RRomania strica tot – azi ridicarile de masini.

Nu vi s-a parut niciodata ca acelasi brand de detergent de aici spala mai prost decat cel din vest? Sau ca cocacola din Germania e mai buna decat cocacola da paici? Sau ca un telefoanele si laptopurile  aduse de pacolo merg mai bine decat cele cumparate de aici cu tot cu garantie?

Nu ati vazut niciodata un occidental care la el acasa este un cetatean model, dar odata venit aici devine mai spagar decat 2 rromani la un loc si o iau in aratura in absolut orice mod cu putinta?

Eu da. Si de fiecare data constat ca orice idee, orice institutie, orice valoare, om sau produs aducem pe minunatele plaiuri mioritice, reusim cu brio sa le intoarcem pe dos orice inteles, orice calitate si sa le transformam intr-o alta mizerie care populeaza aceasta groapa de gunoi.

Ce mi-a venit sa zic de asta? Pai e simplu: mi-am amintit pe de-o parte de ce ma invatau niste nemti acu vreo 10 ani despre organizarea eventurilor de campanie electorala, si anume ca orice event ai face unul din punctele importante pe checklistul tau tre sa fie parcarea – fara parcare oamenii ori nu vin, ori vin si se enerveaza, ori, daca le ridica masina sau primesc amenda, pleaca cu un sentiment negativ atasat intregii actiuni.

Pe de alta parte, mi-am amintit cum ma miram, acu aproape 20 ani, cand nemtii imi povesteau ca nu pot parca oriunde, ca iau amenda si ca daca incurca circulatia le si ridica masina dar ca exista parcare platita imediat dupa colt – si cum respectau la minut automatele de parcare, daca asa era situatia.

Iar peste toate astea am vazut operatiunea de ridicare de masini de la piata moghioros, sambata trecuta la ora 11 dintr-un loc unde e evident ca e nevoie de parcare, dintr-un loc unde evident nu incurcau pe nimeni si de unde marlanii care ridicau masinile au reusit sa isi faca norma rapid de tot, fara sa fie nevoiti sa caute pt ridicare masini parcate complet dampulea.

Hai se vedem cum ar sta treaba pe model nemtesc. Primaria, stiind ca acolo e piata, stiind ca “parcarea” pietei este de obicei plina de la prima ora cu masinile comericantilor, stiind ca multi cetateni vin cu masina la piata si ca parcheaza pe unde apuca, cat mai aproape de piata ca daia au venit cu masina – ca sa nu care cu carca, dupa ce s-ar uita numai o intersectie mai incolo, la parcarea de la Billa, si-ar da seama ca ar trebui sa faca si ei ce ma invatau nemtii: sa asigure posibilitatea de a parca.

Buuun, daca nu ramane acolo decat strada pentru parcare, ar trebui sa se uite cat de mult incurca masinile care parcheaza pacolo si cat de des se intampla ambuteiaje in zona aia. Ce putin eu nu am vazut NICIODATA ambuteiaj acolo, cu atat mai putin in weekend. Asa ca ar putea decide sa elimine semnele de stationare interzisa. Sau, macar sa elimine restrictia pe perioada weekendului, intre orele 8 si 16, sa zicem. La fel cum oprescu a schimbat destinatia platoului din fata academiei militare in piata, pe timp de weekend, tot la fel, banda 1 din 4 ar putea deveni spatiu de parcare, special amenajat de primarie. Daca nu ma crezi, vezi ultima poza de jos.

Dar Poteras in mod evident nu este in stare. Poate parerea mea ca a fi un gunoi cu ochi are ceva de-a face cu asta, da oricum, nu e in stare. OK, viatza e greu. Atunci macar ar putea sa le ceara hingherilor de la ridicat de masini sa evite locul in timpul weekendului, pentru ca totusi oamenii care vin la piata cu masina TREBUI sa parcheze undeva. Deocamdata nu le putem lasa levitand, poate in vreo 20-30 ani.

Dar nu, pentru ca de fapt nu il intereseaza. De ce? Pt ca ridicarea masinilor este o afacere groasa, cu parandarat din belsug, dupa cum o stim cu totii. Ce nu stiti insa cu totii sunt

  • sumele, valabile ca ordin de marime pt toate sectoarele, desi exista diferente mici intre ele
  • beneficiarii sumelor, adica niste buzunare private, in nici un caz la vreun buget central sau local (asta pt cei care se bucura ca bine le-a facut, daca parcheaza aiurea sa plateasca

Despre astea doua am sa scriu in alt post. Acum sa revin la subiect.

Nemtii folosesc sistemul asta ca o solutie de a scapa de gunoaile cu oki care desi au unde sa parcheze, parcheaza aiurea si mai si incurca circulatia cu ocazia asta. Pe deasupra, sunt in mod constant interesati sa asigure locuri de parcare ori unde cetatenii ar putea avea nevoie de ele.

Ai nostrii s-au prins ca e o metoda bazata de a face bani. Cauta locurile unde e nevoie maxima de locuri de parcare si in loc sa rezolve problema asigurand locuri de parcare trimit masinile de ridicare “la sigur”, indiferent daca incurca sau nu pe cineva. Iar in unele cazuri pun semne de interzis acolo unde nu isi au nici un rost, numai pentru ca stiu ca exista niste oameni care au nevoie de parcare prin zona.

Si uite cum rromania strica tot, iar niste cacati cu ochi precum poteras, ontanu, negoita si chiliman au luat o idee buna, civilizata si au transformat-o in altul dintre multele gunoaie din groapa care se cheama rromanika.

De unde si convingerea mea ca orice importam – fie idee, valoare, cultura sau produs – aici se duce pulii de suflet.

Sictir! Mult sictir! Mai ales primarilor, niste cacati cu ochi, niste smenari, spagari si porci infectati – sau cel putin asta e parerea mea. Mi-e sila.

BONUS: amintiri de la ridicari de masini de langa piata moghioros:

Ultima poza nu mai contine hingherii de masini, ci e doar o poza de incadrare, incat sa se vada locul unde erau parcate si evident cat de mult il incurcau pe poteras si prietenii lui masinile de acolo; ca pe noi cilalti nu ne incurcau deloc.

Era sa uit: in timp ce faceam poze, o bunica isi tinea nepotul de mana si ii zicea: uite mama, hingherii. ROFL, ROFL ROFL. Semn ca unii totusi s-au prins de cum sta treaba.

Pluralul de bucuresti

Ca sa nu mai explic de fiecare data si doar sa dau link, explic acuma.

Cand diversi indivizi folosesc o varianta de singular cand se refera la mai multe oiecte – de exemplu “este 5 mere” – se refera la un numar redus de obiecte. Aceeasi indivizi spun “sunt multe mere” daca ii arunci intr-un camion.

Sau cel putin asa am auzit si observat eu. Si tot la capitolul auzit + observat, limita de multe nu este aceeasi cu limita numerelor mari din statistica, ci aproximativ 50.

Deci totusi exista o regula, dar nu e aia pe care o stim noi din carti:

Este 49 de cacati

Sunt 50 de cacati

Parerea mea, cu tot cu sictirul de rigoare.

Iar nu am apa rece

Dar asta este normal, la noi in Bantustan. Daca as trai in centrul unei capitale din Uhniunea Europeana m-as fi revoltat.

Dar la noi in bantustan este normal. Perfect normal.

Mânaria SUPERCOM cu ridicarea masinilor

SA SE DUCA LA DRACU CU LEGILE LOR! MI-AU LUAT BANII DESTINATI CADOURILOR DE CRACIUN PENTRU FETITA MEA. ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU!
(vorbele unei mame care tocmai a ingrasat supercom-ul)

Am avut bafta sa fim prin zona cu camera video la protestul cetatenilor de pe Bd. Lacul Tei, am scris despre asta, am primit si raspunsuri, muai mult sau mai putin gandite.

Surprinzator (?), exista unii care nu au inteles natura abuziva a actiunilor primariilor in general, sperand ca prin ridicarea masinilor se va fluidiza traficul. Vor fi ridicate 40-50 masini / zi din 380.000 cate exista in sectorul 2, iar restul vor ramane tot acolo – pentru in sectorul doi cel putin exista ~380.000 masini si ~12.000 locuri de parcare amenajate – adica un loc de parcare la 32 masini. Asa ca oamenii vor parca aiurea in continuare, cu teama in suflet ca nu isi vor mai gasi masinile, iar SUPERCOM-ul va face un bijnitz greu in fiecare zi. Suficient de clar sau trebe musai sa fac un grafic?

Acum sa revenim la preturile supercom, ca de fapt asta este interesant.

Ridicarea masinii e 300 RON. La Asistenta Dacia e 140 RON.  Diferenta: 160 RON, cu 114% mai mult. Continue reading

Din seria primari oligofreni, azi: Sorin Oprescu

Bucurestiul este un oras minunat. Aer curat, oameni calmi, utilitati prezente pana si in ultimul catun si mai ales, un trafic lejer, relaxat, de-ti e mai mare dragul.

Asa cred ca arata bucurestiul in capul noului nostru primare, Sorin Oprescu. Care s-a gandit a hotarat ca daca tot avem un trafic de cacat, care devine si mai de cacat in timpul sarbatorilor, sa opreasca traficul pe toata luna decembrie pe Bd Unirii, intre Casa Poporului si Piata Unirii, ca sa faca el acolo nush ce happening, cu casutze de lemn in care sa se vanda nush ce toata luna decembrie, de la Mos Nicolae pana la Craciun, anul nou  si mahmureala de dupa.

Dar, dupa ce a blocat cateva zile respectivul bulevard, surpriza, pana si gaborii au fost mai destepti. Si nu oprice gabori, ci fix aia de la circulatie. Continue reading

Oligofrenii de la primarie

Tocmai am ajuns acasa. Din greseala. La ora 11:00, dimineata.

Cand dau sa intru in parcarea de langa bloc, constat cu surprindere doi stalpi care blocau intrarea in respectiva parcare, care adaposteste vreo 25-30 masini. Ca vezi doamne, ala e spatiu pietonal. “Spatiu pietonal a fost si pizda lu curva aia de mata, in care si-au bagat pulile toti boratzii, de ai iesit tu” – asta, si altele similare, din belsug, imi treceau prin cap pentru oligofrenul, Continue reading

Sex-shopurile sunt de vina! Restul e perfect!

Ete stire: Consilierii municipiului bucuresti au votat in Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) un amendament care prevede ca Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Bucuresti, al carei membru fondator este Municipiul Bucuresti, sa se ocupe si de militarea pentru eliminarea de pe arterele principale a magazinelor pentru adulti (aka sex-shopuri).

Grupul PDL a considerat ca nu poti face un turism de calitate, Bucurestiul nefiind o capitala asiatica, cu astfel de magazine amplasate pe arterele principale.

Continue reading

O groapa de la Distrigaz Sud

Gresesc. Nu e o groapa, ci groapA. ACEA groapa, THE groapa. Daca vroiau sa faca mai mult rau cu o singura groapa de 2×2 metri, nu le iesea. Cred ca au descoperit locul in care pot face cel mai mult rau traficului din Bucuresti.

E vorba Stirbei Voda, in dreptul Pracului Cismigiu (chiar inainte de Sala Palatului). Acolo au tras Distrigaz Sud, aka Gas de France, o groapa, pe banda centrala din cele oarecum trei ale strazii, iar pe cele doua parti ale gropii au ramas cate trei sferturi de banda, cat sa fii obligat sa treci cu 10km/h pe acolo.

Rezultatul? Stati jos?

Continue reading

greu si cu parcarea

Tocmai am citit ceva de mare valoare si tristete apropo de cum parcheaza diversi tarani prin bucuresti. Confirm, declar si sustin toate cele din blogul cu pricina.

Eu insumi am ramas blocat de mai multe ori de diversi idioti / nesmititi, care au senzatia ca e absolut ok sa parchezi unde iti vine si cum iti vine, chiar daca blochezi pe cineva. Dintre toate situatiile de genul asta am 3 de top (nu neaparat in ordinea asta).

1. La administratia financiara sector 5, iarna. Dupa ce imi fac nervii de rigoare cu vacile de la administratie (voi incerca sa explic detaliat in alt post de ce sunt vaci, pe scurt insa, in loc sa imi spuna o lista de probleme odata si bine mi-au zis-o punct cu punct, drum cu drum.; muuuuuu) – deci dupa ce ma enervez cu vacile, ies sa plec, ca am si alte treburi decat sa o frec pe acolo aiurea. Si ma trezesc blocat de un audi, care nu numai ca ma bloca, dar daca se tragea 5 metri mai in fata nu mai bloca pe nimeni. Numai ca asa cum vaca se balega unde ii vine si vita cu pricina (sex necunoscut inca) s-a parcat unde i-a venit, DESI AVEA UNDE SA SE PARCHEZE.

Am intrat pe toate usile diverselor institurii si cacaturi care sunt acolo si tin de adm financiara si am urlat numarul masinii. Bineinteles ca primii care au sarit erau gardienii, dar nu sa ma ajute, ci sa ma ameninte. Am amenintat si eu cu proces si am continuat sa urlu. La un moment dat apare o vaca grasa, care se tinea insa damzela, rujata fardata si cu ceva haina pana in pamant din blanurile unor biete animale omorate degeaba pt o vaca, si tipa la mine ca de ce sunt asa nervos, ca avea si ea o treaba. No comment.

2. Acasa, dau sa ies din parcare. Iesirea din parcarea blocului blocata fiind, ma sprijin in claxon, sperand ca totusi e unu care s-a oprit pt tigari or smth. Apare unu blestemand, ca ce, s-a parcat si el 2 minute, ce ma enervez si io acuma degeaba. Buuuun, iese idiotu si cand dau sa ies si eu intra altu. De fapt altii doi, ca la volan era vitelu si in dreapta boul genitor. OK, claxonez, fac semne, dau geamu jos, le explic ca nu se pot parca acolo , ca e iesirea din parcare etc. Si toti ei cu gura mare, ca ce, ca vreau sa parchez eu in locul lor. Nu, handicapati tata si fiu, vreau sa ies in pula mea din parcare. Si tu blochezi iesire nu doar pt mine, ci pt vreo 30-40 de masini care sunt parcate in jurul blocului. Intr-un final, cu contributia tiganilor care vand flori pe colt, se uita (pentru prima oara) in jur si intelege cam ce cacat erau pe cale sa faca, tot ei fiind cu gura mare. Ies si se cara, pleci si eu, asta e.

Au mai fost si calte cazuri, in unele situatii am chemat politia, evident politia neputiincioasa, ca ei sunt timorati si alte cacaturi. Si intr-o buna zi, cand dau sa intru in parcare:

3. Politia bloca intrarea. Adica fix politia, aia pe care de regula ii chemi la probleme dinastea. Claxoane, texte, scandal. Si la un moment dat se vede lumina pe fata gaborului si se prinde ce cacat a facut. Chiar el, aparatorul cetatenilor, cel care ne inspira “siguranta si incredere” s-a asigurat ca putem sa avem toata increderea ca nu o sa mai intram/iesim in/din parcare blocului.

Concluzie? Nesimtire, dispret si gura mare. Tziganie adica. Asta e orasul nostru. Si se vede zi de zi, de mult prea multe ori.

LE: dupa ce am publicat asta am primit un link care exprilca cu ce cacaturi se ocupa pulitia rutiera: de ce nu respectam politia

Istoria Bucurestiului

In urma cu niste sute de ani, cand pe aici era doar campie, un cioban ROMAN, al carui nume incepe cu B – Bucur, nu Becali – a gasit si el un teren liber pe unde putea sa se aseze. Dar cum de obicei nimic nu vine moca, zona asta venea si cu un “catch” – vara torid, chiar si pt vremurile alea, iar iarna crivatz. Adica individu asta s-a asezat exact unde nu a vrut nimeni si asta cel mai probabil pt ca nu a fost in stare de mai mult. OK, asta este.

Dupa ceva vreme, alti ROMANI DESTEPTI s-au tot asezat in jurul ciobanului, probabil din aceleasi motive: nu gaseau nimic mai bun.

Si cand asezarea a crescut suficient de mult, alti ROMANI DESTEPTI au zis sa mute capitala aici.

Acuma, dupa cum spuneam, locul asta are 2 mari probleme – vara e enervant de cald, iarna da crivatzu – si mai mult decat atat, e pus in asa fel incat sa beneficieze la maxim de ambele. Ca si cum Bucur ar fi simtit cumva, paranormal, ca aici suma relelelor e maxima.

Suplimentar, mai are o belea, perfect valabila pentru perioada cand s-a stabilit aici capitala: orasul era absolut neaparabil. Totul plat in jur, fara bariere naturale, cu intreaga circumferinta de aparat in caz de atac, adica perfect neaparabil. Si asta s-a vazut la revolutia din 1848, cand revolutionarii ridicau aproape degeaba baricade pe strazi. Tot ce au reusit a fost sa mai faca niste eroi, pentru care cu siguranta copii si nevestele lor s-au bucurat indelung.

De ce au pus totusi capitala aici? Pai sunt doar 2 ipoteze:
– de prosti; pur si simplu nu erau capabil sa inteleaga, ceea ce nu e surprinzator – vezi legea cu 50% pozitive si 50% negative
– de lasi – turcii aveau nevoie de un popor vasal, docil, care sa nu ridice probleme; si doar e proverb stramosesc, din mostenirea culturala si de intelepciune a acestui maret popor: “capul plecat sabia nu-l taie”
Sau poate au fost ambele. Evident in acel echilibru in care suma relelelor e maxima.

Buun, acuma am comis-o, am comis-o, dar puteam sa o si dregem. Dar nu, dupa 1918, cand in sfarsit Romania avea un oras superb dpdv al apararii si bland si la capitolul clima, Brasovul adica, nu numai ca nu a luat nimeni decizia, dar nici macar nu stiu sa fi sustinut cineva in mod coerent asa ceva; adica i-a durut pe toti fix in cur. Durere care pe vremea comunistilor s-a amplificat, pt ca centralizasera tot aici, in Bucuresti si nu mai puteai nici macar sa tragi o basina in romania fara avizele functionarilor de la ministere si de la aparatul central al partidului comunist roman.

Si durerea s-a mai aimplificat odata cand ceasca a construit cacaturile astea de blocuri, care bineinteles ca nu reusesc sa opreasca crivatul iernii, dar reusesc cu succes sa opreasca aproape orice urma de vant in timpul verii. Si iar imi suna la optimizarea sumei tuturor relelor.

Daca luam in calcul toate betoanele si asfaltul care se incalzesc ingrozitor, avem inca o amplificare neceruta de nimeni a caniculei. Rezultatul? atunci cand la Baneasa la umbra (adica conditiile in care venise ciobanu ala amarat) sunt 37 de grade, la nivelul asfaltului, intre betoane, sunt vreo 45-50.

Asta este si ramane capitala eroicului popor roman. Sa multumim ciobanului “descalecator” si sa speram ca cibanul vremurilor noastre, tot cu B si el, nu va reusi sa genereze o cascada similara de catastrofe si decizii gandite cu curu’

Later edit: orasul asta ar putea sa se cheme pe viitor ‘Becalesti’

%d bloggers like this: