocturn pe scarile dintre etajul 6 si etajul 7? Nimic! Atunci de ce nu ar avea voie un tata sa se interneze cu copilul lui?

Dupa o noapte de groaza, vreau sa plec. Mai ales ca facusem o vizita si pe la ORL si vazusem cu ochii mei amigdalele pline de puroi din gatul fetei. Nu-s idioata; stiu ca si amigdalele dau febra mare si mai stiu si ca e putin probabil sa existe doua infectii severe concurente in corp. E posibil, dar putin probabil. Corelat cu urletele la masa si cu faptul ca am stat dupa un pipi pentru urocultura o gramada de timp fara sa faca fii-mea o picatura (la infectie urinara ar fi facut cate putin si foarte des, cu strigaturi!), concluzia mea de specialist in propriul meu copil a fost clara – e amigdalita, iar ceftriaxona cu care s-a inceput tratamentul cand era suspecta de ITU nu e buna (aia merge la E.Coli, pe tract urinar), de aia nu cedeaza febra, trebuie altceva… si hai acasa! Pentru niste galci nu are sens sa facem purici  in spital. Am spus asta doctoritei si, dincolo de situatia penibila in care a trebuit sa insist pe varianta mea (si s-a dovedit ulterior ca am avut dreptate, logic, intotdeauna am) m-am trezit ca trebuie sa semnez o hartie pe care era trecut, la rubrica de diagnostice, “probleme severe de complianta parentala“. Faza la care am facut scandal. Adica, daca faci imprudenta de a nu fi un ignorant si daca indraznesti sa iti aperi punctul corect de vedere, esti “sever incompliant” in sistemul de sanatate romanesc!

Interesant diagnostic, plus ca nu eu eram pacientul de diagnosticat...

La o jumatate de ora dupa ce am ridicat vocea explicand ca nu e normal nimic din ce se intampla si vorbind la telefon despre reclamatii la Colegiul Medicilor si la Minister si la mama naibii, timp suficient si sa aud Hristosi inaltandu-se de zor si imbecil in jurul meu (s-au adus oua colorate la micul dejun, ca era… “Inaltarea“!!!), aflu ca hartia e de fapt (sic) acoperitoare pentru cazul in care nu ma intorc la tratament, ca fata o sa primeasca totusi alt antibiotic, adica Penicilina (ok, bun, merge bine la galcita) si ca trebuie sa venim la 6, 14 si 22 pentru tratament… si ca putem pleca si cu branula acasa. Mmmmda. De ce trebuie sa ridici vocea in tara asta ca sa le rezolvi pe toate? De ce nu s-a putut rezolva cat timp am vorbit frumos, calm, relaxat? Uite, de-aia! Cica-laca-cichi-cea!

Si, la final, iata ce desene infioratoare sunt pictate pe peretii sectiei. Ca sa nu mire pe nimeni de ce zbiara copiii ca din gura de sarpe.

Desen pe peretele de langa cabinetul de... endoscopie. "Prin gat in cur", nu-i asa?

Nu stiu ce tratament e asta, dar ma ingrozeste. Ma intreb ce gandeste un copil cand vede oroarea asta.

Bineinteles ca dupa prima doza de penicilina fii-mea nu a mai facut febra mare, temperatura stabilizandu-se progresiv catre normal. Bineinteles ca acasa a si dormit, a si mancat si s-a si jucat si eu m-am putut odihni cat de cat. In conditiile de spital, daca se facea ea bine, ma imbolnaveam eu – de nemancat, de nedormit si de nervi.

Iarasi racita

Mama mamii dracului, IAR sunt racita. Gripata. Virusata. Treimea formata din dracu’ si cu mama dracului si cu fiul dracului stie ce dracu’ de virus am mai luat de la fii-mea care l-a luat de la gradinita, de data asta. Pastele mamii dracului de drac de virus, ca fix in weekendul asta care vine intentionam sa nu fiu in mama dracului racita.

Bun, dupa asa o introducere draceasca (crestinii oizi care citesc sunt rugati sa isi faca 30 de cruci si sa dea o data, tare,  pana le da borsul intre ochi, cu fruntea de podea in fata unei icoane bine linse in prealabil) trebuie sa explic de ce eu, persoana (aparent) calma, am acum destui draci cat sa fierb un cazan cu smoala.

Pai chestia e ca medicina inca nu a reusit sa afle cum dracului se suprima virusurile. Cu bacteriile, treaba sta diferit – s-au descoperit antibioticele si e minunat, cu cateva exceptii, ptiu! drace!. Cu alte cuvinte, ai o bacterie, vine nenea doctoru’, te consulta si ori iti prescrie un antibiotic cu spectru larg (io nu-s ok cu metoda asta, ca asa imi pot prescrie si eu), il iei si iti trece in 2 zile, dupa care mai iei antibioticul inca 5 macar, sa fii sigur ca a crapat bestia, fie iti face niscai analize si apoi antibiograma, afla la care antibiotic da ortu’ popii lighioana si ti-l prescrie pe ala, il iei si iti trece in 2 zile, dupa care mai iei antibioticul inca 5 macar, sa fii sigur ca a crapat bestia si te faci bine. Bun. Asa e cu bacteriile, dar ce te faci cu virusurile? Ca antibioticele nici macar nu le fac sa tuseasca.

Daca ai un virus si iei ca boul antibiotic e ca si cum ai incerca sa iti saturi foamea cu doua palme.

Asadar, pentru scarbele de virusuri nu exista leac. Eee, sunt cateva antivirale pe lumea asta, dar nu functioneaza la toata lumea, nu merg la toate virusurile… plus ca sunt si scumpe. Si, ma rog, scumpe, ne-scumpe, zau ca as da bani fara sa clipesc, as face rost daca ar fi prea mult, ca sa ma scap de 7-14 zile de tuse-febra-muci-congestie (nu pun la socoteala durerile musculare si de cap, alea sunt tolerabile cu aspirina, paracetamol, nurofen), dar ce bani sa dau, ca nu exista antiviralul de care am eu nevoie la raceala sau gripa sau ce rahat de virus am luat. Nu-i.

Sa zicem ca ar exista o vaga metoda de preventie, vaccinul antigripal, dar ala: 1. nu te apara de guturai si 2. te apara de tuplina x si mutatia y, nu si de tulpina z si mutatia w, aparute spontan la inceput de primavara, ca asa a vrut muschiul evolutiei si al lui Darwin, na… (sa nu uitam, dragi crestini oizi, ca delirati si Mniezo ala al vostru nu exista) Ei, si situatia se schimba dramatic atunci cand ai plod, mai ales daca plodul e proaspat dat la gradinita.

Pentru cei care aveti de gand sa va reproduceti si cititi chestia asta, aflati ca parintii de plozi mici racesc in general de fiecare data cand raceste si plodul; cine are doi plozi isi creste, aproape isi dubleaza, sansele sa raceasca; un plod mic raceste in medie de 6 pana la 12 ori pe an (mai ales cei proaspat introdusi in colectvitati – cresa, gradinita); tatii tind sa raceasca mai putin ca mamele, pentru ca ei stau mai putin sa mangaie si sa pupe progenitura mucoasa plina de virusuri decat ele. Exista doua perioade cu densitate mare a bolilor virale comune in viata oamenilor – cand sunt mici si cand sunt mari dar sunt proaspat reprodusi si le raceste si li se gripeaza odrasla.

In ultimul an am racit de vreo 4 sau chiar 5 ori. In ultimele doua luni (de cand e fii-mea la gradinita), am racit de doua ori; in cazul “consumat” acum o luna fix, am avut febra, muci, dureri de cap, dureri musculare, tuse, 10-12 zile. Acum vad ca inceputul e la fel de promitator – febra, frison, dureri musculare. Astept mucii, tusea…

Si nu exista antivirale.

Ce treaba are asta cu dracii si ce treaba are asta cu crestinii oizi? Pai are. Daca nu exista secta asta inapoiata si criminala nu eram acum cu 800-1000 de ani in urma timpului nostru. Si poate aveam si antivirale.

Zona neagra e evul mediu, intunecat de crestin.

@#$^%$ &&^%%$# (*^%# *%$# de crestini!