Diferente

Tot in parc. Tot cu fii-mea. Ne jucam cu betisoare si ii explic ca sunt ramurele de copac si uneori, daca sunt uscate, cad dintr-un copac mare, mare de tot, si ea tine in manute un betisor si il studiaza cu multa atentie, asta dupa ce tocmai tinuse in palma o râmă (pe care am avut grija sa nu o strivim si sa o redam pamantului), amuzandu-se teribil de miscarile ei sinuoase. Vad apropiindu-se un pustiulica absolut nedumerit, holbandu-se la noi, mai precis la fii-mea si la mainile ei, cu o curiozitate speriata. Nu ma sinchisesc prea tare, copiii mici au obiceul sa fie ciudati, deci e normal pentru un copil asa ceva, asa ca il ignor, mai ales ca dupa ce ii zambesc si se intoarce repede cu spatele.

Brusc, aud in spatele meu o rasteala:

Ştefănel!” (de ce dracu’ il diminutivezi daca urli la el?) “Lasa aia! Pune jos! Imediat! Câh! CACA!!!

Ma intorc sa vad pe ce pusese mana copilul. Bietul Ştefănel tocmai zvarlise cat colo betisorul “Câh! CACA!!! ” pe care il luase de jos pentru ca auzise el ca e o ramurica de copac si ca picase dintr-un copac mare, mare de tot…

Românul, creatură monstruoasă

In ultima vreme ma gandesc zilnic sa plec.

Inainte, cand inca speram ca pot sa fac ceva in tara asta, unde ma tineau “radacinile” si pamantul in care sunt ingropati ai mei, ma gandeam doar uneori. In ultima vreme, insa…

De ce? Adica de ce simt ca nu mai pot sa ma lupt cu tara asta, adica nu cu tara, ca tara e o bucata de tarina, ci cu oamenii din ea, care o umplu pana la refuz cu mizeria lor si josnicia lor baloasa, timp in care se bat cu pumnul nationalist in piept? Continue reading

%d bloggers like this: