Teatru

Tocma am citit la piticigratis o “oda” adresata teatrului, care mi-a amintit de multe.

Mai exact, de ultimele 3 ori cand am fost la teatru. Si bineinteles ca a fost de cacat, iar dupa 3 rateuri prefer a patra oara sa ma uit in pula mea la “independence day”, ca macar stiu ca ala mi-a placut.

Sa o iau in ordine.

Prima data, acu vreo 14 ani, eram in scoala militara (pe care spre binele meu am abandonat-o urgent). Cu colegii, ca hai sa o ardem ca bajetii care stie sa citeste. Boooon. Tot ce imi mai amintesc e ca era o piesa cu niste isterici. Nu cred ca a fost scrisa asa, dar toti aia de pe scena se comportau ca ultimii isterici. Pur si simplu nu erau in stare sa interpreteze niste roluri normale ca niste oameni normali. Ca exemplu, daca vreun gigi suferea de claustrofobie, apai ala urla de durere si daca statea in pula mea sub cerul liber. Mde. Noroc ca aveam la noi o sticla de vodka pt mai tarziu si ne-am dat la ea, piesa devenind efentual fun.

A doua oara m-am dus ca era facuta de “holdingu” unde lucram pe atunci. Aceeasi isterici, numa ca, mai nasol, nu aveam o sticla de vodka. Booooring! Si aia urlau pe scena unii la altii, de parca nu exista varianta sa spui “nu sunt de acord cu parerea ta”; la ei exista doar sa urle ca cica au alta parere. Nush cum pula mea vine sa combini un raget primitiv cu o exprimare civilizata “am alta parere” – dar ei au reusit, cumva.

A treia oara am fost cu persoane mai intelectuale decat mine, la o piesa frumoasa, dashtepata si minunata. Sa mor daca stiu cum ii zicea, da m-am plictisit atat de tare, incat la un moment dat am spus-o cu voce tare. Faza la care hintelectuala sefa – care si ea de fapt abia astepta sa se termine sau sa se care – a zis ca daca nu imi place, putem sa ne tiram , ca oricum “nu e la nivelul asteptarilor”

Deci cacat. Prefer de 1000 ori un film. Daca e vorba de entertainment, prefer de 1000 ori un film, si inca unu cu efecte, cu actiune de hollywood si fara mesaje profunde.

Daca e vorba totusi de kestii “profunde” parca as prefera sa accesez genu asta de informatie altfel decat prin enter/infotainment. Ca pana la urma pe lumea asta exista si povesti documentate, studiate, eventual cu demonstratie matematica si transmise la modul serios, nu ca inca o chestie cu miros ludic (nah, ca folosesc si cuvinte da oameni dashtepti).

Bine, asta sunt eu, care nu o ard la icr pe bani publici si care pe deasupra nici macar nu sunt intelectual, ca doar am renuntat de bunavoie la acest titlu.

Tre sa iau si un citat de la baiatu asta suparat, ca se potriveste atat de bine cu ce ziceam mai sus:

Auzi pe stradă fraza aia clasică „FATAH, când mai mergem şi noi la un TEAAATRU”, urmată de privirea aia prin jur, să vadă daca i-a simţit lumea potenţialul cultural, că de, iarăşi, spectatorii de teatru se simt atât de implicaţi în operaţiune de parcă au scris şi ei 3 replici.

Nu pot sa inchei decat cu sictir. Parerea mea.

PS: Era sa ratez sa amintesc de Dan Puric, acest retardo-fundamentalisto-isterico-fascisto-legionaro-ortodox, care pe motiv ca e actor crede ca detine si adevaruri fundamentale si esentiale, pe care le-a obtinut, bineinteles, pri futui revelatia masii, ca stiinta si ratiunea sunt uneltele diavolului. Ca ei de fapt asta zic ca fac acolo – transmit kestii profunde. Cacat.

Intelectualii lu peste

Via Auftakt aflai zilele astea ca Ilie Serbanescu nu mai scrie la 22.

Sincer sa fiu, imi amintesc de 22 din copilarie, imediat dupa revolutie, chiar daca in ultimii 10 ani i-am ignorat, pentru ca mi se parea o revista “boring to tears”. De 22 si de Grupul de Dialog Social. Stiu ca erau oamenii aia carora le doreau moartea muncitorii de la imgb care strigau “Moarte intelectualilor”, urmat imediat de dubiosul slogan “Noi muncim noi nu gandim”

Mai stiu totusi ca erau (sau se autointitulau) sustinatorii democratiei, a societatii deschise, inamicii declarati ai abuzurilor de orice fel samd.

In ultimul an insa, acolo, la GDS / libraria Humanitas / Green Hours a fost happeningul cu Cristi Neagoe. Ala care o dadea cu pisat, puli, extremisme pe banii nostri (da nu asta conteaza de fapt) ca reprezentant diplomatic al statului rroman. Happening la care m-au si citat, la capitolul “baietii rai”

Nah, ca faza io m-am simtit bine, de fapt. Ca oricum am declarat ca renunt la titlul de intelectual.

Deci mi se cam rupea. Numai ca am aflat, cum ziceam, via Auftakt (ca io nu citesc reviste dinastea destepte) ca l-au zburat pe Ilie Serbanescu.

Pe motiv ca cititorii sunt suparati ca apare la Antena 3.

Pai bine ba, intelectualii pulii, nu voi vorbiti de diversitate? de libertatea opiniei? de dreptul la parere? de dezbatere? de nediscriminare? de PUTEREA ARGUMENTULUI? Si atunci? Va e frica de argument? de dezbatere? de critici?

Sau sunteti exact retarzii sugatori de licurici care cred eu ca sunteti? Aia care se dau la suprafata toleranti si deschisi, dar care abia asteapta sa bage si ei odata in viata pumnul in gura cuiva, macar pe motiv ca pana acum nu au avut aceasta ocazie?

Eu cred ca sunteti doar niste frustrati. Asa ca, inca odata, ma dezic de voi. Deci NU, NU SUNT INTELECTUAL

Hai sictir! Parerea mea.

Intelectuali de mahala

Dupa atata frecat de scandalul ICR NY, Romania, Patapievici, Neagoe, Antihi etc am aflat ca Patapievici ne facea prin 96 in ultimul hal. OK, am mai aflat ca s-a si dezis de scriereile cu pricina, de cand a ajuns la ciolan.

Am mai primit si reactii ca oricum Patapievici avea dreptate, ca noi ca natie suntem asa si pe dincolo, pana si eu subscriu la asta, da totusi argumentu? Adica ala a scris o carte fara sa explice de ce crede diverse kestii, doar ca asa considera? Ca a stabilit el? Pai stabileala era pe vremea lu impuscatu, cand ceasca zicea ca e asa, iar denis patapievici undeva “in the chain of command” prelua ca e asa si zicea mai departe.

Pe  vremea noastra insa, se ARGUMENTEAZA. Adica spui:

De ce nu imi plac intelectualii romani

In primul rand sa clarific situatia – nu imi plac de multa vreme si din multe motive; nu imi plac nici intelectualii, nici wannabees. In acelasi timp, cred ca m-as califica lejer la titlul de intelectual, avand 2 facultati socioumane la activ, dar “mi-am dat demisia” simbolic din aceasta calitate de multa vreme. Bineinteles ca conceptul de intelectual va cuprinde si wannabees, ca sa nu ma mai repet inutil

1. Aroganta

Intelectualilor nostri li se pare ca li se cuvine cam orice, ca ar trebui ca toata lumea sa le ridice osanale, lor si parerilor lor. Sa nu uitam atitudinea superioara cu care patapievici a raspuns unei intregi natii atunci cand a fost luat la intrebari, desi era in post public, finantat din bani publici, dar si cum altii au justificat cat au justificat, dupa care au ajuns la “handicapatule” sau la “daca platesti nu trebuie sa fii ascultat” (chiar pe acest blog)

Cred ca tot aici intra si o kestie care mi-a fost “vomitata” in fata – citez: “eu am scris 2 metri de carti”. Profesor universitar.

2. Socialismul

Intelectualii de Oxford

Am fost recent la o nunta, unde m-am intalnit cu un prieten din timpul facultatii. Omul era proaspat intors de la studii din Anglia, la Oxford, mar om, mare caracter.

M-au surprins aerele de mare intelectual. Atat de mari, incat nu mai stia sa vorbeasca kestii dinastea normale pe care le vorbesc oamenii pe la nunti. Pana si fazele cand era orb de beat si cauta sticla de vin prin frigider (pre-oxford, evident) i s-au sters din creier. “Cine, eu? Ceeee? Ce sticla? Ce vin?”. Mda.

Si, temele astea care ne tot freaca pe noi, zi de zi, cum ar fi locurile de parcare, cum ar fi bordurile, cum ar fi politia rutiera, siguranta cetateanului, erau neinteresante. Ca doar ei la Oxford nu a probleme dinastea, ei traiesc in alte sfere.

Bun, nu e nici primul nici ultimul caruia i se urca scolile si intelectualismele la cap. Dar intrebarea ramane tot acolo: scolile au fost facute (si platite de contribuabili) pentru ca unii sa isi ridice nasu prea sus, sau ca sa fie mai destepti decat noi si sa ne ajute sa ne rezolvam problemele? Cum ar fi traficul, traficul, traficul, locurile de parcare, criminalitatea, inflatia samd?