Biblia nu condamna santajistul, ci omul vertical care incearca sa reziste santajului.
Biblia nu condamna parazitii si tinichelele, ci oamenii care muncesc cinstit pentru averile lor.
Biblia nu condamna femeia care isi tradeaza barbatul, daca o face pentru un talhar la drumul mare.
Biblia ne invata, asadar, ca este bine sa fii un neterminat puturos si abuziv, un bully, si ca munca este pentru prosti, care or sa sa moara si nici n-or sa se bucure de ceea ce au obtinut muncind, ca vin parazitii si se infrupta, chiar daca omul care munceste nu e de acord.
Iata de ce:
David, da, David, prichindelul smecher care i-a aplicat o piatra in frunte lui Goliat (pe care, sa recunoastem, l-a invins prin viclenie isteata, nu prin lupta dreapta), intr-un final a crescut mare. Dupa ce s-a tot jucat de-a v-ati ascunselea cu Saul, care zic eu ca nu degeaba a tot vrut sa-l capaceasca, la un moment dat e iertat si i se ingaduie sa piarda vremea prin zona… in fine, cum dadea semne de mic ca e dat dracu’, David a pus de-o banda de derbedei si s-a apucat de frecat praful prin pustiul Maonului.
Ca orice baiat de baiat, David a pus ochii pe un martalog bogat si i-a trimis soli cu un mesaj subtil de santaj. Mesajul era cam asa: “Bah, uite, noi nu te-am jefuit (pana acum), asa ca fa si tu bine si cotizeaza de bunavoie, daca vrei sa ramai cu ceva din ceea ce muncesti (ca altfel ne luam singuri)“.
Mosul, care probabil facuse avere pentru ca isi vazuse de oile lui si nu fluturase belengherul prin desertul Maonului, ca baietii lui David, s-a enervat – normal! – si i-a trims pe aia acasa cu un sut in zonele dorsale acoperite lejer cu piele de capra: “Nu va dau, bah, terchea-berchea, eu dau angajatilor mei, adica alora care muncesc pentru ce mananca si care ma ajuta sa imi castig existenta“.
Normal ca a crescut tarata in golanul de David si ca, plin de mânie de tip Bronx, s-a dus sa “pedepseasca” (cat tupeu!) omul care nu a vrut sa se lase santajat de o mana de pierde-vara. Nevasta mosului, femeie, logic ca s-a luat nu dupa sot, ci dupa un slugoi las, si s-a speriat ca-i omoara talharii barbatul, ca ramane pe drumuri si o siluiesc aia in grup. Prin urmare, pe ascuns, a facut greseala fundamentala: a “negociat” cu teroristii si le-a trimis crapelnita, sa potoleasca pofta de has a taietorilor de frunza uscata la cainii desertului. Si s-a mai si umilit in fata agresorului.
Cum s-a simtit el magulit de biata amarata speriata prosternata in fata lui si i s-a reafirmat in felul asta statusul de mascul feroce stapan pe teritoriu, a luat prada si a lasat-o sa plece. Muierea s-a dus acasa cu “misiunea” autoasumata implinuta si n-a avut tupeul sa il informeze pe barba-su imediat, fara sa realizeze ca oricum facuse si o a doua greseala fundamentala: a luat o decizie peste decizia barbatului ei.
De nervi (si probabil fiindca nu era genul care sa-si ia proasta la poceala si sa se racoreasca), omul intai s-a interiorizat (“a ramas ca de piatra“) si s-a retras in el insusi, apoi, de inima rea, a facut un infarct si a murit. Biblia a clamat ca mniezo’ l-a… pedepsit (“dupa cateva zile l-a lovit Domnul pe Nabal si acesta a murit“).
Biblia e “discreta” si nu ne spune daca la ofranda oferita a adaugat si o partida de sex, dar eu banuiesc ca da – nu cred ca facea infarct omul ala numai de ciuda ca a ramas fara niste mancare in camara. Si asta explica si de ce David s-a oferit sa o ia pe Abigail de nevasta, dupa ce a aflat ca i-a murit barbatul. Vorba aia, o avuse, o placuse, mai avea femeia si mostenire bogata, ia sa oficializam treaba, sa luam banu’ si pasarica bonus!
Nu credeti ca asa a stat treaba? Pai, ia cititi aici: Cartea Intaia a Regilor, capitolul 25.
Si ne mai miram ca o natie profund crestina, adica natia romana, valorizeaza kitchul, abuzul, gurile mari si mitocanii, machoismele si considera munca drept “injosire”, cum mi-a fost dat deunazi sa aud la scoala, de la un coleg mai mic. Pai sa nu ne miram, ca uite de unde vine!
Morala in Biblie, my ass.
