Copii

Fiind eu la mare cu burta la soare si cu mai nimic de facut (adica am destule de facut, dar mi-am impus sa nu fac nimic), intr-un loc unde, in afara de ploada mea, mai sunt inca 4, de varste diferite, am stat si am observat.

Concluzia mea, dupa cateva zile de pândă aproape stiintifica, este ca intr-o familie, ala mare (9-11 ani) si-o ia indiferent ce face si daca e sau nu vina lui, iar calitatea de a fi “mai mare” ii aduce dezavantaje clare. Ala mic (3-6 ani), de obicei al dracu‘ si mincinos si plangaret e pupat in dos si cocolosit de adultii care au “pretentii” de la ala mare, indiferent ca, de fapt, piciul provoaca toata cearta.

Aia care trec de 13-14 ani devin zen, pentru ca nu se mai cred copii si au impresia ca trebuie sa stea sa-si controleze toate actiunile (cel putin de fata cu altii), ca nu cumva sa indrazneasca cineva sa creada ca ei mai sunt “mici”.

Aia de pana in 3 ani sunt ciuca inocenta a mistourilor si, cu exceptia celor de 13-14 ani (care se cred adulti si isi iau si rolul de educatori si hranitori) aia trecuti de 3 ani, invariabil, le iau jucariile, ii gonesc sau fug de ei pe unde apuca. Normal, pentru ca aia care au sub 3 ani sunt inca ceva soi de animalute si actioneaza ca atare – iau jucariile, le imprastie, le strica, le rup, iar aia mai mari nu apreciaza treaba asta.

Note personale:

  • As bate-o pana i s-ar inrosi dosul si ar ramane fara glas de atata urlat pe rasfatata mica, bocitoare, paracioasa si mincinoasa de 4 ani jumate.
  • As sta mai mult de vorba cu neinteleasa de 9 ani, mai ales ca e inteligenta si simpatica.
  • As lasa-o in pace, ca se descurca, pe copilita de vreo 4 ani, ca e echilibrata si educata corect.
  • N-as lua-o cu mine la mare pe cea de 14 ani, ca s-ar simti mai bine intr-o tabara, cu aia de varsta ei, in Expirat, in Vama.
  • As sta mai mult cu a mea, de 2 ani jumate. Asa ca ma duc sa o tin de vorba.

P.S. Nu zic ce cred despre adulti. Inca.

%d bloggers like this: