SA TRAITI!

Nu mi-a placut niciodata armata, desi oarecum am comis-o voluntar. Am invatat, am mers mai departe.  Cat am fost tanar i-am tot criticat pe cei care ii salutau pe altii cu “sa traiti”. Dar, cum am mai imbatranit, ieri seara soferul de taxi mi-a raspuns la salut cu “sa traiti”. Simplul fapt ca am trecut in “cealalta categorie” m-a pus pe ganduri. Si gandurile mele au mers pana la sursa salutului.

“Sa traitzi”  – asta ii spune soldatul caporalului, caporalul sergentului, sergentul locotenentului samd pana la general de armata si maresal. E o urare de bun simt pt cineva de pe front.  Totusi, ce raspunde cel salutat? Oare ceva de genul “sa traitzi si voi”? Neeeeeee, ala zice pe loc repaus sau eventul drepti sau eventual culcat.

Inteleg eu de aici ca ala mai inalt in grad se bucura de urare dar nu o si intoarece – ce dracu, pe front mor oameni, asa ca sa moara ei, nu eu. Oarecum fair, da atunci de ce aia sa ii ureze sefului sa traiasca? Pai daca ala le vrea moartea indirect, de ce subordonatii i-ar mai dori viata? Sau pentru ca e oaresce slugarnicie in toata povestea asta? Ca din cate stiu eu, acest “sa traiti” ne e specific, cam ca doina, de fapt ceva mai mult. Deci de ce sa ii spui unuia “sa traitzi” si el sa nu iti ureze acelasi lucru? Mai ales pe front sau in spatiul militar?

Eu cred ca din prostie, lasitate si slugarnicie. Iar cel care devine caporal din soldat, cocotzat putin pe scara ierarhica, din cel bicuit devine bicuitor, luandu-si si el biciurile pe spinare de mai sus. Daia “veteranii” ii iau la pula pe “tilicari”. Dar nu pentru ca ar fi mai despepti sau mai superiori. Ci pentru ca sunt la fel de varza ca ei.