Nu mai pot

Serios nu mai pot. Mi-e greata. Ii vad la TV, puhavi si imbecili, hotarandu-mi mie cat aer respir, cat platesc si cum, cat am voie sa castig, cum am voie sa ma port, sa ma imbrac, sa vorbesc, sa traiesc.

Asta, prostanacu‘, zice ca el iese presedinte. O sa iasa pe naiba, tot Basescu iese, ca natia asta oricum nu e in stare sa invete din greseli si se complace in zacere si “asta e, ce sa facem“. “Ce sa facem” ala, spus afirmativ, ca un ecou al resemarii blegoase, in niciun caz cu interogatia pe care creierul meu o cere insistent de atata timp incoace. Adica “asta e?! ce sa facem?” urmata de “hai sa facem, hai sa fac dracului ceva!“.

Ma… si nu pot sa fac nimic.

Deci cine vrea sau e blestemat sa invete cum e sa fii legat de maini si de picioare, neputinta adica, sa vada cum e sa lupti cu vlaguiala trupului mort si sa incerci sa nu innebunesti cu un creier care e viu, viu, viu si nu poate misca hoitul paralizat… si eventual cum e sa-ti arunce altii in treacat, fara macar sa te vada, cu noroiul talpilor goale in fata, direct si fara scop, sa vina, sa se inglodeze, sa se nasca in tara asta. Tara asta frumoasa, plina de jegosi. Tara asta unde o zi intreaga si o seara intreaga si ziua de azi intreaga poate, dupa ce i sfarsit s-a rasuflat, nu mai are elan divortul si partajul si scadalul Raduleascai, se dedica arestarii circaresti (teatralitatea e totusi ceva elevat, daca ar fi sa indraznesc sa compar) unui nimic cu gura mare. Un nimic, un nimeni, un zero barat imi curge ca uleiul fiert prin urechi si ochi si imi ajunge in creier, direct in centrul care controleaza greata – din TV, din radio, din ziare, din ce comenteaza lumea din jur. Si se fac talkshowuri pe tema asta, se dezbate si se discuta, se analizeaza papucii si halatul ciobanului ajuns si mutra piaristului politiei, imbracat in gecutza de piele, se fac scenarii, stupefiant, in vreme ce in lumea reala un neterminat se leaga abil de o lege din 1900 toamna si se pregateste sa faca praf si ce a mai ramas din cei doi copaci si trei frunze ale Padurii Baneasa… si nu e decat un razlet articol in Gandul despre smenul pus la cale de acel Valentin Mircea… cine dracu’ e Valentin Mircea si ce vrea el, in afara de bani, de la viata asta?

Consilierul municipal PD-L Valentin Mircea si-a propus sa transforme padurea Baneasa in parc. Pentru a-si pune in practica visul, el intentioneaza sa promoveze in Consiliul General al Municipiului Bucuresti un proiect de hotarare in patru puncte. La primul punct, el cere sa se infiinteze parcul Baneasa pe o suprafata de 100 de hectare de teren. La punctul doi – sa se aprobe PUZ-ul prin care se schimba atat regimul juridic al terenului cat si destinatia, padurea trecand din extravilan in intravilanul Capitalei pentru a se putea construi carciumi, terase, locuri de distractie etc. La punctul trei se aproba zonele destinate diverselor activitati inclusiv comerciale, iar la punctul 4 se da termenul-limita de 24 de luni pana la care primele zone vor fi deschise publicului. […] In sustinerea initiativei sale, consilierul municipal PD-L invoca ‘Legea pentru infrumusetarea imprejurimilor Capitalei’, data in 1931. Actul normativ de pe vremea Regelui Carol al II-lea are la punctul 3 urmatoarele prevederi: ‘Primaria Capitalei va amenaja padurile Snagov si Baneasa ca statiuni climaterice, de odihna, de agrement si sport si va putea defrisa, in acest scop, o suprafata totala de 100 hectare, de preferinta pe malul lacului Snagov, pentru a fi destinata parcurilor, terenurilor de sport, cladirilor hotelurilor, pavilioanelor, coloniilor de vara si altor instalatiuni similare. Din terenul destinat defrisarilor, Primaria Municipiului Bucuresti va putea vinde, prin licitatie publica, particularilor, loturi de la 500 de metri patrati la 1.000 de metri patrati, pentru constructia de vile‘.

Vile… da? Defrisare, da? Mama ei de padure, ce dracu’ mai e nevoie de ea, cand melteanul cu jipanul nu are unde-si pune viloaca hidoasa si piscina in care ii va creste matasea broastei? Ce mama dracului ne mai trebuie sa respiram, daca cocalarul infect care acum a facut patrushcinci de ani si burta nu are unde sa bea aproape de casa, pe care sigur ca si-a facut-o in Pyperrah Country, unde, de atata inghesuiala de capatuiti, mai poti ajunge rapid numai cu elicopterul sau pe jos, daca te tin plamanii sa respiri esapamente? De ce sa tragem aer in piept cand o natie intreaga sta cu sufletul la gura sa vada cum se termina inca un ireality show telenovelistic national si sa afle ce mama dracului pateste sau nu pateste Becali?

Si iar imi amintesc de sommetul francofoniei unde tara asta a noastra, adica noi, am cheltuit o gramada (in vreme ce avem educatia varza si spitalele praf, dar lasa ca invata copiii religie si sa inchida ochii si sa se supuna si sa se smereasca) ca sa-l aducem pe Mabembe ala care s-a scobit nonsalant in cur desi era filmat de toate televiziunile acreditate la eveniment, sa-l vada o lume intreaga cum isi afunda, francofon, un deget in profunzimile dosului, prin faldurile cearsafului traditional pe care il avea pe el…

Advertisements

Diferente

Tot in parc. Tot cu fii-mea. Ne jucam cu betisoare si ii explic ca sunt ramurele de copac si uneori, daca sunt uscate, cad dintr-un copac mare, mare de tot, si ea tine in manute un betisor si il studiaza cu multa atentie, asta dupa ce tocmai tinuse in palma o râmă (pe care am avut grija sa nu o strivim si sa o redam pamantului), amuzandu-se teribil de miscarile ei sinuoase. Vad apropiindu-se un pustiulica absolut nedumerit, holbandu-se la noi, mai precis la fii-mea si la mainile ei, cu o curiozitate speriata. Nu ma sinchisesc prea tare, copiii mici au obiceul sa fie ciudati, deci e normal pentru un copil asa ceva, asa ca il ignor, mai ales ca dupa ce ii zambesc si se intoarce repede cu spatele.

Brusc, aud in spatele meu o rasteala:

Ştefănel!” (de ce dracu’ il diminutivezi daca urli la el?) “Lasa aia! Pune jos! Imediat! Câh! CACA!!!

Ma intorc sa vad pe ce pusese mana copilul. Bietul Ştefănel tocmai zvarlise cat colo betisorul “Câh! CACA!!! ” pe care il luase de jos pentru ca auzise el ca e o ramurica de copac si ca picase dintr-un copac mare, mare de tot…

Românul, creatură monstruoasă

In ultima vreme ma gandesc zilnic sa plec.

Inainte, cand inca speram ca pot sa fac ceva in tara asta, unde ma tineau “radacinile” si pamantul in care sunt ingropati ai mei, ma gandeam doar uneori. In ultima vreme, insa…

De ce? Adica de ce simt ca nu mai pot sa ma lupt cu tara asta, adica nu cu tara, ca tara e o bucata de tarina, ci cu oamenii din ea, care o umplu pana la refuz cu mizeria lor si josnicia lor baloasa, timp in care se bat cu pumnul nationalist in piept? Continue reading

Melteanul emigrant

Romanul asta, de care am sa vorbesc in termeni nu prea elogiosi este bull’s eye-ul grupului de melteni emigranti. Subliniez –  nu ma refer in niciun caz la romanii emigranti in general (am multi prieteni plecati si cred ca am sa plec si eu in maxim doi ani), ci numai la meltenii ajunsi in tari straine, de unde fac pe nebunii si pe cultii si pe avutii. Cocalarii din diaspora. Bineinteles ca postarea asta nu da liber la comentarii meltenilor emigranti, asadar daca vreunul simte nevoia sa vomite in tastatura pe blogul meu trebuie sa stie de pe acum ca e pierdere de vreme – dau delete.

Gata cu preambulul. Romanul asta are parte de cea mai ciudata natie in jurul lui si in el.

Ciudatenia asta vine de la un paradox. Continue reading

Banc cu unguri si romani

La o scoala in Cluj invatatoarea de la clasa a doua vine dupa pauza mare si ii intreaba pe copii :
– Ce ati facut in pauza?

Janos s-a descurcat.

Janos s-a descurcat.

Gigel, care era mai rasarit, ridica mina:
– Eu m-am jucat in cutia cu nisip.

Invatatoarea, ca sa dea un exemplu ce bine este sa inveti bine si constant spune:
– Bravo Gigel, daca scrii frumos pe tabla, fara greseala, cuvintul “nisip”, poti pleca azi cu doua ore mai repede acasa.

Gigel merge la tabla si scrie frumos si caligrafic cuvintul NISIP fara greseala.

– Bravo Gigel , poti sa pleci azi cu doua ore mai repede acasa – spune invatatoarea. Apoi se intoarce catre Petrica si l intreaba:
-Tu Petrica , ce ai facut in pauza?
– Eu m-am jucat cu Gigel in cutia cu nisip!

– Perfect, daca scrii frumos pe tabla cuvintul “cutie” poti  pleca si tu cu doua ore mai repede acasa.

Merge si Petrica la tabla si scrie frumos si ingrijit cuvintul CUTIE absolut fara greseala.
– Bravo Petrica , si tu poti pleca astazi cu doua ore mai repede acasa.

Intr-un sfirsit se intoarce invatatoarea catre Janos, si il intreaba si pe el:
– Tu, Janos, ce ai facut in pauza?
– Eu vrut joci si el la baietii cu nisip, dar ei nu fost draguti la Janos si spune: ” merge ma in Panonia ta de ungur “…
– Vai , dar asta este o discriminare a unor minoritati nationale cu influente negative asupra psihicului unui copil. Daca scrii frumos pe tabla “discriminare a unor  minoritati nationale cu influente negative asupra  psihicului unui copil ” poti si tu sa pleci cu doua ore mai repede acasa.

Povestea insa nu ne spune si daca Janos a putut sa scrie pe tabla fraza in cauza. Dar eu suspectez ca da, pentru ca nu cred ca ungurii ar fi votat bucile FSN-ului ca sa aiba ocazia curul sa se intregeasca si sa inceapa sa se cace in capul nostru.

Data viitoare votez UDMR.

Natia de puturosi mai capata niste zile libere

Postarea asta o sa fie tare dezlanata, ca am sa scriu repede-repede, dupa care o sa ma duc sa dorm, in sfarsit…

Ideea e ca romanul e puturos si asta stim deja, nici nu mai tresarim cand auzim expresii in care “roman” si “lene” se asociaza – e firesc. Romanul l-ar face si pe dracu’ numai sa nu munceasca, iar dovada o vedem la tot pasul, pentru ca lenea e o trasatura generalizata si urla la fiecare pas. Nu poti macar o zi sa nu vezi macar un lenes, frecand cu profesionalism menta si taind, cu precizia data de o experienta indelungata, frunza la caini. Sigur, suntem si unii care ne rupem capetele si ne topim neuronii muncind mult, dormind putin si alergand incoace si-ncolo intru rezolvarea unui infinit de treburi intr-un infinit de locuri. Dar sunt multi, cam prea multi, care se scobesc intre firele de par de pe crestet, privind tamp la furnicarul panicard al alora care facem cate trei chestii intre doua respiratii. Si ca se uita n-ar fi nimic, dar de lenea putorilor ne impiedicam ba cu rotile masinii, ba cu calcaiele, ba cu capul, ba cu pixul, ba cu portofelul si, cel mai grav, cu ore in sir din viata noastra, si asa scurta, pentru ca arareori traim cand muncim si pierdem vreme, enorm de multa vreme, asteptand dupa putori in trafic, la ghisee, sa revina curentul, netul, gazul, sa se remedieze cate una din chestiile nenumarate care nu merg in tara asta, numai pentru a se strica altele in loc. Continue reading

Azi, pe la 6 seara, incendiu pe camp in Iepuresti

Am fost la tara.

Si, cum stateam noi la o cafea linistiti, vedem mult fum. Luase foc campul, de-a lungul Neajlovului, intre comuna Stalpu si Iepuresti. De ce luase foc campul?

Asa a ars campul.

Asa a ars campul.

Continue reading

%d bloggers like this: