Sunt profund impresionat

… de limabjul arhaic clerico-bisericesc. M-au dat pe spate fundamentalistii ortodoxiei. E vorba de malahie si de malahieni, care ar putea fi un fel de reptilieni. Sau serpilieni. Cur pansat.

Extrase din intelepciunea lor:

[malahienilor li se vor intampla niste kestii despre care si doctorii zice ca asa e (probabil aia de aici), dintre care]:
10) Li se întâmplă dambla.

Io unu am dat pe spate. La fel de bine am putea spune ca li se intampla dalidumbe. Care e mul mai altfel, dar si mai funny

Asa, si una si mai tare:

Cel ce a făcut malahie, 40 de zile se canoniseşte cu mâncare uscată (adică pâine şi apă)

Ihim. Macnare uscata. Uscata cu apa. Probabil aruncata de masina de pompieri peste paine. Câcat.

Totusi, de ce nu zice ca e vb de laba, sau macar de masturtbare, sa fim niste finutzi, si de ce trebe sa vb ca acu 1000 de ani fix pe minunea tehnologica a ultimilor20 ani? Adica internetu?

Daca vreti sa va distrati cu intreg textul, vedeti aici.

Advertisements

40 de mucenici – unde-a plecat asta?

Reprezentarile legendei celor 40 de mucenici din Sevastia pe care le-am gasit pe net au, pe langa desenul mai mult sau mai putin reusit al lacului cu oameni “pe” el, inca ceva in comun: un individ pe jumate bagat intr-o cladire.

Un mucenic pleaca din cadru, cu mana in chiloti.

Un mucenic pleaca din cadru, cu mana in chiloti.

Unde-a plecat ala? Si de ce tine mana in chiloti in prima varianta?

Observati si mama scelerata, tot in prima varianta. In a doua isi dau unii mana si in a treia unul se tine de penis. Sau se scarpina, la vreme aia erau paduchi care traiau in simbioza cu oamenii.

Vracii poarta Crucea Neagra

Am gasit un blog scris de o femeie cu inima-n ea si cu minte. Si, cum am obiceiul sa citesc tot, inclusiv comentariile, din blogurile peste care dau din intamplare dar in care gasesc idei si suflet, m-am apucat sa-l citesc de la prima postare inspre ultima urmand ca, atunci cand termin, sa-l adaug in Blogroll.

Si gasesc o postare care ma intriga: “Se cheama cancer“. Probabil ca stiti ca am o prietena care se lupta cu cancerul. Si ca e evident ca sunt sensibila la subiectul asta. Si mai stiti si ca am oroare de popi si ortodoxia romaneasca baloasa si ipocrita. Dar, citind postarea de care am spus, am mai vazut ceva. O oroare. Continue reading

“Omul e om sa nu se-mpreune ca animalele”

Tare de tot afirmatia din titlu, asa-i? Nu, nu-i spusa de careva orb de beat, cum s-ar parea, ci de o mamaie oarecare iesind de la beserica impreuna cu o alta mamaie, amandoua cu basmale negre si revoltate nevoie-mare, dupa ochiadele crunte, pare-se pe o tanti care coborase dand din fese inaintea lor (dracu’ stie ce cauta in sfantul lacas imbracata in strampi si fustita scurta si tocuri si bluzitza cu vedere la bidoane). Frantura de conversatie m-a lovit in creier – fractura logica necesita atele serioase, pentru ca in lipsa lor se sudeaza stramb si iese fix un creier de baba indoctrinat frumusel si iremediabil de gura mamoaşelor din targ si a popii, gras, rumen si insurat cu coana preuteasa care nu-si poate lua mana de pe cruce.

Pai sa vedem cum naiba vine asta. Continue reading

Decat viata la baptisti, mai bine orfani si tristi.

“Am vrut să botezăm 12 copii, doi i-am botezat si zece nasi au rămas cu pânza albă în mână, în brate. Au făcut si ei efort si au cumpărat lumânare si hăinute si pânză si au rămas asa, în maternitatea Polizu. De ce? Pentru că asistenta sefă a spus:

– Nu. Ăstora n-aveti voie să le dati un nume.
– Dar cum la ăstia am avut voie si la ăstia nu?
– Prima conditie a înfierii lor, a fost nebotezarea lor.
– Dar cine a pus această conditie?
– Baptistii americani.

Deci: Ortodocsilor, mergeti voi în rai si copiii la baptisti! Mergeti!”

Intamplarea asta super haioasa e povestita de popa caruia i s-a intamplat cu ceva tzafna simpatica. Era sa ma stric de ras cand am citit.

Apoi mi s-a aratat altceva si m-am enervat.

Adica popa asta imbecil ar fi preferat ca aia zece plozi mai bine sa fie botezati si sa ramana in vreo infectie de orfelinat, sortiti sa ajunga infractori si/sau aurolaci, cu tot botezul lu’ peste, decat sa ii infieze niste familii de oameni, in cazul asta din America, oameni care s-au zbatut sa-i adopte prin mormane de proceduri si greutati, dornici sa le ofere o viata decenta si iubire parinteasca.

\m/

%d bloggers like this: