Teatru

Tocma am citit la piticigratis o “oda” adresata teatrului, care mi-a amintit de multe.

Mai exact, de ultimele 3 ori cand am fost la teatru. Si bineinteles ca a fost de cacat, iar dupa 3 rateuri prefer a patra oara sa ma uit in pula mea la “independence day”, ca macar stiu ca ala mi-a placut.

Sa o iau in ordine.

Prima data, acu vreo 14 ani, eram in scoala militara (pe care spre binele meu am abandonat-o urgent). Cu colegii, ca hai sa o ardem ca bajetii care stie sa citeste. Boooon. Tot ce imi mai amintesc e ca era o piesa cu niste isterici. Nu cred ca a fost scrisa asa, dar toti aia de pe scena se comportau ca ultimii isterici. Pur si simplu nu erau in stare sa interpreteze niste roluri normale ca niste oameni normali. Ca exemplu, daca vreun gigi suferea de claustrofobie, apai ala urla de durere si daca statea in pula mea sub cerul liber. Mde. Noroc ca aveam la noi o sticla de vodka pt mai tarziu si ne-am dat la ea, piesa devenind efentual fun.

A doua oara m-am dus ca era facuta de “holdingu” unde lucram pe atunci. Aceeasi isterici, numa ca, mai nasol, nu aveam o sticla de vodka. Booooring! Si aia urlau pe scena unii la altii, de parca nu exista varianta sa spui “nu sunt de acord cu parerea ta”; la ei exista doar sa urle ca cica au alta parere. Nush cum pula mea vine sa combini un raget primitiv cu o exprimare civilizata “am alta parere” – dar ei au reusit, cumva.

A treia oara am fost cu persoane mai intelectuale decat mine, la o piesa frumoasa, dashtepata si minunata. Sa mor daca stiu cum ii zicea, da m-am plictisit atat de tare, incat la un moment dat am spus-o cu voce tare. Faza la care hintelectuala sefa – care si ea de fapt abia astepta sa se termine sau sa se care – a zis ca daca nu imi place, putem sa ne tiram , ca oricum “nu e la nivelul asteptarilor”

Deci cacat. Prefer de 1000 ori un film. Daca e vorba de entertainment, prefer de 1000 ori un film, si inca unu cu efecte, cu actiune de hollywood si fara mesaje profunde.

Daca e vorba totusi de kestii “profunde” parca as prefera sa accesez genu asta de informatie altfel decat prin enter/infotainment. Ca pana la urma pe lumea asta exista si povesti documentate, studiate, eventual cu demonstratie matematica si transmise la modul serios, nu ca inca o chestie cu miros ludic (nah, ca folosesc si cuvinte da oameni dashtepti).

Bine, asta sunt eu, care nu o ard la icr pe bani publici si care pe deasupra nici macar nu sunt intelectual, ca doar am renuntat de bunavoie la acest titlu.

Tre sa iau si un citat de la baiatu asta suparat, ca se potriveste atat de bine cu ce ziceam mai sus:

Auzi pe stradă fraza aia clasică „FATAH, când mai mergem şi noi la un TEAAATRU”, urmată de privirea aia prin jur, să vadă daca i-a simţit lumea potenţialul cultural, că de, iarăşi, spectatorii de teatru se simt atât de implicaţi în operaţiune de parcă au scris şi ei 3 replici.

Nu pot sa inchei decat cu sictir. Parerea mea.

PS: Era sa ratez sa amintesc de Dan Puric, acest retardo-fundamentalisto-isterico-fascisto-legionaro-ortodox, care pe motiv ca e actor crede ca detine si adevaruri fundamentale si esentiale, pe care le-a obtinut, bineinteles, pri futui revelatia masii, ca stiinta si ratiunea sunt uneltele diavolului. Ca ei de fapt asta zic ca fac acolo – transmit kestii profunde. Cacat.

Advertisements

De ce eu cred ca Mihai Atanasoaie e un dobitoc

Recesiunea are ca efect pervers si inmultirea emigrantilor chinezi care raman fara locuri de munca si, normal, cauta ajutor unde altundeva decat la ambasada tarii-mama, adica Ambasada Chinei, situata intamplator, cu totul intamplator, in zona de nord a Bucurestiului, daca nu ma inseala memoria, chiar langa Herastrau, pe Soseaua Nordului. Asa ca e plin de ochisori oblici si obraji galbui si galbejiti de foame prin zona si, cum ambasada nu are chef sa-i gazduiasca pe amaratii neamului chinez care au tradat patria si au venit sa bage osu’ la munca pe meleaguri barbare, dorm prin zona si isi fac si nevoile pe dupa copacii din parc. Zice Cotidianul:

Prefectul Capitalei va propune infiintarea unor tabere la marginea Bucurestiului pentru chinezii care au ramas fara loc de munca si dorm pe strada. ‘Sunt multi care stau in fata Ambasadei Chinei si in parcul Herastrau. Ei isi fac mancarea si nevoile pe unde pot, astfel ca zona risca sa devina un focar de infectie. Am cerut Directiei de Sanatate Bucuresti sa imi prezinte un raport, care sa arate ce se intampla acolo. Nu putem lasa ca o zona de lux si un parc sa devina focar de infectie‘, a declarat Mihai Atanasoaie. Totodata, prefectul a cerut firmei de salubrizare, care actioneaza in zona, sa curete si sa igienizeze zona zilnic.

A se reciti cu voce tare fraza boldata, cu accent pe italice.

Pai a dracu’ treaba, dom’le Atanasoaie, daca se cacau pe Calea Rahovei si dormeau in Parcul Sebastian era ok, nu? Ca aia nu e zona de lux!

Scandal ICR – concluzii – III – Arta lui Politically Correct

Gafele si statul

Ma intreb… daca expozitia era finantata din bani de provenienta privata, oare poneiul roz ar mai fi starnit atata pasiune? Probabil ca da, pentru ca cei care au generat scandalul au criticat (cel putin la inceput) exclusiv calitatea “artistica” si “antisemitismul” expozitiei.

Daca scandalul ar fi inceput prin a sublinia sursa de finantare a expozitiei si faptul ca, avand aceasta sursa de finantare, expozitia trebuia sa fie, desi nu este, politically correct, atunci totul era clar si simplu. Si corect. Continue reading

Scandal ICR – concluzii – II – Mesaje “anti”?

Pamfletul, o forma de expresie si critica artistico-sociala sau “bascalia artistica”

Stabilind asadar ca expozitia in cauza a gazduit lucrari artistice, in masura in care ele reprezinta exprimarea simbolica a autorilor si viziunea lor, deformata sau nu, asupra unor peisaje ale vietii de zi cu zi si pot, in consecinta, fi definite ca “arta”, ajungem la mult mediatizatul ponei cu zvastica pe crupa si un os in fund. Continue reading

Scandal ICR – concluzii – I – Controversa artistica

Scandalul ICRNY, in care este implicat Cristian Neagoe impreuna cu Horia Roman Patapievici si Corina Suteu, a avut mai multe componente (sa le zic aspecte?) dintre care unele dau dreptate ICR-ului, altele dau dreptate scandaloizilor si niciunul dintre ele nu are legatura cu arta in sine.

Astazi voi scrie despre aspectul “arta”, pentru a clarifica odata chestiunea asta si a o scoate din discutie, pentru a ajunge la esenta situatiei (ma feresc sa-i spun scandal, ar fi ceva cam mult spus – e doar o situatie). In zilele urmatoare sau poate azi, mai pe seara, daca am timp, voi scrie si despre restul aspectelor. Continue reading

Intelectualii de Oxford

Am fost recent la o nunta, unde m-am intalnit cu un prieten din timpul facultatii. Omul era proaspat intors de la studii din Anglia, la Oxford, mar om, mare caracter.

M-au surprins aerele de mare intelectual. Atat de mari, incat nu mai stia sa vorbeasca kestii dinastea normale pe care le vorbesc oamenii pe la nunti. Pana si fazele cand era orb de beat si cauta sticla de vin prin frigider (pre-oxford, evident) i s-au sters din creier. “Cine, eu? Ceeee? Ce sticla? Ce vin?”. Mda.

Si, temele astea care ne tot freaca pe noi, zi de zi, cum ar fi locurile de parcare, cum ar fi bordurile, cum ar fi politia rutiera, siguranta cetateanului, erau neinteresante. Ca doar ei la Oxford nu a probleme dinastea, ei traiesc in alte sfere.

Bun, nu e nici primul nici ultimul caruia i se urca scolile si intelectualismele la cap. Dar intrebarea ramane tot acolo: scolile au fost facute (si platite de contribuabili) pentru ca unii sa isi ridice nasu prea sus, sau ca sa fie mai destepti decat noi si sa ne ajute sa ne rezolvam problemele? Cum ar fi traficul, traficul, traficul, locurile de parcare, criminalitatea, inflatia samd?

%d bloggers like this: