Blasfemie

Exact asta este clopotul de 400.000 euro de la cotroceni, comandata prin satelit, cu numele lu baselu pe ea. Da blasfemia nu e la adresa bisericii, ca si-a pus neghiobu numele, ci la adresa stiintei, care e luata la pula ori de cate ori nu convine ce rezulta, dar cand avem nevoie de jemekerie scumpa sa se duca buhu, e buna si stiinta. Ca doar n-au pus satelitu ala de le trage lor clopotele pe orbita prin post si rugaciune.

Sictir bah!

Advertisements

Muncitorii lui Marx

Prin mai anul trecut, a dat Sfântul Campanie ca Vanghelie “care este” să poruncească asfaltarea străzilor de prin Cotroceni. Nu toate, pentru că în secunda în care s-au anunţat rezultatele şi a aflat Vanghelie că e iar primar, toată lumea a pus pixul lopata jos şi ce s-a asfaltat a rămas bun asfaltat, iar ce nu, nu. Strada mea, de exemplu, încă arată ca şi cum s-ar fi trecut pe ea cu obuze, în drum spre Oituz.

Asfaltarea s-a reluat la Parlamentare şi, cum a ieşit Androneasca din criptă urnă, pac! toată muncitorimea care trăgea cu spor covor asfaltic prin plaiurile cotrocene a dispărut ca prin farmec! Strada mea a rămas, desigur, bubuită.

Europarlamentarele n-au fost aşa importante şi, oricum, nu s-a votat chiar “local”, aşa că Vanghelie s-a bazat pe ţiganii lui, ăia de prin Rahova si Ferentexas, că-s mai simplu de cumpărat ca fiţoşii din Cotroceni. Prin urmare, n-am auzit, n-am văzut picior de muncitor.

Cert este că Vanghelie a ieşit primar degeaba şi-i trimite pe nesimţiţii de la ADP să taie copaci verzi şi apoi nu strângă după ei şi să lase crăcile să se usuce la locul unde le-au tăiat. La fel de cert este ca Androneasca a ieşit senatoare degeaba,  acum mai e şi ministreasă şi face numai boacăne şi are greşeli grave de exprimare în mai toate declaraţiile de presă în care îşi dă drumul la prost.

În caz că boii care i-au votat pe ăştia doi şi mai ales pe Vanghelie ar mai avea încă dubii că nu-s boi, spre marea mea bucurie, o echipă de gauritori de asfalt de la una din regiile autonome sau firmele care au ţevi sau fire pe sub trotuarele cotrocene ne zguduie creierii de azi dimineaţă. Asfaltul a cel puţin şase străzi este găurit în fâşie de la un capăt la altul şi cel puţin cinci dintre ele sunt cele asfaltate pe vremea campaniilor electorale.

Deşi mă doare deja capul şi transpir de nervi (şi caldură), măcar am o satisfacţie perversă: ăia care au pus botul la marea asfaltare şi au votat pentru chestia asta or să vadă că nu vine nici dracu’ să repare trotuarele după ce trec ăştia cu râcâielniţa prin ele.

Mai este, desigur, şi varianta în care ăştia care găuresc acum vor da prilej de asfaltare (şi/sau) şpăguire pentru campaniile electorale viitoare.

Cartieru’ meu

Sa ma ierte cei care inca mai iubesc Cotroceniul, dar eu una… m-am saturat. Noaptea nu se poate dormi pentru ca vecinul de la casa de peste drum are “mosafiri” si urla “Pa! Pa-a!”, gutural si puternic, sa-l afle strada. Sau pentru ca fii-su, baiat politicos si simpatic altminteri, vine tarziu acasa si tranteste portiera masinii, iar manevrele de parcare lumineaza toata strada si, haotic, si prin case – dupa cum tinteste cu farurile. Dimineata iar nu se poate dormi, pentru ca pe la patru, cinci, hodorogesc aia cu gunoiul. Daca poti totusi sa atipesti la loc, pana la sase, sapte, te scoala si din morti ADP-ul, care nu toaleteaza copacii uscati, ci ii tund la comanda pe cei verzi si isi fac asiduu de lucru prin parcul ala cat o batista unde au chelit deja toata verdeata. Nici la munca nu poti sa dormi. Vecinii de pe cealalta parte a strazii s-au apucat sa isi taie soacra sa puna gresie si fiindca baba e tare si atoasa, se chinuie taie la ea cu flexul de trei zile si nu le iese, iar mie imi crapa creierul deja. Adineauri, pe langa hidosul imobil construit de Locic langa benzinarie, a claxonat un acerebrat timp de vreo cinci minute… sau poate nu era el acerebrat, era doar semicerebrat, ca lobotom a fost ala care l-a blocat si The Claxonator nu mai putea sa iasa cu masina.

Care mai sunteti controcenisti… hai, tata, sa facem o campanie de recivilizare a zonei, ca ne-au umplut ghioalbele!

Raliu si biserici

Ce-i lipsea chelului cotrocenist?

De la 10 dimineata imi vajaie in cap raliul. Acum bat clopotele. Minunat. Ma duc sa dorm la soacra-mea, dar nu la casa ei din Sebastian, ci la tzara.

Parcul post-alegeri locale 2008 – episodul 1 – “Nu-i nevoie, deci il fac!”

Ma duc ieri cu fi-mea sa inspectez saracia de simulacru de parc facut repejor de “Fuck cele mai frumoase scoli si gradinite” Primarian Vanghelie pe finalul campaniei turului 2. Parcul asta e un fel de “na-va si-un parc ca care este”; e un fel de n-ar mai fi, o boacana de elev care gaseste o smecherie sa fuşărească tema si sa scape mai repede din casa, la golaneala pe strazi.

Adica, “parcul” este o intindere cu nisip, de circa 30 – 40 de metri patrati, hai, 45, ca nisipul migreaza sub talpile celor care trec pe acolo si se mai intinde nitel si in alee. In intinderea de nisip care este sunt plantate anarhic:

  • doua scrancioburi, alcatuite din doi stalpi de sustinere si o bara fixata intre ei, pe care sunt prinse patru lanturi, unite doua cate doua la capetele de jos de cate o scandurica de 10 x 30 cm.
  • o instalatie gen “fun activity center“, cu:
    • doua tobogane, unul mai mare, cam cat un stat de om, si altul mai mic, ambele terminandu-se cam sus pentru ca un copil de pana in 5 ani sa poata sa puna calumea picioarele jos dupa ce aluneca o secunda pe primul si o jumatate de secunda, probabil intensa, pe al doilea.
    • o plasa din sfoara groasa, cu noduri protejate de bile de lemn, spanzurata la 2 metri desupra solului nisipului, pe care probabil ca adora sa se catere copiii mai mari, spre disperarea parintilor sau a bunicilor care raspund cu capul daca se intampla ceva.
    • trei scari, una duce la toboganul mic, una la toboganul mare si una la plasa.
    • un acoperis.
  • o instalatie gen “aici ne antrenam noi, trupele SEAL”, cu tot felul de sfori spanzurate de ea, pe post de chestii de care sa te agati ca sa faci muschi care, atunci cand cresti mare, sa poata sa “vrea”. Continue reading

De ce s-a transformat Cotroceniul intr-o zona antirezidentiala

Spuneam acum cateva zile ca mult-laudatul cartier Cotroceni este din ce in ce mai departe de a fi un deziderat rezidential, transformandu-se destul de rapid intr-o zona fitzo-snobo-comerciala, in care zgomotul zilnic creste de la un an la altul din cauza traficului in crestere si a construirii alandala, totul dublat de abominatiile arhitectonice care zgarie retina dar hranesc orgoliul imbecil al “neo-elitei”, demarcata de restul muritorilor nu prin noblete si inteligenta ci prin caramizile de euroi depuse in bancile care, pentru a-i deservi, au rasarit la tot pasul chiar si aici. (Alaturi de farmacii, dar asta e alta poveste, destinata unei postari viitoare)

Ca o paranteza, nimeni nu opreste omul inteligent si nobil sa faca bani, si multi au destui bani, dar acestia nu fac obiectul discutiei de fata, pentru ca ei vor incerca sa nu-i deranjeze pe cei din jur si nici sa rupa gura targului cu etalarea de Q7 si termopane. Ei vor renova discret, vor avea gust si il for folosi pentru a nu ucide arhitectura si trecutul casei cumparate, asta daca nu vor fugi cat vor putea de departe pentru a-si face locuintele visate in alte locuri, dupa o simpla vizita de prospectare pe strazile actuale ale Cotroceniului, unde nesimtirea si prostul gust urla din toti rarunchii.

Am facut paranteza ca nu cumva sa se gaseasca vreunul care sa zica “da, ai dreptate, eu inteligentul nobil si cult, n-am avut sansa sa am cu ce sa-mi iau o casa, si stau inca, la 30 de ani, cu parintii, intr-un apartament de bloc… uite cum astia, care nu merita, au, in vreme ce noi, cei care meritam, trage mitza de coada“. Cei care ati fi tentati sa ganditi asa, abtineti-va sa-mi dati dreptate – m-as simti cuprinsa de rusine la gandul ca am alimentat lamentarile unor loaze lenese care se vaita ca n-au oportunitati, in timp ce citesc clasici stand pe buda sau tarsiti pe canapea, fara a face insa nimic concret pentru a-si asigura confortul material pe care un om inteligent, ca si prostul, de altfel, si-l poate face exclusiv daca pune mana si munceste. Daca gandesti asa, esti doar un parazit cu pretentii, deci poti foarte bine sa dai foc bibliotecii, ca nu ti-a flosit la nimic si mai rau te deprima, si sa strigi pe strada “Muieti is posmagii?”. Eu n-am sa te aud. Nu de alta, dar la mine, in Cotroceni, e destul zgomot pe care o voce in plus nu-l acopera.

Revenind la stana si oile cotroceniste, sau, mai bine zis, la ciobanii care au ales sa faca popas din transhumanta aici, am sa incerc sa explic de ce Cotroceniul a devenit un vacarm infernal. Cotroceniul este subiectul meu pentru ca il cunosc, stau aici de cand m-am nascut, dar cred ca putem extrapola – situatia trebuie ca e aceeasi in majoritatea cartierelor etichetate ca “selecte”, catre care a tins cu bale la gura bizonul rapid imbogatit. Continue reading

Cotroceni!

Care esti imbecil, snob si ai bani de aruncat pe geamul termopan cu rama eleganta din plastic infect si alb (pus la vila!!!), esti invitat sa-ti iei casa in Cotroceni.

Eu n-am nicio vina, aici m-am nascut si, cand eram eu mica, era treaba altfel. Pana si golanii ziceau sarumana. Incep sa le inteleg pe babe. Dupa ce suporti o viata nesimtirea imbecililor cred si eu ca te paraseste radarea si incepi sa urli pe geam la oricine trece – potentiala sursa de zgomot si nervi. Babele incearca sa previna fenomenul desi, cred ca in sinea lor stiu ca nu le iese, si ca nesimtitul ramane nesimtit indiferent de vocea de baba, de avertismente de la Politie, de lege.

In ultima vreme au tacut si babele. Cu cine sa te lupti? Sau poate au surzit. Ferice de babe.

Eram mica si pe aici nu erau renovate vilele. Era un cartier linistit, pe unde arareori trecea cate o masina. Si sa nu credeti ca nu avea masina fiecare familie! Aveau (in afara de ai mei, desigur), dar cate una. Acum nu s-a schimbat nimic, decat ca are masina fiecare membru al fiecarei familii. Inclusiv cainele. Ala are si sofer, si de obicei e pishon. Rottul sta in fundul curtii, el nu e om, el doar pazeste si urla gutural de fiecare data cand aude ceva.

Fac o paranteza. Daca faci un partz, Rottul din fundul curtii (invechitii au ciobanesc german, asa ca ciobanescul german e surd, poti sa te beshi linistit) aude tot. Pishonul, pe de alta parte, este acel membru al familiei care la 2 ani inca nu stie sa mearga biped desi incearca uneori, cu membrele superioare alipite intr-o rugaminte muta, si o face la comanda “Arata la mama”. Arata ce? Ei, ce. Are el sofer personal, care il duce la vet sa-i taie gherutele? Are.

Dar sa va zic in continuare cum e, mai nou, in Cotroceni. Continue reading

%d bloggers like this: