Muncitorii lui Marx

Prin mai anul trecut, a dat Sfântul Campanie ca Vanghelie “care este” să poruncească asfaltarea străzilor de prin Cotroceni. Nu toate, pentru că în secunda în care s-au anunţat rezultatele şi a aflat Vanghelie că e iar primar, toată lumea a pus pixul lopata jos şi ce s-a asfaltat a rămas bun asfaltat, iar ce nu, nu. Strada mea, de exemplu, încă arată ca şi cum s-ar fi trecut pe ea cu obuze, în drum spre Oituz.

Asfaltarea s-a reluat la Parlamentare şi, cum a ieşit Androneasca din criptă urnă, pac! toată muncitorimea care trăgea cu spor covor asfaltic prin plaiurile cotrocene a dispărut ca prin farmec! Strada mea a rămas, desigur, bubuită.

Europarlamentarele n-au fost aşa importante şi, oricum, nu s-a votat chiar “local”, aşa că Vanghelie s-a bazat pe ţiganii lui, ăia de prin Rahova si Ferentexas, că-s mai simplu de cumpărat ca fiţoşii din Cotroceni. Prin urmare, n-am auzit, n-am văzut picior de muncitor.

Cert este că Vanghelie a ieşit primar degeaba şi-i trimite pe nesimţiţii de la ADP să taie copaci verzi şi apoi nu strângă după ei şi să lase crăcile să se usuce la locul unde le-au tăiat. La fel de cert este ca Androneasca a ieşit senatoare degeaba,  acum mai e şi ministreasă şi face numai boacăne şi are greşeli grave de exprimare în mai toate declaraţiile de presă în care îşi dă drumul la prost.

În caz că boii care i-au votat pe ăştia doi şi mai ales pe Vanghelie ar mai avea încă dubii că nu-s boi, spre marea mea bucurie, o echipă de gauritori de asfalt de la una din regiile autonome sau firmele care au ţevi sau fire pe sub trotuarele cotrocene ne zguduie creierii de azi dimineaţă. Asfaltul a cel puţin şase străzi este găurit în fâşie de la un capăt la altul şi cel puţin cinci dintre ele sunt cele asfaltate pe vremea campaniilor electorale.

Deşi mă doare deja capul şi transpir de nervi (şi caldură), măcar am o satisfacţie perversă: ăia care au pus botul la marea asfaltare şi au votat pentru chestia asta or să vadă că nu vine nici dracu’ să repare trotuarele după ce trec ăştia cu râcâielniţa prin ele.

Mai este, desigur, şi varianta în care ăştia care găuresc acum vor da prilej de asfaltare (şi/sau) şpăguire pentru campaniile electorale viitoare.

Advertisements

Strazi desfundate – episodul 1

eVanghelie priMarian-ul sectorului 5 a lasat o varza in Cotroceni dupa alegerile locale 2008. Cateva strazi care nu au apucat sa fie frumos spoite, borduruite si netezite inainte de alegeri au ramas ca dupa bombardament.

Imaginea “danseaza” – nu am parkinson, era strada valurita. Dupa cat de tare “danseaza” se vede ce bun era drumul.

Cum se fura banu public la romanica

Coruptia exista peste tot, indiferent de ce ar zice marii luptatori impotriva ei. Exista si in state, si in Europa, pentru ca indeplineste o functie (dpdv a functionalism-structuralismului, cine stie stie, cine nu intai sa de documenteze inainte sa comenteze neavizat). Ei bine, americanii au inventat niste canale de comunicare care au adus in zona economiei “albe” aceste sume, iar in Europa povestea functioneaza in principal prin plati catre fondurile de campanie ale partidelor.

Deci oricum o dam, exista interese economice si sume care se introc la decizionalii caree atribuie contracte, de la firme care le primesc. OK, curat murdar, imoral pana la Dumnezeu pt faptul ca se fura. Dar si acest furt poate fi de 2 feluri:

1. Stilul ceva mai curat, “occidental” – avem o suma, sa zicem 100 milioane Euro; oricine va prinde prin contracte cu statul aceasta suma, va face un profit frumos si ar fi dispus sa plateasca un comision.  Buuuun, avem suma, avem disponibilitatea castigatorilor sa “marce banu”. Continue reading

Distractii matinale in Vangheliland

Stiti ca a plouat cu tunete si fulgere. In tara e dezastru, in Bucuresti se mai rup crengile copacilor mai batrani (nu neaparat uscati, batrani). ADP s-a autosesizat si a venit sa taie de tot craca aia care s-a rupt in fata curtii Corinei Chiriac (poate fiindca a cerut Corina Chiriac asta?). Numai ca au taiat tot copacul, VERDE. Dupa care, zelosi, au taiat copacul de la ghena noastra, peste drum. Nici ala nu era uscat, din ce tin eu minte… dar hai sa zicem ca erau uscati si reprezentau un pericol, caz in care taierea era justificata… se va planta vreodata ceva in loc?

Continue reading

Parcul post-alegeri locale 2008 – episodul 1 – “Nu-i nevoie, deci il fac!”

Ma duc ieri cu fi-mea sa inspectez saracia de simulacru de parc facut repejor de “Fuck cele mai frumoase scoli si gradinite” Primarian Vanghelie pe finalul campaniei turului 2. Parcul asta e un fel de “na-va si-un parc ca care este”; e un fel de n-ar mai fi, o boacana de elev care gaseste o smecherie sa fuşărească tema si sa scape mai repede din casa, la golaneala pe strazi.

Adica, “parcul” este o intindere cu nisip, de circa 30 – 40 de metri patrati, hai, 45, ca nisipul migreaza sub talpile celor care trec pe acolo si se mai intinde nitel si in alee. In intinderea de nisip care este sunt plantate anarhic:

  • doua scrancioburi, alcatuite din doi stalpi de sustinere si o bara fixata intre ei, pe care sunt prinse patru lanturi, unite doua cate doua la capetele de jos de cate o scandurica de 10 x 30 cm.
  • o instalatie gen “fun activity center“, cu:
    • doua tobogane, unul mai mare, cam cat un stat de om, si altul mai mic, ambele terminandu-se cam sus pentru ca un copil de pana in 5 ani sa poata sa puna calumea picioarele jos dupa ce aluneca o secunda pe primul si o jumatate de secunda, probabil intensa, pe al doilea.
    • o plasa din sfoara groasa, cu noduri protejate de bile de lemn, spanzurata la 2 metri desupra solului nisipului, pe care probabil ca adora sa se catere copiii mai mari, spre disperarea parintilor sau a bunicilor care raspund cu capul daca se intampla ceva.
    • trei scari, una duce la toboganul mic, una la toboganul mare si una la plasa.
    • un acoperis.
  • o instalatie gen “aici ne antrenam noi, trupele SEAL”, cu tot felul de sfori spanzurate de ea, pe post de chestii de care sa te agati ca sa faci muschi care, atunci cand cresti mare, sa poata sa “vrea”. Continue reading

Doamna!!!

Ora 7:40. Dimineata.

A, am uitat sa zic ca sunt in concediu, ceea ce inseamna ca dorm mai mult, adica pardon, ceea ce inseamna ca intentionez sa dorm mai mult.

Adineauri o capra imbecila cu un târn in mana, dupa ce ca a fosgait, prefacandu-se ca goneste frunzele de pe strada intr-un tomberon, s-a apucat sa behaie sub geamul meu de la dormitor:

-Doamna!

N-am dat atentie, am zis ca nu are de unde sa stie ca-s o doamna si ca de fapt nici nu-s o doamna, si ca vreau sa dorm. Continue reading

Primariane, Vanghelioane, toaaata lumea doarme…

Ora 2 fara un sfert dimineata. Dorm de o ora, adica la o ora dupa ce am culcat zgamba vioaie si fara chef de somn pe care estrogenii m-au fortat s-o produc (si tot ei ma fac sa nu-mi para nicio secunda rau, dimpotriva). Linistea noptii este brusc tulburata de un zumzait care se transforma in huiet pe masura ce magaoaia care stropeste cu zeama impotriva tantarilor se apropie de casa mea. Pe fereastra intra subtil un iz usor intepator, de insecticid. Odata cu el, si tantarii, la adapost.

Perfect! Somnul meu s-a dus, strazile sunt fara tantari, casele celor care au obiceiul sa doarma omeneste cu ferestrele deschise colcaie de vampiri minusculi si infometati.

Ora 4 jumatate dimineata. Tantarii se zbat dincolo de plasa spanzurata in jurul patului si dorm de o jumatate de ora. De cand oboseala a izbutit sa ma faca sa reusesc sa ignor senzatia ca imi zumzaie o insecta lacoma langa ureche. Nu e o senzatie, zumzaie, dar e dincolo de plasa. Brusc, linistea noptii (care dracu’ liniste?) e spulberata de o hodorogeala urmata de o bufnitura. Injur vecina pe care am vazut-o intr-o dimineata hodorogind dupa ea o geanta de voiaj taraita pe roti de plastic. Sper ca a plecat. Dar hodorogeala se repeta. Bufnitura. Iar pauza. Si din nou. Ma descurc de sub plasa si ma uit pe geam. Printre genele ochilor carpiti, buimaca, vad gunoierii, taraind dupa ei si trantind tomberoanele. Se face 5.

Ora 9 jumate dimineata. Dorm deja de 3 ore jumate. Boierie. In vis apare un fat frumos pe un cal alb, cu coama roz bombon si stema de la Cadillac pe frunte. Se apropie de mine, zambitor, se propteste pe sa mai bine, se coloreaza brusc in aramiu si din gatlej ii rasuna vocea dogita: “Fhiarrrrheeee veeeeeechi!”

Imi bag o tigara in el de somn si ma duc sa scriu pe blog. Pe astia cand ii aduna cineva? Pai nu-i aduna, le da ajutoare sociale si patruj’ da mii da ciololare!

Ora 10 si zece minute dimineata. Mi-am baut cafeaua dar ma loveste somnul. Ma gandesc sa mai incerc o data, sa prind macar o ora in plus de somn, pana se trezeste fi-mea din somnul ei de copil, somn sanatos care ignora orice zgomot timp de 11 ore. Ma bag in pat. Atipesc. Sar in sus, ma incurc in plasa, fug la fi-mea in camera, fi-mea doarme. De fapt, urletul sfasietor de bebe cazut in cap vine din proaspatul simulacru de parc cu tobogan si casuta cu scara la inaltime si scranciob facut de “Fuck cele mai frumoase scoli si gradinite” la 100 de metri de geamul deschis vara al dormitorului meu.

Ora 11 si 5 minute. Se trezeste fi-mea. “Ma-ma-ma-ma-ma…” Foame. Disperare [(c) Mogre]. Biberon. Suna un client. Suna Mogre. Suna soacra-mea.

Iar 4 ore de somn adunate pe noapte.

Si trebe sa mai astept inca 4 ani sa oboseasca si altii…

%d bloggers like this: